Muncitor.


Muncitor pe şantier sau cel mai tare manager. Alegi să munceşti la modul manual, meşteşugăresc sau să fii mereu cu nervii întinşi, cu creierul supus la torturi intelectuale în fiecare oră din zi. Oricum ar fi, până să ajungi să fii ori muncitor, ori manager, ai nevoie de experienţă. Astăzi, experienţă este un cuvânt de lux. Toţi ştiu ce înseamnă, toţi ar vrea să o aibă şi mereu ţi se cere. Dar cum faci să o ai dacă nu ţi se oferă ocazia să acumulezi atâta cât îţi trebuie să avansezi? Experienţa e mama tuturor relelor din viaţa unui om. Fără experienţă, nu reuşeşti nimic, oricât de talentat ai fi. Din acest motiv, trenurile se duc la rodat, să capete experiență atât mecanicul cât şi locomotiva în sine. Din acest motiv, faci cât de mult sex poţi cât eşti tânăr, să ai experienţă atunci când va trebui să îţi demonstrezi iscusinţa. Din acest motiv, iei bătaie în diferite domenii, de la cei care au luat deja bătaie şi ştiu cum să evite un pumn bine plasat, o jignire subtilă sau nişte nervi gratuiţi.

Muncitor pe câmpul muncii înseamnă să fii dispus să fii foarte prost chiar şi când crezi că ştii destule. Nu o singură dată, mi s-a întâmplat şi sigur s-a întâmplat oricăruia dintre noi să se întrebe de ce el este angajatul şefului şi nu invers, din moment ce şeful pare să fie pus acolo drept statuie. Răspunsul simplu ar fi dacă şeful tău ar fi mai deştept ca tine, tu nu ai fi angajat acolo, ar căuta pe unul care să nu se întrebe asta. Aşa că, şeful este pus acolo să te facă să te întrebi şi totuşi să nu pui întrebări. Cam ca în armată, execuţi şi întrebi doar dacă te simţi dispus să faci munca de jos. Munca îmbracă diferite forme şi experienţa la fel. Poţi face acelaşi lucru timp de 30 de ani şi la final să ieşi la pensie. Ai experienţă în acel domeniu şi cu mult noroc, domeniul tău nu va da faliment niciodată, aşa că oricând poţi fi angajabil dacă nevoia te va împinge. Poţi face zi de zi altceva, să te crezi un spirit liber, antreprenor şi să capeţi experienţă din mai multe domenii, să ajungi să fii unul bun la toate, dar niciodată expert pe ceva. Vei fi soluţia de avarie pentru perioada în care suntem acum. Vei fi angajatul care va încasa un salariu şi va munci pentru un departament întreg. Asta dacă experienţa ta e suficientă. Culmea este că în timp ce acumulezi experiență muncind pe gratis, uneori ca sclavul pe plantaţie, când ajungi să munceşti pe bani, afli că lucrurile s-au schimbat şi trebuie să ai alte calificări, alte abilităţi şi iar o iei de la zero. Experienţa acumulată până atunci este doar o trambulină de la care îţi poţi lua avânt să începi de undeva o carieră.

Să dau un exemplu cu care mă identific şi se pot identifica foarte mulţi. În facultate, alegi să faci practică, internship şi voluntariat pe unde apuci. Indiferent că este o asociaţie studenţească, un ONG, o companie din domeniul tău, faptul că eşti tânăr, te împinge spre acest fel de experienţe, de acumulare de capital profesional. Colecţionezi ore de muncă, relaţii, cunoştinţe, manieră de lucru, metodologie. Pe scurt, îţi faci mâna pe teren. Când termini facultatea, oricare ar fi ea, afli că se cere altceva. Adică tu eşti unul din sutele de studenţi care termină o specializare care poate absorbi cel mult zece angajaţi pe an. Şi atunci, te reconverteşti. Toată experienţa ta înseamnă doar ani investiţi în ceva care la un moment dat este suprasaturat. Atunci, îţi iei inima în dinţi şi începi să te întrebi. Rămâi pe ce ai făcut şi te rogi să ai noroc pe un domeniu în care îţi poţi dovedi experienta acumulată sau o iei complet de la zero într-un domeniu în care crezi sau speri că vei avea o carieră sau un salariu cât mai mult timp posibil.

Sunt la un sfert din viaţa mea. Mă aştept să mai am 75 de ani de trăit. Din aceştia, statistic vorbind, ar trebui să muncesc 30-40 de ani în câmpul muncii ca să merit o pensie. Ar trebui să urmez calea părinţilor mei, să iau un job care ştiu că nu va da faliment. Fie mă apuc de preoţie, fie mă apuc de bucătărie, fie mă apuc de politică. Orice ar fi, să caut ceva unde omul mereu va da bani, cu sau fără voia lui. Dar pentru ce am acumulat atâta experienţă? Să petrec ore în şir din timpul studenţiei mele făcând ceva de care eram absolut îndrăgostit, convins până în măduva oaselor că asta voi face până îmi va albi părul, doar ca să realizez că sunt doar unul din sutele de studenţi care vor să facă acelaşi lucru? Sunt conştient că dintr-o generaţie de absolvenţi, vor fi acei câţiva, procentul lui Gauss care vor reprezenta crema cremelor din generaţia lor. Dar când ieşi pe câmpul muncii, nu concurezi cu colegii tăi, nici măcar cu generaţia ta, ci concurezi cu toată breasla de angajaţi din domeniul tău. Şi atunci, toată experienţa ta va fi un bob de nisip pe o plajă întreagă de alegeri. Abia atunci îţi dai seama cât ai de muncit, cât ai de învăţat. Abia atunci realizezi că experienţa niciodată nu se termină. Nici chiar când te crezi cel mai bun sau descoperi că nu mai ai ce învăţa. Mereu va veni unul mai tânăr să îţi dea peste nas, pentru că a avut ocazia să înveţe mai devreme ca tine, e mai dornic sau pur şi simplu, e timpul să-ţi ocupe locul.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s