Noapte.


Nicio noapte n-a fost ca asta. Nicio dimineaţă de după nu mi-a adus un regret mai mare. Adormisem în braţele tale. Cumva, am reuşit să mă rup de realitate şi să iau în braţe trupul tău. Un bărbat puternic, mândru şi neînfricat s-a transformat într-un ursuleț de pluş. Era strâns căuş, în braţele tale. Nu mişca, nu comenta. Respira căldura trupului tău. Era absorbit de tine. Toată noaptea, a fost al tău. Toată noaptea i-ai fost a lui. Dar noaptea asta nu era ca alte nopţi. Nici alte nopţi nu au reuşit să se repete ca noaptea asta. Amândoi eram năuci. Uituci. Hăbăuci de cap. Confuzi de trup. Credeam că am ajuns în pat să dorm. Credeai că ai ajuns în pat să iubeşti. Eram la mare distanţă. Eu mă gândeam la somnul meu. Tu visai la bărbatul tău. N-am fost un singur trup. Deloc. Niciodată. Mereu ne contopeam ca apa cu uleiul. Un melanj forţat de patosuri imuabile. Patul te visa pe tine, eu visam perna, tu visai bărbatul, bărbatul nu era. Şi jocul de rol se transforma într-o dramă de proporţii. Noaptea devenea prea lungă, prea îndelung aşteptată.

Eram amândoi. În pat. Ochi în ochi. Aţintiţi. Nu reuşeam să ne fâstâcim îndeajuns să avem emoţii. De parcă am împărţit patul toată viaţa, toată neviaţa şi ceva mai mult din nemurirea noastră. Ştiam exact ce vreau să îţi fac, ştiai exact ce n-am să îţi fac, ştiam amândoi că nu vom face prea multe. Atât de relaxaţi eram. Aşteptam totul ca să nu vină atât de repede. Atâta răbdare a fost să adormim, că uitasem să ne trezim din hibernare. Trecuseră ghiocelul înflorit, mărul copt şi paharul de vin pus la păstrare. Trecuseră fiecare gând sălbatic. Animalic. Cumva, nu mai te doream. Eram deja absorbit de tine. Îmi era o foame de tine, că nu ştiam cum să te consum mai repede. Şi totuşi, am aşteptat. Fiecare fir de păr ţi-l ştiam din inimă. Era mângâiat, era tras cu mânie înspre mine. Fiecare iz pornind de pe gâtul tău era parfumul care mă îmbrăca toată ziua. Ai nişte ochi să mă faci al tău. Ai nişte buze, atât de ale tale, că îmi e greu să ţi le schimb. Le-am cunoscut înainte să cunosc altceva din tine.

Ca un om al peşterilor, înainte să îţi vorbesc, te-am sărutat cu poftă. Îmi era foame. Îmi era sete. Îmi era somn. Îmi era nimic întreg fără tine. Şi de la buze am pornit cu păcatul. Te-am mâncat toată. Ţi-am hrănit orgoliul, mândria, ego-ul, patosul şi mintea. Te-am făcut să mă deteşti. Erai femeie. O femeie mică, cea mai mare dintre femei. Perfectă în umanitatea pe care o ascundeai la fiecare râset implacabil. Cumva, asociam râsul tău cu respiraţia mea. De fiecare dată când aerul făcea ture prin plămânii mei, la fel şi râsul tău mă însoţea. Ori că râzi de fel, ori că nu suportam să te ştiu tăcută, dar şi în pat, unde stăm, râzi. Râzi tăcut, încet, sublim. Doar să îmi muşc buzele ca să nu te fac să râzi. Nici nu vrei, nici nu cauţi. Amândoi stăm într-un loc al nostru. Patul e doar al timpului. Şi timpul, ne-a fost duşman. De fiecare dată, oricât am fi vrut să întindem noaptea până dimineaţă, ne găseam cu dimineaţa venită pe nepusă masă. De fapt, cred că eram mai fericiţi dimineaţa. Ştiam că am scăpat de somn. Puteam să încep să te sărut iar. Să ne jucăm jocul nostru: cine pleacă primul, săruta mai pătimaş data viitoare. Şi tot voiam să pierd, să-ţi arăt câte femei văd în tine.

Noaptea asta n-a mai fost să fie. Nici dimineaţa n-a mai urmat. Atât de femeie mi-ai fost, atât de bărbat am încercat să fiu, că am vrut să fie totul într-o stare de plutire. Să rămân o noapte, doar o noapte. Poate mai mult de-o dimineaţă, dar în mod clar, a fost o singură noapte. Paturi au fost mai multe, sărutări au fost prea puţine, ghemuit la pieptul tău am stat prea puţin să mă simt om. Şi acum zâmbeşti, cu jind, cu indiferenţă. Tot aş vrea să-ţi fiu un ghemotoc. Să te cuprind, să te încâlcesc în toate felurile. Să nu mai scapi, să nu mai adormi, să nu mai reuşeşti să râzi. Doar să stai cu buzele încleştate, cu braţele încrucişate şi tot trupul să îţi fie închisoarea îngerilor. Să rămâi cu urme, cicatrici, zgârieturi, muşcături, semne şi amintiri de-o noapte. Pentru o singură noapte, să îţi laşi toate nopţile să nu se mai repete. Ştiu ce noapte a fost. Una de pomină. Cu întunericul stând de veghe lângă lampa roşie. Imediat când trupul ţi-a fost descâlcit de haine, noaptea şi-a intrat în rol. O beznă inefabilă, o aromă de femeie şi o poveste deloc schimbată. Ai fost a ta. Am fost al nimănui. Nu am fost deloc. Ce-a fost, doar noaptea ştie.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s