Vise şi visuri.


Când eram mic voiam să fac liceul militar, să fiu disciplinat, apoi o facultate de gastronomie, crezând eu că există, şi apoi să mă apuc şi de sport să fiu sănătos. Nu ştiu care era logica dorinţei mele. Din fericire sau din păcate, nu am făcut liceul militar, ci un liceu tehnologic, un profil şi mai tehnologic. Nu am făcut o facultate de gastronomie, ci una de jurnalism. Masterul tot prin zona comunicării a fost, chiar cu ceva tentă de informatică pe acolo. Şi de sport nu m-am apucat aşa cum mi-am dorit eu, deşi nu-s o bilă de om. Când eram prin facultate, mi-am dorit o fermă de bivoliţe, am îndrugat în stânga şi în dreapta că asta vreau, că din agricultură, dacă o faci cu minte, poţi trăi bine. Nu am fermă, nici măcar studii agronomice, nici teren, cel mult am sâmbetele petrecute pe moşie, ca să mă ţin în formă şi să nu mă feresc de muncă. Acum, după ce am gătit o tartă cu mere de Crăciun şi o tartă cu ganache prin februarie, mă visez bucătar. Atât de tare mă visez, că o ţin cu asta sus şi jos, m-am prezentat ca fiind viitor bucătar la un eveniment cu peste 300 de persoane, să ştiu ce etichetă îmi trag. Mai mult, m-am aruncat şi am făcut un pas, măricel, spre bucătărie. Când se va realiza, vă anunţ.

Tot vorbesc de vise şi visuri, când stau cu ochii larg deschişi şi încep să vorbesc despre ce mi-aş dori să fac, unde aş vrea să fiu. M-am uitat la Ratatouille. Un şobolan, că nici măcar şoarece nu era, un şobolan cu valenţe de bucătar. Şi mi-am dat seama că asta vreau să fac. Nu să fiu şobolan, ci să gătesc. Să fiu artistul cu cuţit şi mâneci albe. Bucătăria a venit foarte târziu în zona viselor mele. Mi-aş fi dorit să fi avut curaj să o fi îmbrăţişat cu foarte mulţi ani înainte. Să mă fi lăsat de vise de copil şi să iau un vis de om mare. Liceul militar l-am vrut că mă voiam disciplinat. Gastronomia am vrut-o ca să fiu bucătar, dar atunci nu ştiam ce vreau. Acum, nu vreau facultate, nu vreau decât să mă arunce cineva într-o bucătărie şi să mă lase să învăţ. Să absorb, mai repede ca un burete tot ce există în bucătăria aia. Şi să nu mai dau afară nimic. Să ţin în mine şi să scot câte-o reţetă. Nici nu trebuie să fie o reţetă nouă, ci orice vechitură pe care s-o refac într-un stil propriu. Cu suflet. Eu nu gătesc că trebuie, ci că vreau. Găteam în facultate duminica târziu, după ce eram cotropit de poftă şi inspiraţie. Nu măsor de felul meu ingredientele. Nu stau să văd câte grame şi câte picături. Pe vremea bunicii, nu se făcea aşa, experienţa era cel mai bun cântar şi cea mai sigură măsurătoare. Acum, ştiu că bucătăria este o ştiinţă. Dar ştiu şi că se face într-un mod prea pretenţios.

Nu vreau să fiu pretenţios. Am găsit reţete superbe, magnifice, excepţionale. Dar vreau să le fac să fie umane. Să nu ţi se pară că eşti rege şi îţi permiţi o masă de două ori pe an. Vreau să mănânc bine, vreau să mănânce toţi din jurul meu bine şi să aibă dorinţa să mănânce bine mereu, nu doar că eu îi învăţ. Mâncarea trebuie să fie la fel de naturală precum respiraţia. Eu când gătesc, mă relaxez, deşi mă ia cu dureri de spate când frământ aluatul. Ascult muzică, sunt doar eu cu ingredientele, chit că ar putea să fie oameni prin preajmă. Am făcut cozonac alături de bunica mea, dar ascultam Tudor Gheorghe. Eram învăţăcelul care primea înţelepciune cu lingura pe gât. Tot ce zicea, era literă de lege pentru mine. Aşa vreau să fiu. Degeaba am făcut atâtea studii dacă mă pricep, din naştere aş zice, la gătit. E ceva unde mă simt eu. E ceva unde pot fi creativ, fără să greşesc. Nu am greşit niciodată o reţetă. Ce era greşit, se transforma în altă reţetă. Dintr-un aluat de tartă care nu voia să se prindă, am făcut fursecuri cu ovăz. Din aluat de cozonac, fac colaci dulci. Nu există pentru mine ideea că o reţetă e greşită. E greşită abordarea să crezi că mâncarea poate fi făcută prost.

Visul meu, care sper să reziste, este să fiu închis într-o bucătărie şi să ies de acolo doar după ce pot face un întreg meniu. Din capul meu, fără pic de ajutor. Abia atunci, pot zice că m-am trezit şi fac ce îmi place. Până acolo, am parte de refuzuri, de critici, de chicoteli, de orice fel de atitudine care mă poate face să cred că am ales prost. Că degeaba am făcut o facultate, că degeaba sunt bun pe una sau pe alta. Dacă eu intru în bucătărie şi se luminează chipul meu, mă interesează prea puţin că am petrecut sute de ore pe teren filmând evenimente sau că am fost la radio zi şi noapte pentru că îmi plăcea. Mereu o să îmi placă altceva, dar când gătesc, e fără cuvinte. Lasă-mă să mă joc cu ce este în bucătărie şi mai mult ca sigur te vei linge pe degete. Sper ca de ziua mea, după ziua mea, când o fi ocazia, să îmi dau seama că visul meu rezistă şi după ce îmi deschid ochii. Abia atunci, o să îmi dau seama care îmi e locul pe lume. Până atunci, plutesc între dorinţa de a munci şi a primi un salariu şi obsesia de a trăi toată viaţa într-o bucătărie. Când o fi să naufragiez, să fie o insulă plină cu ingrediente şi ustensile. Dacă este să mă înec, să fie într-un ocean cu reţete delicioase şi preparate sănătoase. Dacă va fi să mă trezesc, să fie într-un restaurant croit după visul meu.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s