Joacă-te inteligent.


Când te joci, înveţi unele lucruri. Din acest motiv, copiii se joacă enorm de mult când sunt mici. Să înveţe ba una, ba alta. Când sunt mari, adulţii nu se mai joacă. Cel puţin nu atât de mult sau nu încearcă să facă din munca lor o joacă. O iau prea în serios. Eu mă joc şi m-am jucat cât am putut. Nu mi-am negat joaca şi jocul, jucăriile şi statutul de jucător, indiferent dacă eram la ţară un băiat de zece ani sau sunt în faţa unui laptop, un flăcău de 25 de ani. Prin jocurile jucate, prin interacţiunea cu alte persoane prin joacă, se dezvoltă nişte legături prin mintea ta şi culmea, chiar te ajută pe viitor. Nu detaliez despre jocurile pe care toţi le-am jucat când eram mici pe afară, ci mă voi referi la jocurile pe calculator, uneori dispreţuite pentru că supune copiii la ore irosite în faţa unui ecran. Dar contează ce te joci, ce înveţi din jocul respectiv şi ce aplici în viaţa reală. Umblă vorba că jucatul unor jocuri violente nu mă face violent cum nici statul în garaj nu mă face maşina. Şi cred că aşa este. În funcţie de psihologia jucătorului, oricât de violent ar fi jocul în cauză, dacă mentalitatea şi educaţia ta nu îţi permit să refulezi violența şi în mediul real, te poţi juca ani de-a rândul acelaşi tip de joc fără să devii vreun maniac.

Primele jocuri pe care ştiam că le-am jucat pe calculator erau jocurile de strategie. Cred că şi calculatorul meu asta reuşea să ruleze în acea perioadă, cred că erau la modă, erau bine făcute, nu ştiu ce era, dar cu ele mă relaxam zeci de ore fără să îmi dau seama cum trece timpul. În sfera jucătorilor pe calculator, “gamerilor”, jocurile de strategie sunt sfinte. Cu ele mulţi se identifică, şi mai apoi vor menţiona de jocuri cu maşini, shootere sau RPG-uri. Până acolo, Stronghold Crusader, StarCraft, Civilization sau Rise of Nations sunt jocurile de căpătâi din perioada lor de glorie. Nu mai pomenesc de Age of Empires, care îşi vede gloria renăscută în format HD, cu o grafică menită să îi pună în valoare calităţile care au făcut din această serie de jocuri de strategie, una foarte apreciată, cu toate că are peste 15 ani de existenţă. Eu sunt fan şi jucător de Stronghold, doar seriile din anii 2000, nu dezastrele de acuma, Rise of Nations şi Age of Empires. Au acel ceva care nu te lasă să te plictiseşti. Şi printre drogurile jucabile, menţionez Caesar III şi Pharaoh. Cred că am puţin peste 1000 de ore jucate combinat la ambele jocuri. Aveam sesiuni de 8 ore fără pauză când mă apucam să dezvolt un oraş sau aveam vreo campanie mai nesimţită. La Pharaoh cel puţin, şi acum mă laud cu un oraş egiptean din perioada piramidelor de 25,000 de locuitori. Şi asta după vreo săptămână de investit timp şi energie.

De ce pomenesc de jocuri? Cu ce mă ajută? Mai întâi, nu strică să vă jucaţi, până şi Solitaire, sau mai noul 2048. Timpul trece mai frumos şi mintea se învârte mai eficient. Eu mă joc să scap de nervi sau să mă relaxez. Dar mic fiind, când am avut acces la calculatorul personal şi jocuri de toate tipurile, invariabil mă retrăgeam la cele de strategie. Din simplul motiv că învăţam istorie. Istoria romană, greacă, egipteană. Ştiam cum era pe vremea britanicilor din Evul Mediu, aflam câte-o particularitate a unui popor în Rise of Nations. Mai nou, sunt fascinat de Assassin’s Creed. De la primul până la ultimul. Mai ales că îmi permite să mă plimb prin locuri în care nu aş avea cum în mod normal. Prin Florenţa renascentistă, prin Constantinopolul secolului XVI, prin New York sau Boston în timpul lui George Washington. Dacă vreau strict să mă relaxez, un meci de FIFA îşi face treaba de minune sau o cursă la Need for Speed.

Pentru cine nu se joacă, le recomand să o facă. Chiar şi Candy Crush, am aflat de la oameni în care am încredere, că este menit să stimuleze neuronii. Nivelele din acel joc sunt atât de grele, că e nevoie de foarte multă inteligenţă matematică şi strategică pentru a avansa în nivel acolo. La fel şi 2048, Angry Birds sau Temple Run. Jocurile nu sunt făcute doar de dragul de a irosi timpul. Unele din ele, gândite într-un mod inteligent, te pot ajuta să îţi măreşti capacităţile cognitive. Contează doar cât joci, ce înveţi din ceea ce joci şi cum aplici în viaţa reală. În rest, faptul că nu mai ai vieţi şi trimiţi invitaţii pe Facebook, nu te face mai inteligent, ci doar mai enervant. Eu după text, mă voi retrage la RailRoads, să îmi potolesc pofta de a vedea trenuleţele cum se plimbă pe ecran. În lipsă de spaţiu prin casă pentru machetele de tren. Spor la joacă, multă răbdare la jocuri!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s