O pană de idei.


Să mă duc la vulcanizare să îmi repar gândurile aflate în pană. O pană de gâscă, foarte bine conturată, albă ca hârtia pe care ar trebui să o acopăr cu vorbe scrise, mute şi mărunte. Se face că eu sunt într-o stare amuzantă, relativ creativă, suficient de rapidă în gânduri încât să fie un text scris fără editări ulterioare de idei. Ce rezultă, asta este, ca măgarul din poveste. Cu toate că nu o să fac vreo poveste, mai degrabă aşa, un roman non-ficțional. Un italian multifuncţional dacă trebuie să fiu mai actual. Am doar trei ore fără câteva minute dormite în noaptea trecută. Din varii motive sociale, economice, politice şi academice. O fi fost creierul meu pus pe şotii, dar până nu s-a făcut 5 dimineaţa, nu eram la orizontală răstignit de pat. Şi chiar dacă aş fi fost, trebuia să mă zvârcolesc ca un vârcolac cu barbă pentru a prinde somnul din urmă. După cum ştiţi, somnul este un peşte răpitor, aşa că merge treaba cu te fură somnul. Şi înainte să fiu conştient că am construit un vis în capul meu, un domn de prin tableta mea, inventator de melodii de trezire, a început să dea alarma. Fericirea face că dimineaţa la ora 8, să fie soare. Fericirea şi mai mare face că soarele să nu bată la mine în fereastră, ci doar adia lejer cu lumina lui gălbuie blocurile de vis-à-vis.

Şi dacă trebuia să mă gândesc cât de uşoară ar fi fost ziua mea cu trei ore dormite, aş fi pierdut şi cel mai simplu pariu posibil. De fapt, chiar mă gândeam că o să ajung acasă după amiază, o să dorm, o să mă repar, o să fiu cu pana reparată. N-a fost să fie. Vă anunţ că atunci când vrei să dormi, există un cumul de factori care se gândesc să te ţină treaz. Şi cumva, atât de obosit am fost, încât şi acuma, deşi ar trebui să fiu cu roatele date în sus, încă sunt tare pe felie. Cum s-ar zice, mai am o felie de energie de împărţit şi ce metodă mai faină să o fac decât să scriu cum nu am nicio idee despre ce să scriu. Teoretic, am început amuzant, dar cum o comedie are şi momente moarte, parcă am sucombat creativ. Cred că am făcut pana prostului, deşi am destulă benzină în rezervor să mai duc ziua asta destul de lungă încă vreo 2-3 kilometri agale. Norocul meu de bărbat irecuperabil de chipeş este că am o stare de spirit foarte pozitivă. Deşi sunt conştient că stau cu rezervorul de energie aproape gol, parcă reuşesc să adaug pietre, să merg în pantă, să mă bată vântul din spate şi să tot  fiu creativ. Din ciclul cu mistria şi lopata, i-am pus plombe noi lu’ tata, după cum zice un vers de la Vacanţă Mare, uneori, simt nevoia să merg din inerţia faptului, să văd unde mi-e limita. Când ştiu că o să pic din picioare de oboseală, fix atunci mă apuc să creez ceva. Fix atunci, creierul vrea să încerce să se ţină treaz. Am convins un pahar de vin să facă schimb de spaţiu cu esofagul meu. Am convins prăjitura duminicală să îşi ia viza pentru stomac. Am convins câteva fructe să se disipe în neantul gastric prezent în spatele abdomenului meu nesculptat de natură.

Pana de idei văd că evoluează într-o revizie tehnico-literară. Sună mai pompos când folosesc termeni neologici, tehnici, din jargon. Dar mai interesant este când încep să iau sensul unui cuvânt şi să îl lipesc de perete, să îl fac afiş. De exemplu: din ciclul foaie verde lămâiţă, nevasta-mi naşte doi băieţi şi o fetiţă. Din ciclul de încărcare a bateriilor epuizate după nopţi albe ca varul stins de somn, vă recomand să depăşiţi limita de rezistenţă. Vă sigur că nu o să primiţi vreo amendă pentru viteza de reacţie şi nici măcar pentru depăşire pe contrasensul gândirii productive. În mod normal, orele de somn sunt sfinte, păcate de ele că sunt agnostic. În mod normal, patul nu mă invită, mă duc singur. Păcat de el că stau cu spatele la el şi nu-l bag în seamă decât atunci când se ia curentul din capul meu. Din ciclul cu o singură roata de rezervă, respectiv monociclul folosit la circ, vă anunţ că nebunia unui om de a se menţine treaz este un lucru demn de văzut. Astăzi am dat gata câteva albume cât eram în focurile facerii de bine la birou. Astăzi am crezut că voi claca, că o să îmi tai craca de sub picioarele mele neodihnite. Şi totuşi, cumva, înconjurat de gânduri de a sta de gardă ca un brav soldat al ţării, rezist şi persist în a scrie acest text. Păcat că nu e mecanicul la datorie să îmi rezolve pana de idei. Pentru asta, poate am mai mult noroc mâine, la mijloc de săptămână, poate-mi dau un picior şi-o mână, ca să vă dau o lectură bună. Ştiu că bate la ochi o rimă forţată, poate-mi iese odată şi odată.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s