Povestire. Episodul 18.


Dragii moşului, a venit moşul. Că îi zice Gerilă ca în Harap Alb, că îi zice Crăciun ca în prezent, moşul cu daruri multe a sosit. Cred că a sosit şi pentru mine. Nu pentru că aş fi primit vreun cadou, ci pentru că mi-a dat ocazia să petrec Crăciunul într-o postură interesantă. Sunt conştient că scriu şi nu călătoresc în timp la modul real, dar imaginaţia mea mă duce foarte bine în acele vremuri. Am poveştile bunicii în spate să mă ţină în visare şi am fotografiile alb-negru care să îmi dea punctele de sprijin pentru textul meu. În fond, am voie să visez şi să scriu ce am visat. Aşadar, să vedem cum e dimineaţa de 25 decembrie 1972 pentru Getuța, Mitu şi pentru Anița şi Paraschiv, primul lor Crăciun în familie cu tot cu copii. Bineînţeles, fără să menţionez, în familia aceasta există şi moşul şi băbuţa din poveste. Respectiv străbunicul meu sau bunicul mamei mele, moşu’ Constantin din partea Aniței şi băbuţa Zamfira. Ei erau figurile parcă desprinse din tablouri.

Până să încep să descriu moşii şi băbuţele din viaţa reală, mai degrabă să mă pregătesc pentru această zi. Să zic dacă ceasu’ abia arăta 7 dimineaţa şi sunt treaz să o ajut pe Anița prin bucătărie. Paraschiv e pe afară, crapă câteva lemne, să fie pentru sobă şi pentru cuptor. Bucătăria de vară are sobă cu plită, camera de zi are sobă cu plită, camera celor mici are sobă. Toate trebuiau să duduie de căldură. Deşi cei mici nu ar fi stat prea mult în casă chiar de Crăciun, atunci când chiar se hotărăsc să stea în casă, să fie cald pentru micuţii de ei. Aşa, bucătăresc iar, de parcă în ultimele două zile nu am fost pe frontul culinar, astăzi sunt la partea de pregătire şi servire. Până s-or trezi cei mici, Getuța şi Mitu, să fie masa pusă. Cozonacul cald tăiat în felii sănătoase, brânza de văcuţă, proaspătă şi dulce, să fie pe masă, nişte carne de porc fiartă bine şi tăiată bucăţele pentru cei mici şi nişte ceapă de prin pod. Asta aşa de încălzire. Că fiind micuţi, or să pape şi ceva compoțel. Sau lapte. Aşteptăm să vedem ce vor cere. Personal, i-aş fi cerut Aniței lapte proaspăt şi cu nişte felii de cozonac, m-aş achita de micul dejun imediat.

Şi s-au trezit şi copiii. Până să pomenim noi de mâncare, să îi vezi cum se reped într-un glas tocmai la brad. Acolo sunt fructele. Culmea, pe vremea aceea, fructele erau merele şi nucile. Şi ciocolată adusă de Paraschiv de prin ţară. Aveau noroc cei mici cu aşa tată. Călătorea şi reuşea să le facă acest Crăciun unul magic cu adevărat. Şi ca jucării, că în fond, ce e Crăciunul fără jucării, o păpuşă mare, foarte mare pentru Getuța şi un cal din lemn, de călărit, din acela din care se nasc viitori cowboy pentru Mitu. Păpuşa, blondă, cu ochi albaştri, o soră aproape geamănă de-a Getuței. Ea era blondă cu ochii verzi şi cu un cap mai înaltă decât păpuşa. În rest, nu aveai cum să le deosebeşti, amândouă la fel de frumoase. Mitu, era deja cu pălăria de paie de’a lu’ Paraschiv, făcea pe călăreţul pe căluţul din lemn. Nu mergea el prea mult, doar se balansa înainte şi în spate, dar era frumos să îl vezi distrându-se altfel decât i-ai vedea pe cei mici în anul 2014.

Noi, ăştia mai mari şi mai responsabili, aşteptam să le treacă pofta de joacă. Foamea avea de aşteptat, atât la noi cât şi la cei mici. Într-un final, păpuşa de jucărie şi păpuşa de fată vor la masă iar cavalerul călare se hotărăşte să tragă pe dreapta. Cineva e mai mare decât ei. Foamea şi mirosul de mâncare bună care abundă masa de Crăciun. Se schimbă în haine de sărbătoare, numa’ buni să îi pui în ramă de frumoşi ce sunt, se aşază la masă şi încep să pape. Meniul lor avea în plus şi lăptic cald cu cozonăcel. Noi, oamenii harnici, bătrâneii, ne înfruptam din nişte caltaboş, puţină tobă cu muştar, brânză proaspătă şi nişte telemea şi puţină slană cu ceapă. Pentru prânz, meniul e un pic mai bogat. Acum doar mâncăm să nu rămână cei mici cu stomăcelul umplut doar cu bomboane şi ciocolată. Mâine vedem cum va decurge întreaga zi de Crăciun. Avem de făcut oameni de zăpadă, de mers cu săniuţa, de colindat. Sărbători fericite din 1972!

Lasă un comentariu