Povestire. Episodul 19.


Poftă mare. Suntem cu toţii la masă. Copiii termină laptele cu cozonac, noi abia ne apucăm să ciugulim fiecare câte-o felie de cozonac. E program de voie, treaba e gata, lemnele-s pe foc, lângă sobă pentru toată ziua, mâncarea e făcută, animalele sunt hrănite, adăpate, foamea-i potolită. Rămâne de aşteptat să vedem când vor ăştia mici să iasă afară la joacă. Avem noroc de o iarnă liniştită. Fără vijelii să îţi fure acoperişul de pe casă, fără viscol să te bată din toate părţile, fără ger să plângă pietrele de prin curte de durere. O iarnă aşa cum se arată în basme sau poeziile lui Arghezi. A nins cam de dinainte de Ignat, în fiecare zi câte puţin, pătura de zăpadă e suficient de mare, suficient de bătătorită, suficient de vânjoasă pentru a fi transformată în fel de fel de nebunii copilăreşti. Înainte să ieşim afară, echiparea. Oricât de blândă ar fi iarna, să citez un clasic în viaţă, iarna nu e ca vara şi trebuie ceva haine pe noi. Dacă eu sunt obişnuit cu frigul din perioada asta, cei mici au nevoie de pantaloni de lână, ilic de lână şi o geacă groasă de tot. Mănuşi de lână şi căciuli de blană.

După ce îi îmbrăcăm bine, ne îmbrăcăm şi noi, să nu putrezim în casă de lene, şi aşa avem timp toată noaptea să ne întindem la vorbe şi la somn. Ieşim în faţă, unde e curtea acoperită de omăt, să facem un om de zăpadă. Dacă reuşim, facem doi, câte unul pentru fiecare copilaş. Mai întâi, până să ne înhămăm noi la arhitecturi hibernale, o mică bulgareală să se pună sângele în mişcare. Eu cu Paraschiv şi Anița cu Getuța şi Mitu. Nu-i cine câştigă, dar cine reuşeşte să nu fie acoperit cu totul în bulgări de zăpadă. După ce se ridică mâna sus în semn de predare, ne punem pe făcut primul om de zăpadă. Îi lăsăm pe cei mici să înceapă, să rostogolească bulgări de zăpadă până se fac mari de tot, să îi dăm forma omuleţului nostru. Primul pas e rezolvat, are picioare sau mai bine zis, are o bază solidă pe care să construim. Urmează trunchiul. Iar rostogolim un bulgăre şi îl facem ceva mai mic decât baza. Cu chiu cu vai, îi conving pe cei mici să ridic eu trunchiul, să nu ne trezim cu vreo surpriză că îl strâng prea tare şi pocneşte zăpada în mânuţele lor. Capul stă la rând, e mai mic, îi las pe ei să îl facă şi îl salt eu pe Mitu în braţe să îi pună capul omului de zăpadă pe trunchi. Cu zăpada am terminat, acum trebuie să o rugăm cu ochi mari de căţeluş pe Anița să sacrifice un morcov şi nişte jăratec uscat de prin soba din bucătărie. Paraschiv furnizează o mătură ponosită, luată de prin garaj. Şi-o recuperează el după anul nou.

Şi sosiră şi morcovelul şi ochişorii. Şi în timp ce eu cu Getuța îi dădeam un nas şi nişte ochişori omului de zăpadă, Mitu ne întreabă dacă îl lăsăm aşa cu capul gol pe omuşorul nostru. Păi nu cred că îl lăsăm! Hai să îi punem şi o caschetă pe cap! Cascheta era un ceaun mai vechi, puţin crăpat lângă toartă, numa’ bun ca omul nostru de zăpadă să semene ca un soldat de la Plevna. Mătura în dreapta, pe post de baionetă, nişte nasturi înşiraţi pe trunchi, să îl încheiem la uniformă şi un zâmbet sec, parcă s-ar fi plictisit omul nostru de făcut plantonul în zăpadă, chiar de Crăciun. După ce am dat naştere unui soldat în curtea noastră, am zis să facem uz şi de sanie. I-am luat pe cei doi ştrengari creatori şi am mers cu ei tocmai la pripor, să ne dăm pe sanie. Eu m-am dat acolo când eram ceva mai mare ca ei, acum că pot să mă dau cu ei, nu îmi pot refuza această plăcere. Dar asta rămâne pe mâine de povestit, să se odihnească şi cei mici un pic.

PRIPÓR, pripoare, s. n. 1. Coastă de deal sau de munte, pantă abruptă; povârniș.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s