Radio şi TV.


Cele două pasiuni ardeleneşti. Cât am “îndurat” cătănia ardelenească de la Cluj, m-am înhămat în cele mai fascinante activităţi pe care le puteam face. Cursurile şi examenele se exclud pentru că era musai să le fac. La radio am ajuns pentru că am fost luat de o aripă şi pus pe un scan. La TV am ajuns pentru că am ales să fac un curs şi de acolo, tot ce a urmat, intră la capitolul “legende urbane” şi ambele mi-au oferit satisfacţii incomensurabile. Mai întâi, să povestesc de prima iubire profesională, radioul, mai ales că eram conştient că nu am voce şi sunt ca un intrus la radio, totuşi, cu toate că vocea mea era la câţiva ani-lumină de a fi aptă de radio, cu toate că dicţia mea a trebuit operată timp de 4 ani sub exerciţiu intensiv, radio-ul m-a fascinat, nu mi-a dat pace, mi-a oferit emoţii similare cu o iubire logică. Primul motiv cred că a fost dat de oamenii de acolo. Au avut răbdare cu mine, deşi mereu aveau pretenţii de la mine. Din nişte oameni care ştiau mai multe ca mine, erau mai mari ca mine s-au transformat în oameni dragi, colegi dragi, prieteni foarte dragi şi într-un final, i-am văzut ca o mare familie.

Radio-ul a început în februarie 2009. S-a terminat povestea fix în ziua în care am plecat acasă. Chiar cu o zi înainte să plec, nu am rezistat să nu trec pe la facultate, să mai trag o privire asupra studioului care mi-a fost casă, masă şi muză aproape 4 ani şi jumătate. Am început prin a posta ştiri pe site, cu toate că nici asta nu ştiam, dar s-a considerat că sunt dezgheţat la minte şi bag la cap repede ce mi se zice. Am ascultat ca un copil mic de instrucţiunile redactorului, până în ziua în care am venit cu o idee, care nu ţinea de ştiri, ci de aspectul vizual al site-ului, aflat într-o stare decentă, dar clar cerând o îmbunătăţire şi un refresh vizual, am fost postac. Şi cu acea idee, a crescut oarecum importanța mea la radio. Deşi, oricât de important aş fi, mereu am stat sub ideea că radioul se face în echipă. Mereu mi se oferea această ocazie, să lucrez în echipă, indiferent cât de individualist aş fi fost. Orice proiect servit în cadrul radioului, însemna muncă de echipă şi ulterior individualităţi care ştiau să conclucreze. Ideea a însemnat un nou design, o nouă sigla a radio-ului, o abordare vizuală a site-ului şi a modului cum se exprima radio-ul. Eu devenisem din postacul online, omul cu abilităţile tehnice în omul cu design-ul, tehnicianul vizual al radio-ului. Şi era un lucru care mă fascina, să fac din radio, o instituţie eminamente audio să aibă o componentă vizuală foarte bine definită. De la siglă, de la bannere până la tot ce însemna pachetul prin care radio-ul se prezenta în faţa publicului, totul a fost o provocare constantă.

La TV am ajuns pentru că am făcut un curs. De la acel curs am ajuns să filmez mult, de la filmat mult am ajuns să filmez aproape zilnic, să fiu cameramanul de gardă. Evenimentele care necesitau un cameraman aveau în mare parte acelaşi făptaş, eu. Dar individualitatea mea nu prea avea ce căuta la TV. Acolo, la fel ca la radio, am fost o echipă. Şi dacă eram echipa cea mai mică, reporter-cameraman-editor sau echipa cea mai mare, pentru un interviu, moderator-cameramani-regizor-editor, tot o echipă eram. Aveam ca şi la radio, şedinţe, aveam de toate. Ne făceam ştiri pe subiecte alese de noi, interviuri, reportaje, emisiuni dacă era nevoie. Dacă la radio eram homo tehnicus, la TV eram homo filmis. În ambele cazuri, aspectul vizual era preţuit de mine. Ori că filmam şi mă încăpăţânam să filmez de fiecare dată din ce în ce mai bine, ori că făceam câte un logo, câte un banner şi mereu voiam să îl fac cât mai profesionist, în perioada în care am slujit într-un mod loial radio-ul şi TV-ul, mi-am dat seama ce vreau să fac pe viitor. Ori una, ori alta, oricare ar fi, ceva să mă ţină prins în mrejele sale.

Păcatul face să nu fac nici radio şi nici TV, dar tot preocupat de vizual sunt. Tot Photoshop-ul şi camera mă liniştesc, deşi nu lucrez cu atâta fascinaţie precum o făceam. Când am ocazia să mă joc cu design-ul sau când am poftă de a filma, o fac ca prima dată, de parcă am o ştire de pregătit pentru TV sau de parcă m-a rugat Cătălin, mentorul meu vizual, să îi fac un banner pentru o nouă emisiune sau să refacem logo-ul, să fie mai actual. Cum păcatele se pot ierta, sper să mi se ierte de către cei cu care am trăit atâtea emoţii radiofonice sau televizionistice că i-am trădat şi nu mai sunt în branşa lor. Dar cum unele păcate pot fi atât de mari să ai nevoie de ani să te pocăieşti, încă stau cu ideea că voi face un strop de radio, că voi mai filma un eveniment cu gândul că ştirea mă aşteaptă să fie editată şi pusă pe site. Pentru cei care n-au făcut nici radio şi nici TV, le recomand să meargă la un post de radio sau de tv şi să îi roage pe cei de acolo să le arate cu ce se mănâncă şi să le dea o şansă. Niciodată nu ştii ce microb ai în tine şi te poate ţine captivat câţiva ani buni pe scaunul din spatele microfonului de radio sau din spatele vizorului de la camera de filmat.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s