Homo tehnicus retardis


Neanderthalul a luat-o în freză de la homo sapiens iar tehnologia o ia în freză de la oamenii care înţeleg gadgeturile din anul 2014 ca fiind nişte instrumente de tortură care există şi pe care le poţi folosi din plăcere. Şi dacă nu le poţi folosi, o să baţi la cap un suflet de om amabil să îţi arate 24/7 cum să le foloseşti, fără să bagi la cap. Ideea de bază pentru scriitura de mai jos vine de la statul meu la coadă pentru a cumpăra un telefon mai inteligent decât cel pe care aveam să îl înlocuiesc. Nu pentru mine, ci pentru tata. Nu el este personajul. Ci dragii clienţi care au fost înaintea mea şi care aveau un comportament care nici la zoo nu ar fi fost permis, mai mult, cred că pinguinii ar fi început să facă mişto de ei şi cimpanzeii şi-ar fi pus mâinile în cap ştiind cu cine se înrudesc. E atât de rău în oraşul în care sălăşluiesc, e atât de rău când nu există o lege să interzică asta sau când nu se face un curs de calificare în utilizarea tabletelor, telefoanelor cu “taci-scrin”, scris cu cea mai mare ironie în acest mod, a gadgeturilor în general.

De fel, stau într-un oraş pe care îl denumesc “cătunul din mijlocul Vrancei”. N-o fac într-un mod răutăcios, ci vreau să îi confer acestui oraş statutul pe care şi-l poartă de ceva vreme. Deşi tineretul care pleacă spre oraşe mai civilizate revine doar de sărbători, iar cei care îşi duc viaţa aici sunt puţini la număr ca să iasă în evidenţă, oraşul în sine este subdezvoltat. Iar eu cum sunt fascinat de tehnologie, îl privesc sub acest aspect. Nu mă fascinează că lipsesc multe din oraş, lipseau multe şi înainte să plec la facultate, lipsesc la fel de mult când am revenit. Dar ce mă frapează şi mă face să mă urc pe pereţi este cetăţeanul model care vrea să fie în ton cu tehnologia. Nu am nimic împotrivă, înainte cu tehnologia, să ne civilizăm, să ne upgradăm, să ne ridicăm pe culmile gloriei informaţionale. Dar să ai bun simţ în acest proces, multă educaţie acumulată şi destulă ambiţie să o faci. N-a fost cazul la întâmplarea mea de azi. Primul “individ de tehnologie speriat” avea 3 telefoane în buzunar, toate i-au sunat în timp ce d-na de la casă îi făcea contractul la foc automat şi în loc să se simtă, că eram o haită de oameni în spatele lui, continua să zică “da, da, da, da” în telefon, de parcă era la poligraf şi n-ar fi reuşit să respire fără a răspunde la acele apeluri. Şi nu mergea scuza că e om de afaceri. Nu ai 3 telefoane de tip Nokia 1100 sau cărămizi la care doar vorbeşti, nu stai cocoşat pe scaun şi nici nu vorbeşti de parcă eşti pe un pod la telefon. Ai bun simţ şi respingi apelul şi te focusezi pe ce ai venit.

“Speriatul de bombe tehnologice” cu numărul doi a fost fascinant de observat. Stăteam pe scaun şi mă uitam la ştiri, că de bine, de rău, la punctul RDS respectiv, televizorul era dat pe Digi24, aşa că nu mă simţeam închis în cutia cu hamsteri rupţi de realitate. Şi în timp ce mă uitam la ştiri, nu puteam să îl observ pe speriatul de bombe, o doamnă cu minora atârnând de gât, care voia abonament să vorbească în Italia. Nu ştia nimic altceva decât că trebuie să vorbească în Italia. Oricât i-a explicat d-na de la casă că sunt reguli, că nu toată Italia poate vorbi cu ea pe gratis, că are de plătit în plus dacă Italia ei era prea “specială”. Detalii peste detalii. Nu s-a lămurit. A plecat de pe scaun şi a intrat următorul fan ultras al tehnologiei. A venit doar să îşi ia o tabletă. A tăcut mâlc, a întrebat abia la final dacă asta e tot şi dus a fost. Nimic de reproşat. Când să mă aşez după el, revine d-na speriată că ştie ce vrea. Norocul a făcut să fie deja altcineva în faţa mea, o cetăţeancă nedumerită, fiind prezentă în acel punct RDS înainte să ajung eu şi ieşind pe uşă, am presupus că dusă-o fost. De fapt, a luat aer timp de 30 de minute, fix până trebuia să mă aşez eu. Termină d-na nedumerită, termină d-na speriată de bombe. La mine povestea a decurs ca un ceas elveţian. D-na de la birou îşi făcea treaba la contracte, eu mânuiam telefonul cum mânuieşte un samurai katana şi în mai puţin de 5 minute, toată treaba era gata.

Pentru a rezuma povestea scurtă de azi, tehnologia este o bestie de care ai fugit pentru că se pricepe ăla micu’ din casă, “las că vine şi îmi arată fiică-mea, fi’miu cum se procedează, oricum eu doar vorbesc la telefon”. Dar şi când te apucă bâzdâcii să rămâi singură, cu ai tăi copii plecaţi prin facultăţile din ţară, tehnologia este fantoma veşnic prezentă. Dă click şi mută cu şoricelul optic icoana Sfântului Explorer de Internet să poţi intra pe google să tastezi yahoo să intri pe mail. Nu-i o glumă, încă se procedează aşa. Acelaşi lucru să cauţi un site la care ştii adresa, intri pe google şi tastezi “click” şi intri pe click.ro, ca o gospodină ahtiată de telenovele cu tema nefăcută la tehnologie. Nu generalizez, doar extrapolez stereotipurile povestite şi observate. Ai şi situaţii în care bătrânu’ din casă joacă FIFA de mama focului şi nu îl mai opreşti decât după ce bate România lu’ Hagi pe Brazilia lui Taffarel.

Norocul meu este că am fost botezat în apele magice ale tehnologiei din 2004, de când am pus mâna pe propriul meu calculator, pe care efectiv l-am întors pe toate părţile de atunci şi am tot avansat. Şi ca să mă scutesc de nervi, şi atunci, şi acum, mi-am luat toate măsurile de precauţie ca tehnologia în apartamentul unde stau să nu fie o necunoscută. Aşa se face că părinţii mei bântuie facebook-ul, fiecare de pe profilul său, tata devorează meciurile de fotbal de pe live-stream, fără să îi arăt eu cum se face, a căutat şi a găsit singur. N-am păţit încă să mă anunţe că nu mai merge laptopul sau că nu ştiu să facă una sau alta în ceea ce priveşte tehnologia. Azi pentru că tata a intrat în clubul oamenilor cu smartphone, i-am instalat tot ce poate să aibă nevoie vreodată. Încă nu i-am făcut instructajul tehnologic, prefer să îl las să descopere magia din spatele unui telefon mai inteligent decât ce avea până astăzi. Dar el este caz special, că e tata şi de bine de rău, l-am pus să mănânce astfel de detalii, ca să nu fiu nevoit să intru în pământ de nervi. Dar alţii, mai reduşi în ambiţie, mai duşi de acasă cu educaţia au de furcă mult şi bine cu tehnologia din zilele noastre. Atâta noroc au că nu pot declanşa un război nuclear. Cel mult să li se fure parola şi banii din cont. Dar asta e deja altă treabă.

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Homo tehnicus retardis&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s