Vin de plăcere.


Doar o jumătate de pahar. Atâta am putut să am lângă mine. Doar un pahar umplut înainte de capăt cu licoare bahică. Şi nu orice licoare. Nu beau nimic cu numele de vin, care să nu fie cu un iz aparte, care să nu fie cu un nume special, care să nu fie o desfătare pentru minte. Şi egoist fiind, îmi aleg vinul meu. Făcut de alţii, pentru mine. Câte boabe de struguri şi-au dat viaţa ca eu să nasc un text, numa’ via inspiraţie din mine o să ştie. Stă în stânga, neobosit, neclintit, sprijinit într-un picior. Dintr-un text mărunt, înghiţituri mărunte. Sorb paharul de parcă am băut vin de când mă ştiu. Sorb paharul de parcă e altceva. Îl tratez ca pe un whiskey. Îl văd că pe un coniac. Doar că albul vin din pahar, e doar chihlimbar lichid. Aşa de năuciţi sunt ochii mei când se uită înspre el, că aş putea să fiu vrăjit să înghit toată sticla. Pe nerăsuflate. Şi cumva, îl beau încet, foarte încet. În bătaia muzicii, în susurul ventilatorului asurzitor.

Paharul de vin mă trage de mână după fiecare paragraf. Şi dacă înghit un calup de text şi îl scuip sub formă concretă, nu reuşesc să beau mai repede ideile care vin din vin. Stau acolo, statice, în formă lichidă, sorbibilă. Şi sticla, răcită în frigider, nu se îndură să se termine. Se adună săptămânile peste ea, se înmulţesc ocaziile când pot să o termin şi n-o fac să îşi dea duhul complet într-un pahar. Singurul meu pahar. Aveam două, cumpărasem în mod special doar două, să le pot împărţi cum îmi împart sufletul în nopţi senine, seculare, singulare şi solitare. Acum am unul. Doar unul. Parcă să îmi aduc aminte că o singură minte poate sorbi dintr-un pahar de vin. Din două, deja se soarbe noaptea din priviri. N-am stat niciodată cu paharul plin în doi. Găseam licoarea îmbietoare, îmbărbătantă, acadabrantă şi fascinantă. Ca o femeie. Eram cu paharul de vin în stânga mea. Eram şi cu femeia, în dreapta mea. Şi n-au fost împreună cele trei personaje. Să fiu la un pahar de vin cu femeia sorbită din privire. Să fiu cu femeia la un vin de plăcere.

Cumva, dintr-un întreg pahar, am uitat să vi-l dau la gustat. Să vedeţi ce aromă are. Să vedeţi ce miros are. Ca o amintire. La fiecare ridicare de pahar, mă hipnotizez. Mă pun pe scaunul omului răsfăţat de lume. La fiecare înghiţitură, îmi alunecă aurul pe gât. O aromă galbenă, un gust asurzitor, o privelişte tăcută. Toate sunt în paharul meu de vin. Nici sinestezia, nici dihotomia, nici chimia din licoarea lui Bachus, nu o să îmi zică de unde vine paharul meu de vin. Nici sticla deschisă de câteva săptămâni, nici eticheta cu preţul ei n-o să îmi spună cât o preţuiesc. Şi să mă gândesc dacă sunt un sclav al paharului de vin. Un stăpân al gustului sublim. Nu are rost, nici să mă gândesc, nici să îl analizez, nici să îl întorc pe toate părţile. Doar îl las să se scurgă din pahar, toate vorbele în textul meu. Să mă trezesc din realitate. Să fiu un beţiv. Unul beat după femeie. Unul mahmur de prea puţină viaţă. Paharul e jos. Textul e sus. Vinul nu mai este. E doar poveste.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s