Povestire. Episodul 20.


Iarna pe uliţă. Cam aşa aş rezuma aventura mea la săniuş. Deşi nu suntem pe uliţă, este o iarnă numa’ bună să o transpui în poezii şi proze pentru copii. Se pune problema cum facem noi trei: Getuța, Mitu şi cu mine, trei dornici de săniuş cu o singură sanie la dispoziție. Facem noi cu rândul, facem noi pe cărăuşul şi pe jucăuşul, facem noi şi reuşim să ne distrăm. Mai întâi să ajungem la pripor. După ce omul de zăpadă stătea de gardă sa ne vadă cum ieşim din curte, Anița şi Paraschiv ne tot atenţionau să avem grijă să nu ne accidentam pe acolo. Îi cred pe cuvânt, indiferent că i-ar fi zis Getuței sau lui Mitu, că mi-ar fi zis mie la vârsta pe care o am sau când eram copil, grija pentru noi văd că este atemporală. Eu fiind flăcăul mai vânjos, îi pun pe amândoi copilaşi pe sanie, să îi trag până la pripor. Cum vă povesteam drumul agale pe care îl făcusem de la pripor spre curtea bunicii mele, acum drumul este alunecos şi bătăios. Ei voiau viteza, eu voiam să am plămâni în mine să merg atât de repede pe cât voiau ei.

Şi totuşi, izbăvirea mea soseşte exact când ne apropiem de pripor. Ei ştiu care e treaba, la fel şi eu, chiar mai bine decât ei, ţinând cont de câte ori am urcat şi coborât acest pripor, indiferent că era iarnă sau vară. Ne-am înţeles între noi că eu merg pe lângă ei, mă pun pe undeva pe la jumătatea drumului până jos şi îi aştept, în caz că ar putea să păţească vreo ceva. Prima la coborât era Getuța, vorba ‘ceea, domnişoarele mai întâi. Şi cum îi explic eu care e treaba, Mitu deja avea ocupaţie, îşi făcea bulgări, să arunce după câinii de prin curţile alăturate. Aşa îi venise lui nebunia să ameţească săracii câinii cu o ploaie de bulgări. Mare lucru nu prea făcea, la anii lui, dacă ajungea până la gard bulgărele de zăpadă era lucru mare. Revenind la Getuța, îi fac instructajul cum să se ţină de săniuţă, să nu aibă surpriza că la ce viteza ar fi prins, s-ar fi dat de-a berbeleacul cu ea. O fac să înţeleagă că nu va păţi nimic, eu o să o aştept pe la jumătatea drumului, în caz că ar pica sau ar fi ea săniuţa şi sania ar fi prin alte universuri hibernale. Şi se întâmplă şi minunea.

Getuța se urcă pe sanie, îşi face vânt un pic şi o văd cum fuge ca din glonţ. Eu fuga marş după ea, să nu am marea mirare să o văd cu burta pe sus şi sania deasupra ei. Să zic că o fi coborât cam vreo treime din distanţă, nu de alta dar la anii ei, cine ştie cum s-o fi ţinut de sanie, că imediat a cotit puţin stânga şi a intrat într-un morman de zăpadă, mai mult ca sigur făcut de la zăpada care pica de pe coastă. De plâns nu avea de ce să plângă, mai degrabă era ruşinată că n-a reuşit să ajungă până jos. Mitu imediat în urma mea, nu să râdă, ci să îi fure sania, să încerce şi el. N-apuc eu bine să o scutur pe Getuța de zăpadă, că el deja era în capul priporului, pe punctul să îşi facă vânt. Fiind băiat, ai crede că are mai mult noroc şi ar coborî chiar până la baza priporului. Da de unde dom’le, el a cotit-o cumva dreapta şi s-a oprit fix într-un perete de-al priporului. Măcar pentru mândria lui, a mers cu vreo idee mai mult ca Getuța. Nu cu mult să se certe, dar destul să meargă el înapoi acasă mândru că a întrecut-o. Eu nu mai aveam niciun haz să mă dau, cine ştie, îi apucă plânsul că reuşesc să mă dau până jos cu sania.

Am zis să se mai dea încă o dată fiecare şi pornim spre casă. Şi ca să nu fie ceartă, am zis să se dea amândoi şi să stea drepţi, poate poate nu se mai opresc prin pereţii dealului. Treaba-i bună, copiii împăcaţi cu săniuţa, ajung ceva mai jos decât prima tură şi eu mă simt mândru că am reuşit să evit plânsete şi certuri frăţeşti. Bineînţeles că eu i-am tras înapoi până sus şi iar până acasă, dar nici că mă plâng. În fond, cine poate povesti că a fost martorul copilăriei mamei lui şi a unchiului său. Chit că doar la nivel imaginativ, tot mă simt mândru că am reuşit să îi fac fericiți, din postura de flăcău mai mare în vârstă ca ei. Ajungem acasă, pentru ei urma somnul de prânz, la mine urma să-mi proptesc picioarele pe sobă şi să mă încălzesc. Un motănel aşezat lângă mine să-mi ţină de cald şi ziua era cum nu se poate mai bună.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s