Povestire. Episodul 22.


Bate vântul, bate soarele, bate din palme să îi aplauzi pe cei mici cum se joacă în apă. În apa mării, doar nu în apa de băut. Adie vântul de fapt, soarele este dogoritor, dar nu ucigător ca acum, Anița şi Paraschiv erau la nămol la Techirghiol. Geta şi cu Mitu tot pe acolo lângă ei, într-o piscină apoasă, nu nămoloasă. Eu, mai degrabă eram turist vizual, nici în piscină nu îmi venea să intru, nici la tratament nu voiam să mă bag, că n-am ajuns la senectute. Mai degrabă, vizualizam introspectiv diferenţele pe care le văd în faţa ochilor mei. Sunt mulţi ani din 1981 până acum, multe s-au schimbat şi principial vorbind, toate sunt la fel. Fetele sunt mai feminine, mai femei pentru vârsta pe care o au, băieţii sunt mai masculi feroce pentru vârsta lor, mai lipsiţi de bărbăţia specifică anilor de glorie în care mă aflu acum. Dar taţii şi mamele sunt la fel de grijulii ca acum, mai degrabă taţii şi mamele de viţă nobilă sau de viță veche. Iar distracţiile sunt la fel pentru cei săraci şi cu totul altfel pentru cei săraci cu modestia.

După o oră de nămolit, a venit momentul să mergem şi noi fix pe plajă. Acolo sunt în elementul meu. Nu doar că sunt zodie de apă, aşa ca element pasager, dar mai degrabă că am ce-i mai bun din cele două lumi. Stau frumos, lejer ca un copil mic, chiar şi la anii mei, jucându-mă în nisip, într-o manieră ludică, puţin mai profesională decât simplul castel picurat. Stau frumos lejer lângă nisip, ars de soare, copt la foc mărunt pentru vremurile acestea în care vara era vară şi nu doar un cuptor prin care să te plimbi. Stau frumos lejer lângă nisip, îmbăiat de apa mării, spălăcit şi răcorit de toate păcatele vizuale pe care le pot avea. Stau şi construiesc un regat fără un cal. Lopăţica devine lopătar, picuratul de nisip devine mutat munţii de nisip de pe plajă într-un singur loc. Şi cum Geta şi cu Mitu sunt la o vârstă în care fac şi de una şi de alta, i-am contractat fără contract să mă ajute. Geta la colecţionat de scoici, pentru fundaţie şi decoraţie, Mitu la strămutat găletuşe de nisip dintr-o parte tocmai în zona în care mi-am ales loc de arat şi semănat uimire. Eu sunt arhitectul constructor decorator vorbitor uimitor. Toate dorinţele de a face un castel de nisip perfect în copilăria mea acum s-au refulat printr-o planificare şi o îndârjire nebună de a ridica cel mai ţanţoş castel pe care l-a văzut litoralul de pe vremea aia.

Toate cele trei forţe ale naturii s-au adunat după îndelungi căutări de comori şi castelul începea să prindă chip şi felul în care se ridica deasupra valurilor ne dădea speranţa. Speranţa că vârsta e un număr. Un număr pe care îl poţi juca la loto şi cu care rămâi, contează ce vrei să câştigi, nu ce numere joci. Aici premiul cel mare a fost un castel de o frumuseţe impunătoare, mai să îl declare salvamarii monument maritim de maximă importanţă. Dar nu a fost cazul, pentru că nu aveam autorizaţie de construcţie atât de aproape de apă şi nu voiam să avem probleme cu legea bunului simţ care ne spune că nu e bine să te lauzi printre lăudăroşi. Pe final de construcţie de castel şi text, vă aduc la cunoştinţă că pe locul acestui regat nisipos, astăzi tronează cele mai de lux terase ridicate ilegal pe malul mării. Eu am şi-o scuză, după o ploaie, s-ar fi dus creaţia noastră, aici după o ploaie de amenzi poate ar fi dispărut terasa cu pricina. Pe mâine, poate revenim în vremuri mai actuale.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s