Povestire. Episodul 26.


E rost de plâns. Nunta ajunge în punctul maxim. Mireasa îşi ia rămas bun de la familie. Mirele îşi ia frumoasa în primire. Alaiul se porniră spre biserică, să îi vadă pe cei doi cununaţi în faţa Domnului. Pe drum, chiuituri, veselie, sticle de vin ridicate în aer, urale şi aclamaţii de tot felul. Melodia cântă aşa: foaie verde solzi de peşte, un părinte poate creşte, şapte-opt copii sau zece, dar zece copii cuminţi, nu pot creşte doi părinţi. Se ajunge uşurel, în pas dansant la biserică. Acolo se aşterne liniştea. Slujba începe, chipurile celor de acolo devin serioase, părintele îşi ţine slujba, îi binecuvântează pe cei doi. Naşii lor sunt naşii mei de botez. Ovidiu şi Maria, numele meu şi numele de sfânt al surioarei mele. Sunt de prin partea mirelui. Mireasa primeşte mai multe neamuri că e aproape, mirele îşi aduce naşii, părinţii şi prietenii de peste tot. Pozele pe care le am în față acum, imaginaţia pe care o am în acel moment îmi spune că albul este culoarea care desăvârșește o căsnicie. Mireasa în alb, mirele în alb. Mai toţi erau în alb. Nu că era căldură, ci ca o fi ieftin materialul alb.

După ce şi-au spus jurămintele, după magicul “poţi săruta mireasa”, alaiul porneşte înapoi spre casă. Drumul e lung şi melodiile frumoase, fiecare încercând să îşi facă simţită prezenţa cât mai bine. Soacrele deja sunt surori de cruce, socrii deja sunt camarazi de sticlă. Neamurile, cumnaţii, verii, fraţii, toţi iau parte la lărgirea clanului. Şi ajungem acasă. Sârbele încep să se arate la chip. Una mai învârtită, alta mai bătută, alta mai horită, una mai zorită. Cum or fi ele, mireasa le ţine pasul, mirele le ţine hangul. Câte-un curajos care se face de mândră minune cu un dans al ploii. Dar ce contează, ne pornim la dans cu toţii, până vine primul fel. Ne pornim la dans cu sticla de vin, ne pornim la dansat câte-o mândră de pe la masă. Lăutarii trec din melodii moldoveneşti, cu trandafiri la brâuri şi braşovence. O periniţă se cere dansată. Şi se începe a se dansa, în sfârşit, văd şi eu o periniţă. Doar ştiu melodia, mai rar mi-a fost dat s-o văd dansată de atâta lume. Şi când să mă bucur de miracolul dansului tradiţional, imediat lumea se pune la masă. A venit primul fel. Muzica se domoleşte, lăutarii se liniştesc, vorbele contenesc doar printre îmbucături.

Trece aperitivul, trec câteva sticle de vin şi ţuica de la masă şi iar se pornesc melodii de dor şi veselie. Săltăreţe şi iubăreţe, melodii de la Azur şi Rubin cred, deşi Generic cred că era la modă atunci. Nu îi recunosc şi nu stau să îi întreb pe lăutari ce cântă, contează că se dansează. Soacrele, din plâns au dat-o-n dans şi nu se mai opresc. E nuntă mare, soacra mică are fata măritată, soacră mare are ultima nuntă dintre cei trei copii. Socrii, nu ştiu cum, dar nu se mişcă din loc. Mişcă doar din gură. O fi şi pentru ei destul la câte nunţi au fost şi au dansat, la asta iau o mică pauză. Nu că n-ar fi dansat cu mireasa. Să îl vezi pe Paraschiv la braţ cu Geta, e ceva nepreţuit. Ea micuţă de înălţime, el un stâlp de bunic, se vede afecţiunea părintească în ochii lui. Ea fericită, mereu fericită, şi înainte şi după nuntă. Se lasă seara şi spiritele se ascund sub sticle multe consumate. Până dimineaţă, de la atâta dans şi mâncare, invitaţii sunt parcă veniţi de pe front. Şi momentul cel mai mare, tortul, desertul izbăvirii lor. Să se termine şi nunta asta, că e musai să vină primul botez. De acolo Anița se transformă din mamă în mamaia. Paraschiv din tată în tataia. Din acel moment, vor atinge perfecţiunea în ochii mei.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s