Plictiseală


Deşi subiectul din această seară a fost plictiseala, nu aş putea zice că m-am plictisit. Dar nu vreau să vorbesc despre plictiseală din prisma din care s-a vorbit în seara asta, nu pentru că nu au fost câteva aspecte valide care au fost foarte bine punctate, ci pentru că nu am studiile necesare pentru care să argumentez acele explicaţii şi să mă fac credibil. Eu vorbesc despre plictiseală pentru că am fost pus în situaţia în care am auzit în stânga şi în dreapta, că lumea se plictiseşte, indiferent dacă stătea degeaba, indiferent dacă era angrenat în sute de activităţi. Auzeam replica “mă plictisesc” sau “m-am plictisit” şi deja intram într-o convulsie mentală. Nu reuşeam să îmi dau seama de unde vine plictiseala umană. Dacă stau să mă uit la cei care se plictisesc, fie sunt prea energici şi nu reuşesc să îşi contenească izvorul de creativitate şi deja o dau în blazare şi satisfacţie inutilă cu propriul ego, fie sunt prea lipsiţi de energie să aibă chef să se ocupe de ceva care să le facă plictiseală să emigreze. Ce-i drept, generaţia din care fac parte tinerii de azi este una în care viteza şi imediatul dictează. De la cine am auzit că se plictiseşte, era din generaţia asta. Nu era boşorog ca mine sau dinozaur ca părinţii mei. Era un tânăr de două zeci de ani neîmpliniţi care la câţiva paşi făcut în viaţă, deja îşi permitea să se plictisească. Fie într-o relaţie, fie în studii, fie în distracţie. Deja le gustase pe toate şi tot ce înseamnă viaţa trăită la maxim era un deja-vu deja fumat.

Eu sunt contra plictiselii exprimate. O să mă răstignesc singur pe un perete înţesat cu lame de tăiat dacă o să zic că m-am plictisit. Nici nu sunt într-un univers care să îmi permită să am aşa stare, nici nu am puterea mentală să recunosc că le-am făcut pe toate, daţi-mi mie să gust din toate ca să îmi dau seama unde se sfârşeşte limita umanităţii. Plictiseala vine din psihic. Nu cred că trupul, după ce toată ziua bună ziua pompează sânge şi oxigen şi tot felul de elemente care te ţin în viaţă, şi-ar permite să te anunţe, prin ceva foarte feroce, că s-a plictisit de treaba pe care o face, de rolul pe care îl are şi chiar are nevoie să îşi exprime făţiş şi vădit plictiseala pe care o are faţă de ţine. Nu cred că creierul, după ce te face să fii conştient de ţine însuţi are chef într-o zi cu soare să oprească orice funcţie şi să te lase să fii idiot respirând, că nici aia nu ai mai reuşi să faci. Ajungi la stadiul de prea leneş şi plictisit de viaţă ca să mai ai chef să respiri. Şi nu face bine nimănui ca trupul, mai ales creierul care îţi dictează starea de plictiseală să îşi declare propria stare de plictiseală. Dar omul, aşa raţional şi conştient cum este el, îşi permite să îşi declare starea asta de “je m’enfiche” dacă ştiu să pronunţ bine în franceză literară. Dacă tot am fost martorul auditiv şi vizual la discuţia despre plictiseală, măcar o idee să preiau de acolo, deşi nu cu aceeaşi explicaţie, în niciun caz cu aceeaşi viziune şi sub nicio formă sub acelaşi aspect al opiniei exprimate.

Plictiseala într-o familie e ucigătoare. Plictiseală în familie e moartea pasiunii. Începând de la plictiseala în relaţie până la căsnicie şi până la bătrâneţea înţeleaptă. Dar dacă te plictiseşti, îţi cam dai singur cu tesla-n coate şi cu ciocanu peste bilele de ping pong. Ca bărbat, că femeia are alte arhetipuri ale plictiselii. Ea trebuie menţinută într-o stare perpetuă de interes. Nu doar faţă de tine ci şi faţă de ea însăşi. Femeia dacă ajunge să se sature de ea, tu eşti primul care o să observe prin starea bruscă de solitudine pe care o vei primi drept recompensă. Bărbatul când se plictiseşte, face lucru manual, oboseşte, se culcă şi îşi dă reset la creier. Din acest motiv, bărbaţii au capacitatea uimitoare să nu se gândească la absolut nimic şi femeile au capacitatea fantastică şi greu de înţeles să se gândească la absolut tot. Nu o să intru foarte în amănunt în psihologia masculină şi feminină sau în biologia gândirii umane din perspectiva genului, dar trebuie să se înţeleagă că plictiseala vine din ambele părţi, doar că una este uşor de combătut, în funcţie de cât de puternic este stereotipul iar cealaltă trebuie combătută zilnic pentru că interesul este unul la fel de trecător ca o zi de vara.

Bărbaţii sunt cei care ascultă, dar nu bagă la cap şi femeile sunt cele care vorbesc, dar nu vor să înţeleagă ceea ce au zis. Poţi face un bărbat fericit din trei elemente şi poţi pierde o femeie în fericirea ei dacă nu îi dai cel puţin un element. Dacă la noi totul trebuie să fie palpabil, uşor de înţeles, cât mai concret, femeile trebuie să fie filosofia în stare pură şi uneori, spiritualitatea concentrată în paşi mărunţi şi în gânduri sublime. Şi din acest motiv, ca să nu divaghez prea tare de la plictiseala feminină de care am avut parte cel puţin la nivel declarativ, într-un cuplu, dacă se instalează plictiseala, e cazul ca cineva să încerce să facă bungee jumping cu sentimentele celuilalt, cu gândurile, cu interesele. Să va ferească sfântul de bărbaţi norocoşi să-i provocaţi unei femeie o stare de plictiseală. Chiar de monotonie. Chiar de “românism” de genul “las-o că merge aşa”. O să ajungeţi într-o stare mai îngrozitoare decât Tartarul. Niciun bărbat nu îşi doreşte după ce investeşte energie să aducă o femeie în pat, pentru că acolo este punctul de maxim interes pentru el, să se trezească într-o stare de “atâta pot, atâta fac” şi să nu îşi dea seama de ce femeia merge în altă parte, că poate o fi patul mai profund şi discuţia mai savuroasă.

Nicio femeie nu îşi doreşte să ia înfăţişarea unei lămpi, a unui bibelou, a unui trofeu de vânătoare cu care să te lauzi într-o seară cu prietenii. Pentru că imediat se plictiseşte să stea locului şi caute să se exprime. Şi când o femeie începe să se exprime, pune pauză la tot că are multe de zis. Din acest motiv, într-o notă pozitivă, din gama celor care duc relaţiile la extaz şi femeile pe culmile plăcerii, faceţi bărbaţi cumva şi faceţi nefăcutul pentru femei, nezisul să fie normă şi gândurile de normalitate să fie puse la naftalină. Nu vă cer să fiţi genii, nebuni, clovni, cascadori. Dar vă cer să aveţi curaj să nu va plictisiţi făcând acelaşi lucru care iese bine doar pentru că aveţi garanţia că merge şi nu se va termina. Femeia nu se satură doar cu binele. Din acest motiv ea caută băieţii răi ca să se mărite cu băiatul bun. Dacă inima ei nu galopează şi nu îşi ţine respiraţia sub faptele tale, o să vezi cum îţi face cu mânuţa.

Şi pentru că sigur nu v-aţi plictisit citind despre plictiseală, vă mai zic şi cum a decurs ziua mea. M-am trezit instant de patru ori pe noapte datorită şi din cauza căldurii care îmi zicea că acum nu este iarnă. Mi-am achitat “datoriile” mele de a face poze faine prin care să nu uit ce experimentez. Şi mai toată ziua, am fost pe câmpul muncii ca toată seară să iasă bine. Şi dacă stau să îl cred pe cel care ne zice cum să facem, a ieşit foarte bine pentru prima seară. Mai rămâne să repetăm şi să îmbunătăţim treaba pentru încă nouă seri plus vreo două dimineţi. Şi la final de zi, mă bucur doar că sunt cum sunt şi că nu am un corset al gândirii care să mă oblige să judec, care să mă facă să privesc cu ochelari de cal viața altui om. Fericirea îmbracă multe forme, şi dacă cea pe care am văzut-o azi este greu de înţeles de mine, nu înseamnă că nu este o fericire la fel de îmbucurătoare precum o faptă bună făcută din suflet. Indiferent de orientare spirituală, chiar şi de absenţa ei.

În fond, omul judecă omul după faptele bune, după lipsa lor şi după intenţia de a le face fără vreo recompensă imediată. Iar dacă apuci să te plictiseşti făcând fapte bune, nu faci destule. Şi cea mai bună faptă pe care o pot face eu personal este să scriu pentru mine şi pentru cei care au curiozitatea să urmărească gândurile mele. Şi dacă printr-un absurd vă plictisiţi să citiţi ceea ce scriu, vă promit că am să scriu şi mai mult, ca să fie motivaţia mai mare să va plictisiţi de atâtea gânduri aruncate într-un mod coerent pe ecran. Pentru ca mâine să nu sune alarma şi eu să îi dau ton ocupat, închei transmisia şi vă las în gândurile voastre lipsite de microbul plictiselii. Sunt curios cine numără la final de câte ori am zis cuvântul plictiseală să îmi zică şi mie cât de tare am bătut apa în piua pe subiectul asta deloc plictisitor.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s