Despre eroi.


Când eşti Barry Allen şi eşti cel mai rapid om din lume, automat devii erou. Nu că abilitatea asta îţi permite să fii erou, ci pentru că vrei. Când eşti Agent Peggy Carter şi eşti agent SSR, devii automat o eroină. Doar pentru că simţi că ai o datorie morală faţă de ţara ta şi cetăţenii ei. Când eşti un părinte care lucrează pe brânci doar să aibă copiii tăi ce mânca şi să meargă bine îmbrăcaţi, fără şosete rupte, cu burtica plină la şcoală, eşti cel mai mare erou. De mic copil, ca băiat mai ales, mă uitam la desene cu super-eroi. Nu sunt doar eroi, că din aia citeşti la ora de istorie, dar cu super-eroi, care au super-puteri şi reprezintă binele suprem. Când mai creşti, te mai uiţi şi la filme sau seriale cu super-eroi, pentru că vine din inerţia faptului să te uiţi la oameni cu super-puteri care fac lucruri bune, împiedicându-i pe anti-eroi să facă lucruri rele. Dar când ajungi pe la o vârstă de părinte, te uiţi la tine, te uiţi la copiii tăi şi într-un fel, ai tot dreptul să îţi iei mantia de erou.

Azi a fost zi de serial, mâine o să fie zi de serial, şi majoritatea serialelor conţin eroi. Că au super-puteri, super-abilități, talente dobândite prin ani de muncă. În mare parte, ies din realitate cu ajutorul eroilor. Dar sunt conştient şi de eroii mei din realitate. Părinţii mei. În fiecare zi, mă întreb cum reuşesc. Şi nu pentru că mă simt dependent de ei, am trecut deja de stagiul ăsta, tot ce fac ei pentru mine, pot să fac şi eu. Tot ce fac eu pentru ei, fac şi ei, fără ajutorul meu. Dar fac asta, zi de zi, fără oprire, fără să întrebe, doar îşi dau seama că asta e de făcut. Dacă îmi e rău, imediat realizează, dacă îmi e bine, imediat simt, dacă am sufletul sfâşiat, se întreabă cu ce să mă ajute. Ei nu au puteri, ei sunt puterea în persoană. Şi uneori, foarte rar, îi văd că sunt oameni. Atunci când şi lor le este rău, atunci când simt nevoia să mai stea cuibăriţi în pat, după un duş cald. Dar fără acele momente, sunt mult mai activi decât eroii mei din seriale. Sunt într-o continuă mişcare. Oricât de mult m-ar enerva dimineaţa să nu aud cum spală vasele în timp ce dorm, asta fac. Atâta tata, cât şi mama, au simţul de a face totul bine, foarte bine, pentru ei şi pentru ce e în jurul lor. Norocul meu, ghinionul meu, că poate ar trebui să fiu propriul meu erou, este că încă împart apartamentul cu ei, şi atunci, am mereu prilejul să îi văd în acţiune. Dacă pentru serialele mele, aştept câte o săptămână pentru un nou episod, pentru “reality-show-ul” din apartament, zilnic, se întâmplă ceva eroic. Fie că vin de la muncă destul de obosiţi şi reuşesc să îşi ducă la capăt treburile, fie că îi auzi că au bani puşi deoparte pentru o renovare nouă, eu mă întreb, cum reuşesc. Am un salariu mai mare ca al lor, şi cumva, îi aud că au bani puşi deoparte să renoveze holul. Am mai mult timp ca ei, şi cumva, au mai multă stare să facă una sau alta.

Dacă sunteţi la seriale cu eroi, spuneţi-le şi părinţilor de ele. O să vadă că personajele de acolo au ce învăţa de la ei. Părinţii noştri, aşa cum sunt, dacă îi luăm de buni, s-ar putea să pară umani. Dar dacă ne gândim, câtă muncă duc în spate, doar să le fie lor bine şi în prima instanţă, să ne fie nouă foarte bine, o să vedeţi că niciun Superman nu se compară cu tatăl vostru care a stat cu nopţile treaz când va durea burtica în copilărie. Nicio Wonder Woman nu o să reuşească să scoată ce-i mai bun la suprafaţă din voi aşa cum o face o mamă. Eu sunt şi mai mândru de ei, ştiind că ei fac asta cu mult mai puţine studii ca mine, cu mult mai puţini bani decât am reuşit eu să câştig, au reuşit cu mult mai multe sacrificii decât am reuşit să înţeleg eu în viaţa asta. Şi atunci, serialele mele cu eroi sunt doar o manieră să compar faptul că ficţiunea se inspiră din realitate. Dar foarte rar, o să reuşească să îţi ofere o impresie atât de profundă precum o face realitatea. Eu am eroi. Doar doi. Dar sunt eroii mei.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s