Cu privirea spre tavan


De pe marginea patului, văd doar podeaua şi tavanul. Din pat, văd doar tavanul. Lampa stă trântită pe podea. Luminează în pâlcuri. E mică, roşie, difuză şi confuză. Are 7 ani de când înroşeşte camera. Patul e şi mai vechi. Scârţâie a amintiri. Salteaua deja mi-a luat amprentele. Vara, asudă toate poftele de om sălbatic. Iarna, se cocoloşeşte în pătura şi perna făcute ghemotoc la un film de sezon. Tavanul e neschimbat. De fiecare dată când mă uit la el, tot un tavan alb şi simplu a rămas. Lustra şi-a mai schimbat forma. Înainte era doar un bec alb. Acum e un bec alb, cu halogen, îmbrăcat într-o formă cilindrică, rozalie, opacă. E doar să fie. Agăţată de un fir, lustra stă aprinsă foarte rar. Nu îi găsesc motiv să o fac să ardă de lumină. Lampa roşie stă de veghe mult prea bine. E prea sentimentală pentru mine prezenţa ei. Am cărat-o, într-o cală de autocar, tocmai din Strasbourg. Lampa e un fel de semnal că vreau să ating patul. Foarte rar stă aprinsă în alte ipostaze. Oricât de întuneric ar fi, lumina ei pâlpâie chiar înainte să mă sting la somn. Oricât de întuneric ar fi, tavanul tot alb rămâne.

Mi-am luat perna de sub ladă şi am început să o aşez în toate formele. Caut să îi spun că vreau să admir tavanul. E un limbaj codificat pentru o partidă de somn cu ea. Perna e şi mai sentimentală. Pe ea s-au curs gândurile de-o noapte. Am transpirat fiecare vis pe care puteam să îl am de când am făcut-o stăpâna capului meu. De când m-am făcut cinefil, perna e suport pentru cotul meu. De când am luat-o, perna a fost întoarsă şi aruncată dintr-o parte a patului în cealaltă. Şi cum o pernă e de gen feminin, o pernă are iz de femeie. Când tavanul era admirat de oftatul meu, nasul meu era înmiresmat de parfumul ei. Şi îmi stătea mintea doar la ea. Mă zvârcoleam, mă întorceam, o schimbam de pe o parte pe alta. Tot femeia din tine respira prin perna de sub capul meu. Cum mi-am atins capul de pernă, ochii au început să urce spre tavan. Acolo se fac filme. Pe un tavan alb, îmi proiectez tot ce vreau. Am gânduri de om nebun. Gânduri de om fericit. Am gânduri fără fapte. Regrete fără întoarcere şi doleanţe fără logică. Pe un tavan, am reuşit să mă trezesc şi să adorm din toate realităţile mele închipuite. Şi somnul, oricât de adânc ar fi, mai profund decât o idee aruncată pe tavan, nici că a fost. Cumva, reuşesc să mă arunc înspre tavan. Îl fac să fie pânza mea de idei. Şi nu îl ating, nu îi fac cu mâna, nu îi zic nimic. Doar mă uit spre el, îndelung, cu o privire închisă şi cu o minte largă.

Stă paharul de vin pe noptieră. O jumătate plină de alb dulce. O chimie de viitoare idei retuşate în scris. Pentru cealaltă jumătate goală, ceasul curge foarte lent. Se bea încet, se bea sorbit. Se bea pentru a potoli setea de scris. Paharul de vin mă însoţeşte ca un dans regal. Mă leagănă pe scaun, mă îmbie spre pat, mă invită spre gânduri de tavan. Perna stă de gardă, lipită de perete. Un scaun pus alandala lângă pat. Sunt întins, răsfirat prin tot patul. Mintea e pe sus. Trupul e prin toate părţile. Mă gândesc la tine. Ştiam că priveam tavanul când te vedeam pe tine. Erai deasupra mea. Şi acum, tot sus eşti. În gânduri irecuperabile din tavanul care tace şi nu face nimic. Doar mă priveşte. De deasupra, cu mina lui serioasă, cu tăcerea lui sfântă. Nici când se cutremură camera, tavanul nu ar da semne că e vreo ceva. Se întinde pe câţiva metri pătraţi în cameră şi pe câteva universuri prin minte. Cu ochii spre televizor, cu un film lăsat să se deruleze, am început să mă desfăt. Eram cu privirea spre tavan, cu ochii spre tine. Noroc de părul tău că îmi acoperă privirea. Altfel, te înşelam de mult cu gândurile mele. Cu paharul sorbit cât e noaptea de scurtă, cu patul martor la toate păcatele mele, încep să iau tavanul la rost. Cu privirea către el, încep să te iubesc. Tu, proiecţia unei femei perfecte, năluca unei amintiri lucide. Când tot vinul din pahar s-a pus pe terminate, şi gândurile mele cu tine, au început să prindă contur pe tavan. Ca un pictor sărac cu duhul, iau pensula şi proiectez schiţe ale minţii mele. Ca un Michelangelo cuprins de har creativ, iau tavanul şi îi dau formă. Cu privirea aţintită spre tavan, îmi las gândurile năpădite de femeie să blesteme patul. La un păcat nocturn, repetat la fiecare înghiţitură de vin. Alb. Ca tavanul meu.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s