Azi nu-i ca ieri.


După ce te întâlneşti cu directori şi preşedinţi, întâlnirea cu bunica ta e cel mai bun lucru care ţi se poate întâmpla într-o zi de sâmbătă. Oricât de fascinant este într-un hotel de prea multe stele, vizita într-un loc în care auzi liniştea este mereu mult mai recomfortantă. Azi, spre deosebire de ieri, nu am fost îmbrăcat la costum, nu am fost înconjurat de capete încoronate, nu am fost inspirat de idei şi nu am simţit că România trebuie ajutată să se schimbe. Azi, pur şi simplu am fost la ţară, la bunica mea, unde am avut noroc de foarte mult soare, de linişte deplină şi de gogoşi făcute cu drag. Azi, am tăiat lemne, azi am stat prin curte, azi am înţeles că e nevoie şi de o astfel de Românie. Dacă bunica te ia în braţe şi îţi face gogoşile copilăriei şi tu îi crăpi lemnele să aibă ce pune pe foc, atunci, nimic ce faci înainte să o vezi nu prea are relevanță. Orice nepot e nepot, indiferent câţi bani are sau ce oameni ştie. Şi sunt nepotul ei, cu toate că ea n-a fost mereu bunica mea.

După summit, am ajuns acasă la rudele mele. Acolo eram acasă. După o zi întreagă de stat în priză, am primit o oază de relaxare. Şi somnul s-a lăsat greu aşteptat, dar a venit ca un cadou bine meritat. Iar dimineaţa m-am trezit cu gândul că o să mă duc la ţară. Nu mai fusesem de ceva vreme, bunica sigur nu mai ştia că mi-am tras barbă şi eram curios de reacţia ei. După un mic dejun cu iz de prânz, după cumpărături făcute pentru toată săptămâna, am purces cu Dana şi unchiu’ Costică la ţară. Un drum de jumătate de ceas, cu soarele în parbriz, cu o căldură subţire, dar prezentă câtuşi de puţin. Când intrăm în curte, era linişte. Doar câinele mai acapara atenţia. Bunica era prin casă, se adăpostea de soare, de frig, de oboseală. Şi cum ne-am făcut simţită prezenţa cu genţile cu bunătăţi, imediat şi ea a început să îşi intre în rol. S-a pus pe făcut mâncare, să nu plecăm cu burţile goale, s-a pus pe făcut gogoşi, să ne treacă pofta, s-a pus pe povestit. Eu cu unchiu ne-am pus pe crăpat lemne. Dacă tot am venit la ţară, e păcat să stai degeaba. Mai ales că e frumos, e soare, e bine, de ce să nu iei toporul să despici nişte lemne care o vor ţine pe bunica încălzită până scot ghioceii capul pe afară.

După ce tot mormanul de buturugi rotunde s-a transformat în lemnişoare numa’ bune de pus pe foc şi masa ne-a zis că e cazul să luăm un loc. Pui şi cartofiori cu mămăliguţă. Ce atâtea stridii şi muşchi de vită în sânge, asta-i mâncarea de la ţară. Pune şi un borcănel de sfeclă roşie şi deja te lingi pe degete. La desert, în loc de toate patiseriile şi bunătățile cu spume şi căpşuni, gogoşile calde făcute atunci te lăsau poftind la zilele de vară şi la vacanţă. Şi imediat cum ne-am achitat de toate lucrurile de făcut, am luat-o înapoi spre casă. Mai aveam şi alte treburi de rezolvat, precum să îmi văd nepotul, bomba de energie care mă umple de zâmbete. Şi l-am prins fix în poziţia frizerului, cu tati operând maşina şi bunica pe post de scaun. Şi să îl vezi ce frumos şi vesel era după această experienţă. Să îl vezi ce energic era după duș, nici nu ai zice că mai trebuie să şi doarmă. Iar când a fost cazul să ne retragem şi noi către casa noastră, treburile încă nu erau gata.

Ne-am pus să păpăm. Mătuşica la treburile ei, eu la bucătăritul meu de ocazie şi în mai puţin de un ceas, a ieşit un piure pufos şi nişte cârnăciori delicioşi, de începeai să te întrebi de unde atâta viaţă bună. Oricât de fascinat am fost de mâncărurile cu iz interesant, eu tot sunt omul care îşi face propria mâncare şi vede bucuria în ochii celor care o degustă. Aşa că, o zi ca azi nu e ca cea de ieri. Când rămâi impresionat de oamenii care fac România să fie frumoasă, urmează să te bucuri de oamenii care îţi fac ţie viaţa mai frumoasă. Rudele, indiferent de unde sunt şi cât de des te vezi cu ele, atunci când sunteţi la un loc, sentimentul e înălţător. Au grijă de tine, cum ai grijă de ele şi te înţeleg cum ţi-ai dori să o facă mulţi. Cu ele ai crescut, cu ele te bucuri când ai parte de experienţe simple, dar pline de emoţie. Iar când o să trebuiască să am cel mai luxos hotel din lume, o să am grijă să dorm a doua zi la bunica mea. Ca să mă simt om în toată firea, cu România mea, cea de la ţară, unde liniştea se ascultă printre paşii făcuţi prin grădină, cu lemnele troznind în sobă şi pisica torcând la urechea mea. Abia atunci, luxul de pe lume are sens, când emoţia simplităţii îl face să pară fără sens. Din acest motiv, astăzi la ţară a fost mai emoţionant decât ieri la hotel. Încă am o Românie mult mai dragă. Pe care o păstrez mereu în suflet. Şi pentru că nu mă pot abține să pomenesc că azi a fost şi sărbătoarea trandafirului cu aromă de prezervativ nemeritat, cei care au sărbătorit-o să ştie că azi a fost şi Sâmbăta Morţilor. Iar gogoşile bunicii vor bate mereu ifosele iubitei veşnic nemulţumite. Asta aşa, ca să vedeţi ce sărbătoriţi fără cap.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s