Textulețe mici.


Şi ce dacă e redundant. Aşa voiam să vă fac cunoscută ideea că nu o să mă apuc să bat câmpii azi. Cu toate că mă simt destul de graţios să îi bat. Pluteşte o stare de beatitudine şi zen perfectibil în aer şi cred că mi se face milă de hectarul de cuvinte pe care le aştern. Şi atunci, de ce să nu scriu ceva mic, la obiect, despre subiect. Tot răsfoiesc marele internet şi citesc oameni care scriu destule despre suficiente lucruri. Ei scriu mai bine ca mine. Eu scriu mai bine ca ei. Cine stă să verifice, îi dau o prăjitură duminică. Ideea e asta: unii oameni, chiar au o rupere de gânduri, mai ceva ca furtuna tropicală. Aruncă nişte injective creative, de îţi stă mintea la semafor. Şi aş sufla într-un tort cu o stea căzătoare să am şi eu atâta tupeu în coate să le zic pe nume. Eu cred că nu prea tutuiesc subiectele. Le iau aşa de după gard, pe sub pod, pe lângă trotuar.

Pe cine păcălesc. Pot şi eu să scriu de oameni bătuţi în cap cu cartea prostiei crunte şi acute. Pot să scriu şi eu că citesc intensiv lecturi colorate. Pot să scriu şi eu că unul sau altul sunt demni de toată jena. Sau că sunt demni. Că e mai corect aşa. Dar textele lor, mai au ceva. Ale lor sunt “pe bune”, sunt scrise de parcă îl iau pe Vulpescu la bere, pe Stoica îl fac la table şi pe Simona o invit la o cafea să îmi arate cât de fain vorbeşte prin scris. Eu nu funcţionez aşa. Sunt în revizie literară. Nu prea sunt vorbăreţ de fel, prefer să las cuvintele să facă mişto de text. Fiind mai serios, când fac pe cineva să râdă, nu prea sunt în stare să îi povestesc un banc. Eu trebuie să îi văd reacţia când îi zic un banc pe care îl ştie şi se abţină să îmi spună că îl ştie. Are milă de lipsa mea de cultură a bancurilor.

La subiect. Mă gândeam să mă duc la cursuri de dans. Ca să nu fiu o piatră umană pe la vreo nuntă la care filmez sau asist trupeşte. Partea proastă e că bărbaţii care se apucă de dans, au aşa o aură de “du-te mă de aici, te-a obligat viitoarea soţie să înveţi valsul mirilor?” Eu nu am complexul ăsta. Viitoarea soţie are un chef nebun să mă vadă dansând. Mi-a zis că atâta mai îmi trebuie şi deja o să spăl pe jos cu tot ce înseamnă concurenţa. La câte sute de mii de calităţi am, dacă mai ştiu şi să dansez, deja îmi pun anunţ pe spate cu luaţi-mă, sunt perfect. Nu prea o văd să facă mişto de asta. Atâta stane de piatră vezi pe la nunţi, mişcându-se în bătaia uraganului, încât te întrebi dacă în afară de o rotire la horă mai ştie și altceva bărbatul din România. Nu vorbesc despre ceilalţi bărbaţi care fac cursuri de dans pentru că se fac dansatori sau coreografi. Vorbesc de ăştia, noi, normali care vrem să dansăm pentru că avem chef să mai dăm din lene jos. Vă ţin la curent dacă o să iau “Parfum de femeie” şi-l transform într-o scenă din viaţa reală sau dacă “Dirty Dancing” are un sequel prin oraşul meu. Până atunci, puneţi mâna şi citiţi, că vă ajută să vorbiţi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s