Bucuraţi-vă de fotbal.


Ar fi fost culmea să nu scriu cel puţin un text despre ce se întâmplă anul acesta, în special în perioada asta, pe plan fotbalistic. Ar fi fost culmea să nu dedic un text primului meci, la fel cum o voi face pentru ultimul şi poate unele din perioada asta plină de meciuri. Ar fi fost culmea să nu pierd ore întregi în faţa ecranului, de laptop sau televizor, urmărind meciurile Cupei Mondiale. În timp ce scriu, scorul este egal, 1-1, Brazilia şi Croaţia fac un meci frumos, pe contre, ritmic, o combinaţie între samba şi lupta de gherilă. Ambele echipe sunt bătăioase, jucătorii sunt plini de energie şi avânt muncitoresc, dornici să demonstreze ceea ce ştiu în jocul cu mingea.

Dar textul de azi nu este un live-text despre Brazilia – Croaţia, ci mai degrabă un gând sincer despre toată nebunia microbistă. Nu sunt cu berea lângă mine, nu sunt cu băieţii să spargem o sămânţă pentru că aşa se face. Mă uit la meci de pe laptop, din live stream şi mă bucur de fotbal. Nu fac niciun efort special să mă uit la meciuri. Problema mea ar fi cu orele, dacă cel mai devreme începe la ora 19 şi cel mai târziu la 4 dimineaţa, nu vă aşteptaţi să fac pe dracul în patru pentru meciurile astea. Pe care îl prind bine, pe care nu, îl voi vedea după ce îl descarc.

Dar astea sunt detalii. Gândurile mele sunt cum am început să mă uit la meciurile de la Cupa Mondială. Ţin minte doar finala dintre Franţa şi Brazilia din 1998, sper să nu mă înşel că au jucat cele două echipe, eram cu sora mea şi cu tata în sufragerie şi devoram acel meci. Ne bucuram, deşi eu sincer nu ştiam niciun jucător de pe acolo în afară de Zidane. Apoi a venit vara lui 2002 şi atunci ţin minte că am prins Cupa Mondială pe când eram şi acasă dar şi la ţară. Şi finala Brazilia-Germania ştiu că o văzusem la un vecin, avea televizor color, era mult mai mare decât jucăria de televizor pe care o aveam eu şi mă bucuram de fotbal. Şi atunci, nu eram eu cel mai mare cunoscător de fotbal, dar ştiam cine e Ronaldo, ştiam că Oliver Khan e foarte bun şi ştiam că ţara noastră nu joacă. Apoi a urmat Mondialul din 2006 şi culmea că nu îmi aduc aminte prea bine ce făcusem şi cum l-am urmărit, ştiu doar că nu m-a fascinat atât de tare precum a făcut-o Europeanul din 2004 când a câştigat Grecia.

Dar în 2010, a fost altceva. Finala am prins-o tocmai la Bruxelles, eram în holul hotelului la care eram cazat şi am urmărit pentru prima dată în viaţa mea, o finală de Cupă Mondială în altă ţară decât a mea. A fost un meci de infarct şi am realizat, deşi nu era o mare realizare, că la un meci bun, bucuria sau tristeţea transcede naţionalitatea. Oamenii din hotel, coborâţi special pentru meci, uitându-se la un televizor pe holul de la acel hotel foarte luxos, s-au bucurat şi au ţipat la unison. Deşi nu cred că erau de naţionalitate spaniolă sau olandeză cei de acolo, dar chiar şi aşa, au făcut galerie. Eu, care eram venit doar în vizită, m-am simţit ciudat să mă uit la un meci aşa de important, într-un loc unde nu aveam habar ce caut acolo.

Dar a fost ceva memorabil. Cam acesta ar fi textul de deschidere. Mâine vor veni, sper texte mai aplicate pe meciurile care îmi vor capta atenţia. Pentru moment, vă urez un gând simplu: bucuraţi-vă de fotbal! Şi la final, să aruncăm toate sticlele de bere şi toate pungile de seminţe la gunoi, ca nişte suporteri responsabili şi educaţi ce suntem. Toate cele bune dragi iubitori ai fotbalului. Şi iubitoare.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s