Greu îi să fii copil


De fapt nu e foarte greu să fii copil. E foarte greu să fii părinte inteligent cu un copil şi mai inteligent şi cu o viziune şi mai îngustă în ceea ce priveşte educaţia lui. Cu toate că subiectul emisiunii de azi a fost despre cum să îţi educi copiii, despre cum să le zici că sunt într-un fel sau în alt fel, eu nu îmi permit să scriu cum s-a vorbit. În primul rând pentru că nu am educaţia religioasă necesară pentru a face asta. Şi în al doilea rând pentru că nu sunt părinte cum au fost vorbitorii. Dar sunt aproape de a fi părinte. Să zicem că mai am cam vreo 5-7 ani şi îmi pun mintea în ordine şi mă hotărăsc să am grijă de un suflet mai mult decât de sufletul meu. Şi ca să fiu şi mai obiectiv în acest subiect, am fost copil la viaţa mea, încă mă consider destul de copil în aspectele care mă menţin destul de tânăr şi inocent în ceea ce priveşte viaţa. Refuz să cresc în aspectele unde chiar nu e nevoie să fiu matur. Ca să nu trag pisica de blană şi mătura de coadă, să expun o părere mai coerentă decât ce am auzit în această seară.
Părinţii au o mare vină că sunt cum sunt, pentru că mereu îşi doresc să dea cât mai mult, tot ce e mai bun, tot ce nu a fost pe vremea lor, să aibă copiii lor. Copiii au o vină pentru că cer şi încep să facă precum dracii prin mintea păcătoşilor dacă nu primesc ceea ce vor. Şi ciclul acesta se perpetuează până în punctul în care nimeni nu îşi dă seama unde s-a greşit şi de ce copiii sunt răsfăţaţi, nu sunt buni de nimic, îşi doresc totul imediat şi pe loc şi se comportă aiurea, ca să nu folosesc alt cuvânt, atunci când nu le iese ceva. Părinţii, indiferent dacă sunt ai mei şi deja se aşteaptă să fie bunici sau proaspăt părinţii care au copiii prin vârsta în care deja cer orice-uri, se lasă pradă la bunăvoinţa şi dragostea pentru copii. Le oferă totul, aproape totul şi gândesc după, dacă e bine ce au oferit sau cum au oferit. Recunosc, părinţii mei mi-au dat cam tot ce îmi trebuia. Nu musai tot ce voiam, dar tot ce aveam nevoie să fiu fericit, liniştit şi împăcat, am primit. Poate mai târziu ca alţii, poate nu la fel de bun ca alţii, dar în timp, dacă mi-a trebuit ceva să mă dezvolt, am primit. Chiar cu riscul să le lipsească lor ceva, dar sunt de părere că au fost mai chibzuiţi decât reuşesc unii părinţi să fie. Chiar şi cu educaţia lor minimală şi cu lipsurile de care duc parte zilnic, au avut înţelepciunea să îmi dea ce am nevoie.
Acum, fiind la vârsta la care îmi iau tot ce vreau, când vreau şi când pot, părinţii mei doar îmi oferă ce cred ei că mă ajută în continuare. Că vor fi mereu părinţi. Dar am găsit şi cazuri mai ciudate, în care bogăţia acumulată de părinţi se traduce prin răsfăţ şi lipsa cumpătării la copii. Nunţi opulente, bogăţii nemăsurate pentru care copiii lor poate nu erau pregătiţi să le aibă. Să primeşti de Crăciun console, drone, avioane, maşini, excursii şi tot felul de nebunii la o vârstă la care poate ţi-ar fi fost de ajuns un Crăciun în familie, doar cu ceva simbolic s-a cam dus. Şi nu îi judec, nici nu pot să le zic ceva. În fond, părinţii ştiu mai bine ce e potrivit pentru copiii lor. Chiar şi într-o paranoia dezolantă, când îşi doresc să ştie absolut tot despre copiii lor. Să afle ce fac, unde sunt, dacă au păţit ceva, dacă le este bine, dacă o duc bine pe unde sunt. Şi după aceea, vor recunoaşte cu jumătate de gură că nu e bine ce fac. Că la vârstă lor, nu aveau nevoie de atâta supraveghere, că era suficient să ştie mama sau tata că ei au plecat afară şi că vor veni mai pe seară.
Am tot bătut apa în piuă doar pe un subiect. Dar e unul şi mai sensibil. Şi nu o să mă feresc de el, indiferent cine va citi şi ce busolă are în suflet. Ca părinte, deşi îi vrei binele copilului tău, nu îi poţi insufla în mod coercitiv, la modul “că aşa face toată familia”, orientarea religioasă sau credinţa. Pentru cine a văzut “The Life of Pi” sau pentru cine a citit cartea, deşi e mai puţin probabil, eroul principal a avut un noroc fantastic când a ajuns la o vârstă potrivită. Ceea ce nu vei pomeni în România în cazul părinţilor cu ochelari de cal. Pi a primit acordul, tacit sau nu, de a explora orice religie îşi doreşte el. Că voia să vadă cum e hinduismul, islamismul, creştinismul, nu conta ce, el avea voie să exploreze, să se roage cu ei, să citească ce citesc ei, să facă ce fac acei credincioşi din acele rituri.
Uite că aici nu e cazul la părinţii de prin ţărişoara noastră. Sau poate nu am dat eu de acei părinţi atât de iluminaţi încât să fie de acord cu explorarea spirituală a copiilor lor. Dacă s-a născut de un rit, apăi, doar să fie trăznit de vreo forţă mai divină ca al lor Dumnezeu îşi va schimba religia. Fetele o duc şi mai rău când vor creşte, că ele din iubire, îşi vor schimba religia pentru soţ. Dar e alt capitol acela. Mă refer strict la părinţi şi la copii. Te consideri părinte modern, înţelept, sau cum se mai considerau vorbitorii de pe scenă, dar insişti că ai tăi copii să fie educaţi şi să se bazeze doar pe religia ta sau pe ritul tău. Eu am fost educat creştin şi undeva pe parcurs, până să apară “Life of Pi”, eu deja consideram să explorez religiile. Nu ziceam să fiu în fiecare săptămână prin câte-o religie, dar măcar să citesc să văd ce poate debita fiecare carte de căpătai a fiecărei religii mari din lume. Acum, în apogeul explorării mele, avansez spre agnosticism teistic. Sună pompos, dar sunt un om care nu vrea să se certe cu ceilalţi oameni când e vorba de Doamne Doamne. Le dau dreptate, îi cred pe cuvânt şi merg mai departe. Mai ales că îmi dau seama că oamenii care consideră că sunt cel mai aproape de Doamne Doamne, cam pierd din vedere multe dorind să fie atât de aproape.
Totuşi, subiectul nu este despre oameni care se dau pioşi şi locuiesc în palate sau care predică şi se doresc a fi regi. Subiectul este despre părinţi care ar putea să vadă în copiii lor ce e mai bun şi în schimb le oferă doar ce este mai bun şi le blochează calea spre succes nefiind acolo lângă ei. Am avut un elev care mi-a zis că învaţă bine ca să stea părinţii lui cu el mai mult. Eu învăţam bine pentru că eram genial. Fără falsă modestie. Genetic vorbind, eram construit să fiu genial la şcoală. Nu făceam niciun efort şi prindeam ce era de prins, logica nu o lua pe arătură şi atenţia mea era hiperprezentă pe acel subiect. Dar nu o făceam ca să primesc atenţia părinţilor mei. Era un efect faptul că eram cuminte la şcoală şi că aveam note mari. Îi scuteam de cheltuieli cu meditaţiile sau nervi că al lor copil, la câte primeşte, nu se descurcă la şcoală.
Astăzi, am elevi care fac sute de meditaţii pe săptămână, că trebuie să ajungă unde e mama sau unde e tata. Meserii care sigur le asigură bani. Sub nicio formă să nu încerce cel mic să fie ce vrea el. Poate să încerce asta în timpul liber, să aibă personalitate, dar pentru viitor, să se facă medic, doctor, avocat, poliţist. Meseriile părinţilor sau meserii şi mai bune ca ale părinţilor. Să nu îl pună norocul să fie fierar, actor, cântăreţ, că moare de foame în secolul ăsta. Dar nici să nu îl pună norocul pe părinte să îl întrebe pe copil de ce nu este fericit unde este dacă îl obligă, îl forţează prin argumente poate bune, poate mai puţin bune, să meargă pe aceeaşi alee plină de verdeaţă din vremea părinţilor lui. Dragii mei părinţi, şi nu mă refer la ai mei, ci la părinţii care au chef să citească ce le zic aici, încercaţi să lăsaţi copilul să fie geniu în felul lui. Deşi ţara are nevoie de medici, de doctori, de avocaţi, de fel de fel de meserii bine plătite, copilul are nevoie de voi până se face mare, apoi are nevoie de fericire atunci când ştie cum arată şi sub ce forme se înfăţişează copilului devenit adult. Copilul nu are nevoie în mod absolut de drone, console, banii voştri sau răsfăţul vostru. Dacă ai putea să îi captezi atenţia doar cu prezenţa ta, ai fi cel mai înţelept. Dar dacă nu poţi, oferă-i lucruri şi roagă-te că o să fie cuminte cu ele. Până când o să fie mare şi o să vrea să fie alături de oameni şi nu de obiecte. Şi atunci, poate o să fie el mai înţelept ca părinte şi o să îi ofere atenţia şi prezenţa lui propriului copil.
O mică şi foarte scurtă concluzie, că sigur m-a luat valul. Părinţii sunt greu de înţeles de copii. Dacă nu le oferă totul, nu sunt părinţi buni. Dacă le oferă totul, de ce nu le oferă şi prezenţa lor. Dacă nu îi ceartă, sunt părinţi prea naivi şi prea indulgenţi, dacă îi ceartă, sunt de modă veche. Orice ar face, părinţii nu au cale de scăpare şi nu vor reuşi să ajungă la capăt cu ai lor copii. La fel de valabil este şi pentru cei mici. Dacă sunt cuminţi, păi de ce nu au viaţă în ei. Dacă sunt obraznici, de ce nu ar fi şi ei cuminţi ca alţi copii. Dacă învaţă bine, sigur nu au timp de prieteni. Dacă au prea mulţi prieteni, când se mai preocupă de şcoală şi de viitorul lor. Orice ar fi, cineva se va apuca să le zică una alta amândurora. Dar liberul arbitru vine de la ambii. Am avut parte de părinţi care au folosit metodele lor, nu aveau educaţie modernă să creadă în psihologie, în fel de fel de variante de educaţie. Au considerat că îmi oferă cea mai bună educaţie şi psihicul meu m-a educat să cred că primesc educaţia pe care o merit.
Cu toate că abia în facultate, având o a doua pereche de părinţi, am fost educat în mod intensiv să cunosc viaţa aşa cum este ea, chiar şi aşa, consider că părinţii au datoria să fie deschişi la minte, să le ofere portiţe de explorare. Dacă al lor copil vrea să se închine la Vishna, deşi tu te rogi la Doamne Doamne, lasă-l că nu face rău. La câţi zei sunt pe lume, al tău e cel mai bun şi al lui e cel mai tare. Contează ca el să fie fericit. În asta constă iubirea de părinte, să fie copilul fericit şi bine unde este. Dacă eşti habotnic, obtuz la minte, prea închistat în propria credinţă vei uita să laşi copilul să zboare. Lasă-l să se ducă unde e fericit, stai în umbra lui şi bucură-te de ceea ce a ajuns, cu un mic ajutor din partea ta. Biblic vorbind, ei trebuie să crească şi tu trebuie să descreşti. Fiecare generaţie o să fie mai bună ca aia de dinaintea ei. E un fapt dovedit. Dragi părinţi, fiţi deschişi. Dragi copii, fiţi buni cu părinţii voştri. Din ce au, vă oferă totul. Chiar şi de n-ar avea mai nimic.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s