Poartă-n casă.


Când îl vedeam cum joacă, mă gândeam doar cum de poate juca atâtea ore în continuu, să scoată sunete specifice acelui joc, să se bucure de vară în aşa “hal”. Doar că mi-am dorit şi eu să învăţ, poate că voiam să fiu şi eu din acel univers, de oameni care ştiu să joace acel joc. Mai ales că diferenţa de vârstă era de 7 ani, îmi doream să mai retez din diferenţele dintre mine şi el. Dintre mine şi Liviu, vărul meu, mult mai mare şi mult mai distractiv în perioada copilăriei mele. Jocul în cauză, erau tablele. Eu ştiam să joc cărţi de la Dana, sora lui Liviu. Cu ea împărţeam tabinetul, macao-ul sau kems-ul. Cred că şi război jucam, dar de obicei cu macao ne stresam noi. La table, când era vorba să încingem un joc de table, eu eram pe margine mai tot timpul. Tovarăşii lui Liviu, destui de pe uliţa de la ţară, ştiau să joace, erau şi cu cel puţin trei ani mai mari ca mine. Eu, mic cum eram, doar mă uitam ca un spectator, plin de curiozitate, la ce înseamnă acele zaruri aruncate şi de ce mereu tot câştiga Liviu. Fără ezitare, fără îndoială, mereu se întâmplă să câştige el. Foarte rar, lăsa un joc, dacă nu lua toată partida. Şi pentru asta, voiam ca doar el să mă înveţe.

Ştiu că eram mic, destul de mic să nu ţin minte câţi ani aveam, dar suficient de mare să îmi aduc aminte exact cum m-a învăţat Liviu table. Era târziu de tot în noapte, cred că fusese o zi plină de meciuri pentru el, eu mă jucasem ca un copil de vârsta mea şi la un moment dat, înainte să dăm stingerea, cred că ştiam că peste câteva zile, trebuia să plece la Bucureşti, că nah, avea şi alte obligaţii, şi l-am rugat, cât de frumos am putut, aproape cu un smiorcăit pe chip, să mă înveţe table. Şi se vede că suntem neamuri, că suntem raci, că suntem relativ identici în câteva aspecte. Nu mi-a dat mură în gură, ca pentru proşti. M-a pus să îi aranjez mai întâi piesele pe tabla de joc. Măcar să pricep, de ce sunt aranjate aşa cum sunt, să nu uit cât aş trăi, unde vine fiecare piesă pe acea tablă de joc. Şi am încercat o dată, de două ori, de trei ori, până când le aranjam din instinct. Aşa şi-a dat seama că poate să înceapă să mă înveţe şi jocul propriu zis. Ştiu că eram pe podea, că doar aşa juca el, pe podea, întins, cu un caiet deschis cu toate partidele câştigate, bolul de seminţe sau farfuria de gogoşi.

Acum, eram pe jos, el cu spatele lipit de pat, eu în poziţie de ucenic, inspiram fiecare vorbă pe care mi-o zicea. Oricum eram atent la el când se juca table. Vedeam ce mişcări are cu zarurile, ştiam cum e starea lui de om care mereu îţi fură partidele de sub nas. Nu asta căutam, ci voiam mai întâi, să am o idee cum se joacă. Şi acum, după mai mult de 15 ani de când ştiu table de la el, pot să joc cu oricine şi să n-am emoţii că o să pierd. Dar, dacă e vorba să încing un meci de table cu el, dacă reuşesc să îmi aduc măcar piesele în casă, e mare lucru. Pentru cât de empatic şi grijuliu e ca om, atât de nemilos e pe tabla de joc. Îţi fură orice zar, orice mutare, nu te lasă să respiri, te ţine în suspans şi te face să te gândeşti mai tare la table, decât ai face-o la şah. Când juca, țipa, era Hâncu, era un om de teatru, cu toate că e foarte calculat din fire, foarte meticulos. Dar la jocul de table, mătura cu tine pe jos. Să continuăm procesul de învăţare a jocului. M-a pus doar să îi aranjez piesele pe tablă şi acum, să îi dau cu zarul până înţelegeam cum se dă cu zarul. Să pricep de ce un 5:3 e valoros, de ce 4:2, 3:1, 6:4 sunt la fel de importante. De ce orice zar care îţi pică, e valoros, doar dacă îţi gândeşti mutarea din timp. Şi cu el, nu era vorba de gândit mutarea, foarte rar mi-a dat impresia că le gândeşte.

Le simţea, îi veneau natural. La câte mii de partide avea jucate, câte caiete pline avea cu linii şi marțuri, mutările lui erau a doua natură. Un Kasparov cu zaruri. Fix aşa era. Şi dacă se întâmpla să avem turnee de table la ţară, jucam şi eu de dragul jocului, eram în sfârşit în cercul acela de oameni care ştiu ce să facă pe o tablă de joc. Acele zaruri aveau în sfârşit un înţeles pentru mine şi pentru câteva partide unice, reuşeam să îi bat şi pe alţii. Nu eram ciuca bătăilor, nu eram cel mai mic şi cel mai fraier de acolo. Şi pentru un copil mic, indiferent dacă ei mă lăsau să câştig sau nu, faptul că le furam o partidă, două, însemna că am învăţat ceva. Cât de mic şi cât de inutil poate părea un joc de table acum. Verile, aveau alt sens când nu eram doar cu cărţile de joc, dar eram şi cu zaruile în program. Eram în stare să îi fur cutia cu table şi să mă joc şi când nu era el pe fază. Nu erau doar tablele lui, nu erau doar meciurile lui mereu câştigate. Acum, puteam să încing o partidă cu Dana, cu Cristi, cu Nicu şi să îndrăznesc să cred că pot câştiga. Şi din zece meciuri, două tot furam.

Noaptea intra în ore scurte şi eu reuşeam să prind jocul din urmă. Liviu devenea obosit, cumva mândru că m-a învăţat ceva de la zero. Nu am reuşit să îmi depăşesc maestrul, deja avem alte jocuri unde ne întrecem, dar jocul de table, noaptea aia de vară, în care eram pe jos în camera lui, cu tablele în faţa noastră, a fost o noapte în care am priceput un joc nou. Nu mai eram ignorant, nu mai eram curios ce tot înseamnă ţipetele lui şi de ce marțul e mai tare ca linia. De atunci, am devenit doar însetat să joc cât mai des, cu cât mai mulţi, să pot să trăiesc aceeaşi emoţie pe care o avea el. Să tresar la un zar magic, să fac porţi, să iasă marțu’ în nesimţire. Aşa văd jocul de table. Şi acum, dacă aş juca, ori cu el, ori cu Dana, cam tot aşa l-aş vedea. Exuberant, cu zarurile perfecte aruncate pe tabla de joc. Nu ştiu dacă ar mai fi Hâncu, dar ar ieşi mereu câştigător, doar pentru că simte jocul mult mai bine ca mine. Eu, aşa mic cum sunt pe lângă el, îmi aduc aminte cât de mândru m-am simţit că am reuşit să fac parte din lumea lui, a celor care ştiu să arunce zarurile şi ce rost are un 6:6 pe tabla de joc. Şi de atunci, când zarurile sunt aruncate, victoria e cu câteva mutări mai aproape. Doar pentru că m-a învăţat Liviu.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s