O şcoală, n-o scoală


Din fericire pentru orice condamnat la moarte prin învăţare, școala durează atât cât te duce mintea. Pentru geniile sectorului cinci, școala durează la nesfârşit, că un almanah e greu de citit. Pentru alte succesuri de om, şcoala este cubul de gheaţă dintr-un pahar de whiskey de la tătelul. Pentru plebea suferindă de sindromul scolastico-acuto-persiflant, școala durează prea mult. Efectiv e prea multă şcoală. De fapt, e atât de multă şcoală, că unii trec prin ea că cioara printr-un buzunar de fraier ciordit. Eu am fost dat la şcoală ca să nu fiu dat pe stradă. Aşa e tradiţia prin România. După ce doamna educatoare îţi dă suficiente bastonaşe peste cap şi destule buline pe obraz, avansezi în grad de fruntaş codaş la absenţe şi medii adunate fără motiv. Devii elev, un monstru de om. Prin statutul de elev, acest job care te suge de viaţă şi te îngroapă cu teme şi proiecte, îţi asiguri o carieră mediocră de om. Mai ales dacă îţi doreşti succesul garantat, ţine-te de şcoală. Şcoala vieţii.

Ca să nu fiu prost înţeles, eu am fost tocilar cu trei dan şi două absenţe în patru ani de liceu. Nu reneg şcoala, a fost cea mai ieftină închisoare pe care am făcut-o. De fapt, la câţi bani se bagă într-un puşcăriaş, elevii sunt apă de ploaie şi frecţie la picior de tablă neagră. Eu am fost cum s-ar zice, elevul din prima bancă, acel chior de meserie care lua note mari pentru că nu ştia ce sunt alea note mici. Şi când luam note mici, se cutremura clasa şi se zburlea permanentul din capul profesoarelor. Vânam vântul libertăţii şi notele de zece. Dar le vânam cu praştia, că nu aveam bani de armă, nici de meditaţii, nici luxul să fiu un idiot de mare clasă. Aşa că adolescentul miop avea note mari. Şcoala era un loc de muncă, unde veneam, prestam actul de prezenţă şi încercam să fac cumva ca ora să treacă fără să mă asculte dacă nu aveam stare. Şi de multe ori, gardianul cu catalog şi cretă în mână, chiar se îndura de mine şi mă lasa în rugăciunile mele inutile. Dacă în epoca de piatră, când făceam eu şcoală, nu existau telefoane mai deştepte ca elevul şi elevi mai proşti ca noaptea, acuma, dacă vrei să fii prost, ai toate posibilităţile de pe lume să te arăţi prost pe toate canalele. Te poţi înregistra când înjuri şi apoi îţi adaugi pedepse gratuite, te poţi fotografia în cele mai erotico-abstracte ipostaze şi te poţi ruga la un violator cu bani să aibă grijă de tine după şcoală. Te poţi mândri că ai acces la internet şi să nu ştii ce să cauţi când te întreabă când e ziua ta. Dar cel mai rău, te poţi elibera din infernul locativ al şcolii şi poţi chiuli. Acolo este drogul suprem, când ştii că fentezi sistemul ca să stai la o cafea pe care nu ar trebui să o bei la vârsta ta, doar să fii de gașcă.

Şcoala este superbă. Începe din clasa întâi cu smiorcăieli că nu te mai joci cu fântâna prin ţărână, că nu mai dormi după amiaza că te roagă doamna educatoare şi avansezi în gimnaziu, când te pune naiba să ai diriginte, să fie la o materie pe care nu o înţelegi şi să te rogi că la ora de dirigenţie, te spovedeşti şi nu ai parte de şedinţe cu părinţii în care ţi se duce tot accesul la consolă şi zici la revedere unui telefon pe care l-ai primit cadou degeaba. Când eşti în liceu, şcoala este opţională, în plus şi în multe cazuri, chiar prea de tot. Chiar şi olimpicii când stau în liceu, o fac pentru că e mai uşor să le arate altora cât sunt de deştepți, ca să se poată lăuda că a fost admis în străinătate. Când intri în facultate, nu mai eşti la şcoală. E altă mâncare de peşte, acolo nici dracu’ nu te pune să accepţi chinuri suplimentare. Dar cât timp eşti în şcoală, îţi adaugi la pedeapsa existentă de 12 ani semi-obligatorii, fel de fel de bonusuri de performanţă.

Fie o corigenţă pe ultima sută de metri, fie o stare de repetenţie să te ţină bine toată vacanţa de vară şi nişte note de 4 luate când te-a părăsit iubita pe care o ai de o săptămână şi o iubeşti din tot sufletul pentru că ai reuşit să o pupi pe obraz. Deşi, dacă ai noroc, părinţii n-or să afle niciodată cât de bun eşti ca deţinut şi vei fi ţinut minte după ce la prima şedinţă cu părinţii, dirigintele te laudă mai ceva ca pe Dracula. Abia atunci, îţi dai seama că nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită şi nicio notă de doi nu se primeşte fără vreo săptămână de pedeapsă şi o lună fără consola de jocuri. Dacă reuşeşti să fii un elev model, te vei trezi cu o eliberare condiţionată de notele pe care tot tu trebuie să le aduci în casă. Pe sistemul, ce îşi face elevul cu pixul lui se numeşte bacalaureat, şcoala îţi permite să afli cum este să fii un deţinut înainte să te pună dracu’ să te apuci de furat meserie de la ciorile de pe gard. Pentru cine învaţă la şcoala vieţii, să nu ajungeţi la “facultate” că acolo “colegul de cameră” este destul de profund în a te cunoaşte. Aşa că, mai bine o şcoală cu absenţe decât o “facultate” cu abstinențe.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s