Presat de internet


Citeam ziare când eram pe toaletă la ţară. De fapt, când îmi aducea unchiul meu ziare, chit că erau ediţiile zilnice pe câteva luni, în două zile erau gata. Devoram presa, ştire după ştire, foşnăiam foile alea până când le lua naiba. Ajungeau maculatură la toaletă de la ţară. Dar până la a fi ambalaj de ouă, folii pentru dulapuri sau hârtie de ars pentru ceaunul în care spălam apă, treceau pe la mine. Cititorul înrăit de la ţară. Aveam televizor, nu era suficient, era bârfa rurală, nici măcar nu mă pornea. Şi când primeam ziare de prin Bucureşti, eram un maniac complet. Cam asta e ce pot să zic despre ziare. Că le citeam, la modul demenţial. Stăteam pe pragul scărilor de pe hol, vara, la răcoare şi terminam câte o ediţie înainte să inspir şi să respir. Erau ştiri, poze, detalii, chestii de aflat, lucruri de citit. Şi nu pot să zic că eram tare critic, mâncam orice presă la îndemână, că era tabloid sau ceva ziar serios, nu scăpa necitit. La un moment dat, se miră lumea ce pot să citesc, că oricum sunt prostii care s-au întâmplat, nu mai sunt la curent de câteva săptămâni bune. Uite că eu citeam ziarele, din respect pentru ce reprezentau ele înainte ca internetul să existe la modul ubicuu, iar radioul era mereu pe Radio Antena Satelor, deci pofta de citit nu era satisfăcută, ci doar informaţiile erau aduse la zi.

Dacă aş pomeni ce ziare citesc azi, ţi-aş zice că nimic print. Doar să fie vreun ziar gratuit prin gară să nu am ce face în acele 2 minute pe peron. În rest, totul este online. Am feed-uri rss şi îmi vin cu tona ştirile. În fiecare zi, pe puţin 500 de articole ar trebui parcurse. Nu sunt atât de maniac şi nici timpul nu e atât de permisiv să dobor 500 de ştiri, dar sută o ating lejer. Problema e, nu că nu mai citesc ziare printate, ci faptul că nu mai deosebeşti ediţia unui ziar de site-ul propriu zis. Nu dau nume, că nu le fac publicitate, dar unele site-uri, care se doresc a fi rămăşiţele unor ziare reputate, angrenează informația de la tot felul de surse, chit că aparţin sau nu de trustul lor şi când dai click, te duce pe cu totul alt site, nu pe cel pe care te afli. Şi atunci, e ca şi cum mă apuc să citesc Esquire, singura revista print pe care o cumpăr de foarte multă vreme, dar după ce găsesc un reportaj şi îl citesc, îmi aduc aminte că îl găsesc într-o enciclopedie de reportaje. La fel şi cu site-urile care ar trebui să reprezinte un ziar, o publicaţie de print cu un corespondent în online, să nu facă borş cu suc de portocale din cititorii săi.

Eu dacă stau pe feed-uri de rss, nu mă enervez atât de tare, dar mai apuc uneori şi varianta clasică să intru pe un site şi încep să bombănesc de nervi că îşi bat joc de cititor. Pe lângă faptul că mă simt la un ghiveci jurnalistic, nici nu mai e coeziunea pe care ai fi găsit-o într-o redacţie bine sudată. De tabloide nu mă leg, că nu le mai citesc de multă vreme, să zicem că ar fi “vina” facultăţii absolvite, cu toate că ar trebui să citesc să ştiu şi de gunoiul de sub preş. Nu-i cazul, prostia e omniprezentă şi pe reţelele de socializare, nu mai îmi trebuie să o caut şi eu prin libertăţi click-uite, şi aşa restu’ e can-can. Să mă mai leg de o singură chestie legată de ziare. De ce există atâtea alegeri? Şi nu mă refer la greşeala de a oferi unui om opţiunea să aleagă. Mereu e bine să ai de unde alege, dar ce te faci când alegi cam acelaşi lucru, povestit doar puţin altfel. Marginal schimbat. Ziarele au fost multe şi interesante în perioada lor de glorie de după revoluţie. Au fost atât de multe, că acum mai sunt fix cât degetele de la o mână. Cel puţin, alea care merită, cu toate că tabloidele sunt cele mai citite, nu înseamnă că le voi considera ziare în vocabularul meu. Au fost atâtea alegeri în materie de ziare, de la generaliste la nișate, încât, piaţa fiind atât de bogată, acum este fantastic de săracă.

Şi nu ştiu cum, acum în epoca internetului omniprezent, se nimeresc 1001 modalităţi de a povesti ceva, la fel cum ai face-o într-un ziar care îşi permitea reportaje pe paginile din mijloc. Ai o presă făcută cu public. Jurnaliştii din Casa Jurnalistului iau premii peste premii şi nu au patron. De fapt, nu cred că au multe ţigle pe casă. Ei scriu la fel cum se scria într-o vreme utopică. Ziariştii de online de acolo îşi fac treaba pentru că publicul caută să citească mult. Dar să citească poveşti, să citească vieţi de oameni, să le trăiască emoţiile prin cuvinte alese. Şi atunci, când o mie de alegeri se reduc la doar o mână de alegeri bine filtrate, nici nu pierzi timpul citind aceeaşi ştire în zeci de exprimări, ci vei citi un reportaj mai lunguieţ, dar cu garanţia că ai citit o operă non-ficțională. Eu nu mai citesc ziare, dar citesc presă. Nu ştiu dacă au murit ziariştii de rit vechi, poate a reînviat pofta de a scrie pe stil nou. Norocul unora este că sunt mulţi care scriu prost pentru ca cei mai buni să iasă în evidenţă. Şi atunci, eu am de câştigat, având la îndemână, cele mai bune scrieri ziaristice.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s