Judecăţi de valoare.

Se întâmplă în viaţa unui om, să facă ceva absolut nou pentru el, să intre într-o cuşcă şi de acolo să nu iasă până când nu îşi înfruntă vreo frică, vreo prejudecată. Cum viaţa unui om este destul de lungă, va intra în multe cuşti, va avea multe frici de aruncat pe fereastră şi va ieşi un alt om din fiecare cuşcă. Astăzi a fost o cuşcă şi pentru mine. Deşi era doar o terasă. Frica a fost aceea de a întâlni oameni pe care nu îi ştiam deloc şi singura legătură cu ei era că existam într-un mediu virtual. Şi totuşi m-am dus, am intrat în cuşcă şi am ieşit după 3 ceasuri, parcă îmbogăţit. De fapt, sigur îmbogăţit. Am câştigat experienţa de a discuta cu altfel de oameni. Fiind de o vârstă, vorbesc cu persoane interesante. Dar fiind în Focşani, nu poţi bănui că te vei aşeza la masă cu oameni cu experienţă, cu cariere, cu ceva de zis şi dispuşi să vorbească şi totuşi, să te şi asculte.

Aşa a fost azi. Chiar acum câteva ore. Am fost invitat virtual de Vali, în ideea în care şi-a exprimat dorinţa să vin şi eu, am stat cu gândul dacă mă duc sau nu, deşi nu ştiam în ce mă bag, şi acum că scriu acest text, sunt mai mult decât mulţumit de mine că am avut curaj să ies din casă, să împart o masă şi o bere cu doi oameni foarte interesanţi. Mă feresc să zic importanţi, pentru că nu le pot atribui o relevanţă în acest oraş mai mare sau mai mică decât cea pe care o merită. Dar sunt interesanţi. Atât din prisma meseriilor lor, unele cu care nu m-am intersectat deloc, poate doar tangenţial, cât şi din felul cum s-au prezentat. Ca vârstă, mă depăşesc, ca experienţă la fel, ca orice, oameni cu familie, cu carieră, cu tot ce îţi poţi dori. Dar ca şi nivel de umanitate, suntem pe aceeaşi linie. Suntem dornici să comunicăm, să ajutăm, să schimbăm. Şi asta m-a făcut să îmi las prejudecăţile şi frica la intrare şi să stau la masă alături de ei, debordând de siguranţă. Asta în ideea în care, trebuia să îmi fac curaj să mă dau de pe scaun şi să mă hotărăsc dacă accept invitaţia.

Partenerii de discuţie au fost Adrian, un om cu o vastă experienţă pe domeniul său şi Vali, un om cu o dorinţă vastă de a comunica şi de a împărtăşi experienţe. Amândoi, erau pe treaba lor. Aveau ideile lor, principiile lor. Eu m-am dus acolo să le absorb. Să le împărtăşesc şi să iau în primire ceea ce aveau să îmi ofere. Şi am primit o carte. Ceva rar în zilele în care primeşti înjurături şi acuze în stânga şi în dreapta, să primeşti o carte la o întâlnire amicală între oameni care se cunoscuseră recent, e lucru mare. Cartea nu e pe domeniul meu, dar culmea, e scrisă din domeniul meu. Se numeşte “Convinge Judecătorul – Tehnica şi arta convingerii instanţei” şi îmi menţin ideea, atât în scris cât şi prin ceea ce i-am zis la masă lui Adrian, că această carte poate fi aplicată în toată societatea românească. Mai degrabă ideea de convingere şi comunicare a unui mesaj. Încă nu am citit-o. Zilele acestea, până luni, deşi nu sunt critic şi niciodată nu am fost pus în postura să critic sau să comentez o carte într-o manieră sinceră pentru cineva care are nevoie de astfel de păreri, voi încerca să privesc din postura mea de om care în decursul vieţii lui, se va întâlni cu un judecător.

Printre discuţii de fond şi substanţă, printre dezvăluiri care mă lăsau mască prin ceea ce se întâmplă în judeţul în care am crescut şi încă locuiesc, s-au presărat glume de la Vacanţa Mare, povești din trecutul fiecăruia, importanța şi nevoia de a se preda comunicarea, cât şi dedesubturi pentru cine este interesat de lucrurile din propriul oraş. Eu mă simt mai bogat doar prin prisma faptului că am aflat istorioare atât de interesante care s-au întâmplat în oraşul meu, dacă aş fi stat să le povestesc din postura mea de cetăţean, ai fi crezut că locuiesc în cel mai activ oraş din punctul de vedere al întâmplărilor cu iz politic. Apoi ca să pun capac, astăzi, cele trei ceasuri petrecute în compania celor doi domni au fost parcă doar cuvântul de deschidere într-un caz care se va lungi multă vreme. Şi dacă îl vom lungi în mediul virtual, fără să facem apel sau recurs, doar din mărturii personale, şi tot sunt de părere că am un caz câştigat. Oraşul în care îmi duc veacul, nu mi-a oferit mari aşteptări, dar de astăzi, mi le serveşte la rece, în timp ce doi oameni îmi umplu capul cu fel de fel de poveşti care să îmi facă seara mai interesantă. Vă recomand să ieşiţi din cutia cu miracole şi să intraţi în cușca leilor din justiție.