C-o fii…


Citiți în română, gândiţi în engleză. Aşa e scris titlul. Că n-o fii, tot e bine să ai ceva bun de băut. Am întrebat ca un om curios, de ce ar trebui să beau cafea, şi aşa multă lume o face şi la fel de multă lume nu o face, încă. Cred că şi eu, undeva pe drumul ăsta până la bătrâneţe, o să fiu legat de un scaun şi înecat cu o ceaşcă de cafea, să mă pot trezi din letargie. Dar până acolo, chiar îmi doresc să aflu de ce e bine să bei cafea, indiferent ce denumire pompoasă de la Starbucks îi dai. Şi am aflat multe lucruri. Unele drăguţe, altele utile, câteva de-a dreptul fascinante. Cel mai bun motiv e că ajută la producţia de salivă şi implicit la dicţie. E mai lungă explicaţia oferită, dar când am citit la ce ajută cafeaua, am zis că imediat mă pun să beau capuccino. Pentru un amator afon şi incult ca mine, cafeaua se bea de plăcere, se bea cu poftă, se bea ca să ai un viciu, se bea alături de o prăjitură. Eu beau apă de nevoie, vin alb de poftă, mă joc destul să am vicii şi pot mânca o prăjitură şi fără să o asortez cu o cafea. Cel puţin, nu cred că fac eu prăjiturile care trebuie să fie băute cu o cafea. La prima plăcintă de mere asortată cu un capuccino, încep să mă dau pompos.

Ulterior, ca să beau o cafea, aflu că mă ajută să mai adaug patru ani la catastiful meu de ani trăiţi. Deşi, se zice că trebuia să mă fi apucat deja, şi cum eu sunt mai retard la chestiile astea cu viciile, cred că am ratat trenul cafelei. Am băut o ceaşcă acu’ doi ani, dar era lapte cu gust de cafea şi caramel şi prin toamna trecută, m-a pus cineva drag să îi fac pe plac să beau cafea. Dar de la a mă pune cineva la a bea ca e o plăcere incomensurabilă, e cale mai lungă şi drum mai anevoios de parcurs. Să zicem că mă apuc de acuma, poate mai adaug trei ani şi puţin la cei o sută pe care îi aveam programaţi de trăit. Ştiu că-s optimist, dar când te joci şi crezi că ăla e singurul viciu, doar să te însori să mori mai devreme ar fi soluţia pentru un trăi sub o sută de ani. După ce beau să trăiesc mai mult, n-o să beau pentru că sunt şi alţii care nu beau, aşa că nu este absolut obligatoriu să intru în clubul cafegiilor când există Societatea Evidentă a Non-Băutorilor de Cafea. Şi cum sunt şi bărbos, mi-am depus aplicaţia şi la Societatea Secretă a Admiratoarelor de Bărboşi. Ambele societăţi se găsesc la Starbucks. Acolo hipsterismul cafelei este la cote înalte. Ştiu că am fost acolo, chiar m-am dus să cumpăr două pahare cu ceva produs pe bază de cafea. Era pentru colegii de la muncă. Ştiu că am pronunţat nişte Moca-Gratis-Cino-Ciocolatiu cu aromă de bostan copt. Cu caramel şi frişcă. Şi bomboane de colivă.

Aflu totuşi, că după Starbucks, cafeaua nu îşi are rostul. O zice un nene inteligent, care ar fi avut toate motivele planetei să bea cafea. E programator şi în sânge ar trebui să curgă lichid maro, mai ceva ca benzina printr-un motor de Bugatti. Şi totuşi, nu bea cafea şi tind să cred că o fi având dreptate. Mai ales că a băgat cafeaua în haznaua cu ţigara şi asocierea asta mă duce cu gândul la o secretară de 40 de ani, la primăria dintr-un sat de munte care bea cafea amară şi fumează Winston roşu. Şi atunci, ţi se cam duce toată pofta şi dorinţa să te seducă o ceaşcă de cafea. Totuşi, să nu fiu atât de drastic şi să arunc cu pietre în cafea. În fond, lumea cam bea cafea de multă vreme şi n-o păţit mare lucru. Sigur, cafeaua ajuta la ceva. Mai ales că dacă ieşi în oraş, ieşi la o cafea, nu la un pahar de vin sau la un Cico. Măcar din motive sociale, cafeaua tot iese în evidenţă. Şi dacă eşti ca prietenii mei cafegii, cafeaua este universul de la care big bang-ul creaţiei are loc în fiecare clipă. Şi din fericire, cafeaua e ca vinul roşu. Ambele se beau cu măsură. Singura diferenţa este că vinul roşu se poate bea şi fiert, cafeaua greu se bea rece. Doar să fie ice coffee şi deja o dăm în alte combinaţii cafeinizate şi nu merită.

În timp ce merg pe drumul cafelei în aşteptare de a fi băută, mă gândesc de ce nu m-am apucat până acum să o beau că îmi doresc. La fel cum nu m-am apucat decât prin anul trei de facultate să consum alcool la ocazii. Dacă nu simţeam nevoia, nu am făcut-o. Acum nu simt nevoia să beau cafea să mă trezesc. Am atâtea mere la îndemână, că un lichid fierbinte băut dimineaţa cu scopul de a mă trezi mi se pare exagerat de inutil pentru anii mei. La nivel de socializare, dacă vreau să degust ceva maro, într-o ceaşcă, voi cere ciocolată cu aromă de alune şi frişcă deasupra. O să par afon social cu lipsa consumului de cafea în viaţa mea, dar prefer să mă menţin la o bere pe săptămână vara şi la o sticlă de vin pe lună iarna. Cafeaua momentan, este la rang de curiozitate satisfăcută doar dacă mă pune iubita să îi fac pe plac. Sau dacă mi-o prepara un maestru cafegiu. Şi atunci, mai mult ca sigur, îmi va face o ceaşcă subţirică de cafea, să nu mă urc pe pereţi. Oricum, îmi împart prieteniile cu mari cafegii şi cu non-băutori ca mine. Ambele tabere sunt faine. Rămâne să vă anunţ, când o să beau o cafea de plăcere, alături de o prăjitură dulce, în prezenţa unei cafegii de primă clasă. Cum am mai avut şi am rămas fascinat de plăcerea pe care o poate avea din acest ritual numa’ de ea ştiut. Cel puţin la acest aspect, am toată stima şi admiraţia pentru devotamentul cafegiilor. Viciul lor e mai stilat decât fumatul sau alcoolismul. Şi atunci, cafeaua lor, merită sorbită cu maximum de plăcere. Ca-n reclame.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s