Modestie.


Cine-i modest nu ştie să mintă despre el. Cine-i modest nu ştie să se vândă. Cine-i modest nu vrea să ştie lumea ce defecte are. Eu nu sunt modest. De fapt sunt modest. Dar nu prea sunt atât de modest. Am intenţia şi dorinţa inefabilă să mă laud. Sunt mai degrabă un vânzător turc care îţi va vinde orice, la preţul iniţial şi va coborî preţul până când vei cumpăra acel ceva. Voi începe să mă consider geniul umanităţii şi voi merge cu lăuda până când vei crede că stai totuşi de vorbă cu o minune. Din fericire, am mai mult de 3 zile să fiu doar o simplă minune, altminteri, aş fi fost ridicat la rang de statuie pentru simplul fapt că am existat. Referitor la statutul meu de minune, sunt aşa pentru că refuz să îmi acord alt titlu mai glorios. Fără a cita din clasici, pe lângă faptul că am fost o veste minunată pentru părinţii mei, sunt cea mai miraculoasă minune dacă stai să te gândeşti că puteam să fiu o catastrofă dezastruoasă. Ca noi toţi. M-am născut în anul în care puteam să dispar de tot. România nu era o ţară prea primitoare atunci şi puteam să am soarta unor martiri înainte de vreme.

După cum se vede, lipsa de modestie conturează şi egocentrismul meu lăuntric, ajungând să scriu un singur paragraf doar despre mine fără să zic absolut tot despre mine. Şi dintr-o modestie altruistă, voi alege să vorbesc despre alţi oameni modeşti. Cei din jurul meu sau al tău, acei oameni care sunt obscuri, nu vorbesc despre sine, dar care fac fapte bune, mai bune decât cele mai “bune” femei pe care le vei avea în viaţa ta. Un om modest e acela care te face să zâmbeşti fără să te sece pe creier. E individul care îţi provoacă o stare de bine doar prin simplul fapt că respiră. Şi respiră, culmea, mai bine ca tine. Respiră bancuri, glume, poveşti, întâmplări, obiceiuri, uneori stai şi te întrebi de unde le scoate acest respiroman. Dar el există, se află şi sălăşluieşte în acelaşi spaţiu şi timp cu tine. Poate să fie vecinul care te salută într-un fel anume şi te bufneşte râsul în lift că ţi-a zis aşa, spre exemplu ‘neaţa junior, deşi sunt aproape un stâlp de om. Poate să fie prietenul tău din copilărie care când zâmbeşte, însuşi zgomotul scos de râsul lui te face să te tăvăleşti pe jos de râs. Are crizele lui de râs de la o glumă seacă şi te ia cu tine pe un drum presărat cu glume seci la care râzi până te îneci. Poate să fie un profesor care vorbeşte de parcă s-a stricat gramofonul în timp şi l-a prins şi pe el. Ori are aere de om interbelic, ori a fost mare fan al interpretărilor personale ale lui Nicu Ceaşcă.

Într-un final, poate să fie o rudă de a ta, un unchi mai vesel de felul lui, cu multe grade, deşi n-a făcut cine ştie ce armată, vreun bunic cu bancuri dezgropate din negura timpului, care face mişto de tine mai bine decât colegii tăi. Oricine ar fi, sunt modeşti. Nu se cred amuzanţi pentru că nu încearcă. Ei îţi aduc un zâmbet gratuit, fără să ceară vreo taxă de mulţumire. Cel mai important, nu sunt singulari. Vei găsi mereu un astfel de om modesto-amuzant până şi în staţia de autobuz sau în vagonul de tren. Acel neaoş românesc, întruchiparea perfectă dintre un remix bine gândit dintre Amza Pellea, Doru Octavian Dumitru şi Iliescu. Ultimul l-am pus pentru că râsul lui a fost parodiat de prea multe ori ca să nu îl menţionez.

Un alt tip de modestie asumată este cea dată de vânzători. Orice fel de vânzător. Că e la mixtul din colţ, că e casieriţa pe care o tot vezi la hipermarket, ei vor fi cei mai amabili oameni din ziua respectivă. După ce ţi-ai luat o amendă, după ce şeful te face cu ou şi cu oţet şi îţi taie toată pofta de viaţă pe ziua respectivă, după ce nu merge liftul, după ce nu îţi găseşti cheile prin geantă, ajungi să cumperi o pâine, o bere, un ceva pentru diseară şi vânzătorul, mai ceva ca o lanternă militară, te luminează la faţă. Te ia cu taclale simple, te ia cu sfaturi cum să treacă grimasele de pe faţă, te ia cu vreun bonus scos din buzunar. Cine ştie, ori la mixtul din colţ, îţi mai pune un măr în plus pe lângă kilogramul pe care l-ai cerut, ori la hipermarket afli că eşti norocosul câştigător pe ziua aia şi te anunţă în cel mai mare stil posibil. E vânzătorul de la florărie care ştie exact ce buchet îţi trebuie să te ierte soţia sau să o cucereşti pe iubita şi nu te păcăleşte cu ierburi parfumate. E flăcăul de la magazinul de haine care tot te vede aiurit prin raioanele cu cămăşi şi pantaloni şi îţi recomandă cea mai bună combinaţie. Să nu te faci de ruşine în fața socrilor pentru prima dată. Fiecare din ei, nu îţi cere nimic, nici nu îşi dă aere importante. Sunt conştienţi că datorită lor, vei reveni de fiecare dată, pentru că au fost oameni cu tine, când tu uitai să fii om până şi pentru propria-ţi persoană.

Ultimul tip de modestie este modestia întruchipată de mine. Pentru a mă repeta obsesiv, sunt cel mai lăudăros om modest pe care l-am văzut şi am văzut destui oameni modeşti şi destui farisei lăudăroşi ca să îmi dau seama despre ce vorbesc. Cum stă treaba cu mine? Păi vreau să ştie toţi că sunt cel mai bun, chiar dacă sunt cel mai bun din camera mea, singurul de altfel. Vreau să ştie persoana cu care vorbesc că are de-a face cu o persoană complexă, deşi sunt mai transparent ca sticla. Vreau să ştie toată lumea că am ce oferi, deşi sunt zgârcit în opţiuni. Am doar alegeri pe care le ofer şi compromisuri pe care nu le accept atât de uşor. Dar totuşi, sunt modest pentru dacă mă pui în banca mea, îmi fac treaba conştiincios, nu zic nimic şi la final, după ce toţi laudă treaba şi nu omul, le răspund că oricine ar fi făcut asta, chit că mi-a luat o noapte nedormită, nişte creieri aruncaţi pe perete şi mulţi nervi cu o doză bună de înjurături care m-ar arunca în Purgatoriu. Sunt modest pentru că atunci când mă pui lângă persoane lăudăroase, îmi vine să înghit în sec, să nu fiu nevoit să scuip. Dar sunt lăudăros pentru că în preajma celor care mă interesează, vreau să ştie ce îmi poate pielea, deşi ar putea să mănânce cu tot cu oase la cât sunt de capabili. Am accese din fiecare tip de modestie laudativă şi sunt împăcat cu asta. Mi le accept şi le controlez fix atunci când trebuie. Acum în scris, le descriu cât se poate de bine să aibă habar naţiunea ce om are curajul să admită că se laudă cu modestia sa.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s