Dor de bunici.


Îi mulţumesc unei bune prietene că şi-a postat un gând pe Facebook. L-am văzut şi datorită acelui gând, am reuşit să îmi fac poftă pentru scriitura de astăzi. Ea zicea că “îi este dor să aibă bunici”, iar eu, cum mai am doar o singură bunică, am zis că dorul meu este la fel de valabil, poate chiar mai profund, pentru că nu reuşesc să trec peste gândul că am fost un copil foarte fericit cu bunici. Aşa a fost natura de darnică în a-mi oferi clipe memorabile alături de bunicii mei. Fie că a trebuit să împart toate verile cu ei, fie că era câte un Crăciun “sacrificat” la ţară, am fost un copil foarte fericit la bunici. Poate că şi tehnologia m-a ajutat să fiu. Nu era tehnologie. Era doar televizorul alb negru, era doar radioul pus pe Antena Satelor, erau doar oamenii pe care îi ştiam, cu care împărtăşeam amintiri şi cu care a mea copilărie, are atâtea de povestit. Bunicii mei nu ştiu dacă se pot compara cu alţii. Mereu când îi aud pe alţii ce bunici au, mă gândesc că aş fi putut să îi ajut pe ai mei bunici să fie la fel de speciali, dar adevărul este că, niciun bunic n-o să fie mai bun decât bunicul pe care îl ai, care te îngrijeşte când îţi este rău, care îţi face gogoşi când ţi-e poftă, care îţi dă bomboane atunci când părinţii zic că e suficient.

Bunicii mei, cât au fost în preajma mea, au fost râuri nesecate de înţelepciune. Învăţam ceva de la ei, ori că mă învăţau la modul, pune-mă mâna şi munceşte, ori că acum, după atâţia ani, realizez învăţăturile lor din modul cum se purtau cu mine şi din ce sfaturi îmi dădeau. Cel mai persistent sfat primit a fost de la bunicul din partea mamei. M-a rugat, până în ziua în care n-a mai fost, să mă ţin de carte. Eram singurul om pe care îl avea în faţa lui care avea har pentru carte. Nici el, nici bunica, nici părinţii mei nu au fost în vremuri care le-ar fi permis să ajungă unde sunt eu acuma. Şi m-am ţinut de carte, şi mă tot ţin. Poate am fost tocilar şi adunam note după note, dar ştiu că am preţuit învăţătura de carte şi i-am arătat bunicului meu că nu trebuie să fac curat la porci să am o viaţă frumoasă. Că sunt nepotul care se va îmbrăca la cămaşa şi cravată şi va munci cu mintea. Cu toate că, mi-a arătat că munca fizică este la fel de mulţumitoare, este la fel de sinceră şi de apreciat. Altfel, nu s-ar fi abţinut să mă pună la muncă.

De mic, am fost pus la cărat de coceni pe câmp, la făcut curat prin curte, la cărat apă de la fântână. Lucruri mici, irelevante sau enervante atunci, doar eram copil, unul care voia să se joace. Dar acum, sunt lucruri care contează. Orice muncă aş avea de făcut, o fac înainte să mă plâng că o am de făcut. Apreciez simplitatea lucrurilor pe care le făceam la ţară. Amintirile mele se întretaie între multă joacă şi multă muncă. Şi respectul pentru omul harnic. Bunicii mei au ieşit la pensie chiar când m-am născut. Şi i-am văzut muncind doar pe lângă curte sau pe câmp. Şi doar munca aceea o aveam în cap. Şi doar munca aceea am considerat că e bine să o faci, cea care îţi aduce un zâmbet pe chip, seara când te speli pe picioare în ligheanul încălzit pe plită.

Bunica mea, cea care mai trăieşte, m-a ajutat să fiu în viaţă. Literalmente, doar datorită ei, eu trăiesc. Că îmi povesteşte la modul bombastic, că spune cel mai sincer adevăr, dar ştiu că ea m-a crescut atunci când mama trebuia să meargă la muncă. Şi mi-a insuflat lucruri pe care nicio carte nu ţi le-ar fi băgat în cap atât de bine. Bunica mea, e fix cum nu sunt eu. Are carte puţină, spre deloc, că atâta i-a dat viaţa. Are înţelepciune, enorm de mult, pentru că viaţa a vrut să îi ofere mult mai multe. Eu sunt un tânăr care a crescut în umbra ei, încercând să o fac mândră. Şi mereu, mai ales acuma, când află că o duc bine, plânge de fericire. Se roagă pentru noi şi apoi se gândeşte şi la ea. Şi asta a făcut mereu. Trebuia să mă ştie pe mine spălat, mâncat, curat, îngrijit şi sănătos şi apoi avea grijă şi de ea. Îmi făcea băiţa în cădiţă, vedea că sunt curat, pieptănat, la căldură şi abia după, avea grijă să facă şi ea baie. Îmi făcea mămăligă cu brânză, îmi rupea bucăţele să se răcească, mă punea să mănânc şi apoi, se îngrijea şi de hrana ei. Acuma, balanța stă aproape de egalitate. Când ajung la ţară, am grijă să îi fie bine. În felul meu, nătâng şi neexperimentat. Îi aduc fructe, îi aduc ce ştiu că nu poate să îşi ia, mă aduc pe mine sănătos, împlinit, să aibă o linişte sufletească. Şi atunci, bunica mea, trăieşte încă o zi, încă un an, în care e fericită că are nepoţi care o respectă şi îşi aduc aminte de învăţăturile ei.

Îmi e dor de bunici, nu pentru că mai am o singură bunică, ci pentru că în preajma lor, mi-a fost foarte greu să realizez că timpul are vreo valoare. Toate verile erau eterne, toate iernile erau magice, toate zilele petrecute la ţară nu se mai terminau. Doar când veneau părinţii mei să mă ia, atunci realizam că ceasul nu stă pentru nimeni şi trebuie să mă duc la şcoală, acasă sau trebuie să îmi reiau viaţa de orăşean. Dar la bunici, făceam de toate, în acel univers mic şi etern. Plita era plină de turte, de mămăligă rece pusă la prăjit, de mere puse în cuptor, de lemne puse pe foc care trozneau a idei şi gânduri. Noaptea adormeam pe dansul focului transpus pe tavan. Dimineaţa dârdâiam din cauza lipsei focului. Dar eram imediat încălzit cu un ceai de mentă şi cu pâine proaspătă pusă pe plită şi dulceaţă de mere. O copilărie trăită natural, sincer. Bunica mea avea grijă să trăiesc. Chiar să simt că trăiesc. Oricât de speriată era să nu păţesc ceva, mereu m-a lăsat să trăiesc. Să mă joc, să văd ce e dincolo de gard, dincolo de uliţa mea. Şi altfel, un băiat curios a rămas şi acum, un om foarte curios. Dar un om curios ca mine o să fie un om dornic să îşi aducă aminte de bunicii lui. Alţii nu o să mai am, dar alţii nici că îmi pot dori. Mai am o bunică, mai am un singur dor care persistă. Mai am un singur gând, să fie dorul veşnic, precum copilăria alături de bunicii mei.

Anunțuri

Un gând despre &8222;Dor de bunici.&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s