Transparent.


Vine o zi în viaţa unui om când se îndrăgosteşte. Vine mai devreme decât îşi planifică şi vine atunci când jură că nu se va mai îndrăgosti pentru că femeile sunt nu ştiu cum sau că ultima de care a fost îndrăgostit l-a înşelat. La fel vine şi vara după primăvară şi la fel trec orele, precum momentele de îndrăgosteală în viaţa unui băiat. Mă leg de băieţi pentru că pot vorbi din propria mea experienţă şi aşa nu voi jigni pe nimeni şi nu voi vorbi la modul general. Cât despre propria-mi persoană, voi detalia la modul metaforic, pentru a menţine totuşi o doză de respect pentru acele persoane care mi-au provocat stările de inconsecvență sentimentală şi de haos în raportul raţional dintre minte şi inimă. De fel, mă îndrăgostesc ca orice băiat, de o fată frumoasă. În metrou, când am fost ultima dată, m-am îndrăgostit de câteva ori în jumătate de oră. Ca orice animal masculin, căut cele mai sănătoase femei, pe parte vizuală în primul rând şi ulterior, când e vorba să-mi iau inima în dinţi şi banii în portofel, voi vedea şi aspectul intelectual şi modalitatea prin care acea femeie îndeplineşte cerinţele imperios necesare pentru a trece de testul răbdării masculine.

Să încep succesiv. Prima stare de îndrăgosteală a fost înainte să ştiu ce înseamnă a fi îndrăgostit, cu toate că puteam să caut în DEX definiţia. Mai ales că eram în perioada în care căutam absolut orice în DEX, prin prisma faptului că nu aveam acces la internet şi totuşi eram însetat de cunoaştere. Aşa că prima femeie care mi-a luat minţile şi a jucat miuţa cu ele a fost frumoasă. Astăzi cred că o pot cataloga ca fiind doar drăguţă. Atunci era singura entitate feminină după care îmi stătea mintea şi eram dispus la nebunii absolut ilogice să îi captez atenţia. Deşi diferenţa de vârstă era sesizabilă, diferenţa de educaţie era subtilă iar capacităţile mele de cuceritor porneau de la 0 spre nimic. Totuşi, starea de îndrăgosteală a persistat, singura menţiune fiind că exista doar în momentul în care era vacanţa de vară, o vedeam şi nu aveam altă ocupaţie. În timpul anului şcolar, îndrăgosteala mai degrabă o traduceam în simpatie dezvoltată pentru o fată în comparaţie cu tot grupul de fete din care făcea parte. Timpul trecuse şi accesul la internet a făcut să mă îndrăgostesc de entităţi feminine cu un chip pe care îl considerăm frumos după standarde stabilite de mine în comparaţie cu alte frumuseţi. Nu comparam totuşi o fată în adolescenţa ei cu un fotomodel de 20/25 de ani. Criteriul care stabilea că mă îndrăgostesc de acea fată într-un mod inexorabil era faptul că îşi dorea, avea plăcere şi era dispusă în a socializa cu mine pe defunctul yahoo messenger. Atunci, socializarea, chiar şi virtuală, era o piatră de hotar pentru starea mea de om îndrăgostit.

Experienţa de a fi îndrăgostit totuşi de o fată pe care o cunoşteam, cu care am stat de vorbă şi am interacţionat a venit abia în liceu şi acum sunt nedumerit care au fost motivele pentru îndrăgosteala mea. De fapt, cred că toate stările mele de om aerian la capitolul iubire din timpul liceului astăzi pot fi puse sub spectrul introspecţiei interioare, să discern alegerile făcute cu capul şi alegerile făcute cu altceva care o ia pe arătură de felul său. Prima stare, catalogată a fi îndrăgosteală nebunească a fost în facultate. Şi după aceea, mai toate au mers pe acelaşi tipar. Mă îndrăgosteam, credeam că sunt nebun după ea, pierdeam meciul în deplasare, mă retrăgeam în muncă şi o luam de la cap cu îndrăgosteala. Singura variabilă era modul prin care eliminam câte un stereotip din mintea mea atunci când “alegeam” într-un mod nevoit să mă îndrăgostesc de o fată sau de alta. Mereu primul motiv a fost înfăţişarea, atât chipul frumos cât şi corpul care să corespundă unor criterii de “îndrăgostibilitate” pe care mi le-am stabilit după eşecuri pe plan cuceritor. Astăzi, sunt pe o barcă. Vâslesc spre un lac unde pot face scufundări profunde în acest subiect. Sunt în căutare şi în regăsire de entităţi feminine care să-mi scoată tubul cu oxigen şi care să mă facă să ies la suprafaţă pentru ele. Să ies din cochilia de rac, să năpârlesc pielea de şarpe asiatic, să mă descopăr ca persoană. Sunt încă mic, după standardele unora, la vârsta asta, îndrăgosteala poate să fie una serioasă, dar pe care o pot regreta dacă nu experimentez fel de fel de scufundări în neantul oceanului numit femeie.

Îndrăgosteala mea poate fi una de explorare. Să găsesc sau să fiu găsit doar de femei care să mă facă să o iau de la 0. Să învăţ ceva nou, să îmi doresc să fiu iar cu carneţelul în mână şi să îmi notez în mintea mea ce trebuie să fac, ce trebuie să uit şi ce nu trebuie să zic. Am realizat că vreau să învăţ. Dar e mai plăcut când sunt şi învăţat. Oricât de experimentat este un bărbat, niciodată nu ar trebui să refuze să poarte în spate piatra ucenicului. Să aibă o femeie care să îl răstignească, doar pentru a reînvia ca bărbat, dintr-un băiat care credea că ştie ce este îndrăgosteala, ce este relaţia, ce este iubirea sau amorul nocturn. Astăzi, am o singură vâslă şi împing barca. Este doar dorinţa de a fi îndrăgostit. De mâine, datorită femeii care mă va găsi, pe care am găsit-o, cu care mă voi regăsi, voi avea două vâsle. Dorinţa şi experienţa de a fi îndrăgostit. Amândouă mă vor duce acolo unde vreau. Până atunci, merg mai încet, dar merg sigur spre acea femeie, trecând pe lângă câte-o insuliţă populată de ispite amazoniene, menite a mă pune la încercare. La un moment dat, voi ceda, dar până atunci, merită să lupt cu dorinţa.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s