Povestire. Episodul 16.


A venit Crăciunul. Nu pentru mine, ci pentru ei. Sunt în iarna lui ’72 şi cei doi fraţi îl aşteaptă pe Moş Crăciun. De fapt pe Gerilă. Aşa era numele de cod al lui Moş Crăciun în România comunistă. Nu prea cred că avea vreo relevanță cum îl chema, ci faptul că venea, indiferent sub ce titulatură îl aşteptau cei mici. Am rămas mirat, chiar foarte mirat să văd că al lor Crăciun nu este cu nimic mai diferit faţă de al meu Crăciun din copilăria mea. Încă mă raportez la copilăria mea. Nu vreau să pomenesc de internet şi de telefoane mobile şi de alte nebunii numite cadouri. Ce primesc ei primeam şi eu copil fiind. Dar până acolo, mai avem de aşteptat un pic. E Crăciun, dar e Ajunul Crăciunului şi Anița le face “Scutecele Domnului”, o prăjitură care văd că a rezistat timpului. Mi-a făcut-o şi mie şi m-a învăţat să o fac şi să mă bucur de simplitatea ei. În fond, ce e de făcut, doar nişte aluat de pâine nedospită, întins în foiţe subţiri, coapte pe plita de la sobă, îmbibate în sirop de apă cu zahăr şi dat prin nuci pisate cu zahăr. Un desert simplu, unic prin felul cum te captiva gustul.

Asta face acum şi Anița. Este în plină pregătire pentru Crăciun. Comunismul nu însemna lipsa a tot ce e bun pe masa de Crăciun, mai ales că au copii. Paraschiv a revenit de pe teren, chiar în Ajun. Nici nu cred că ar fi muncit, e totuşi duminică, trebuia să aibă milă şeful de el. Getuța e pe afară, se bulgăreşte cu Mitu. Nu au ei interes de a bucătari sau de a sta la căldură. Ce-i drept, îi cred, nu este o iarnă ca acum. Nu e ger să crape pietrele, mai degrabă zăpadă blândă, ninsă lin, acoperind curtea într-un strat sănătos de omăt, numa’ bun să fie transformat într-un om de zăpadă. Mă împart între a-i privi pe cei mici cum se joacă şi a-o ajuta pe Anița prin bucătărie. În fond, indiferent cât voi creşte, nu mă poţi ţine departe de bucătărie. Deşi copil fiind, eram prezent să mai ciugulesc, acum sunt prezent să pregătesc. Din fericire, Anița şi-a instalat “bucătăria” în camera unde era soba cu plită. Şi aşa trebuia să fie cald în cameră, ce motiv mai bun să pună pe foc decât pentru a pregăti “Scutecele Domnului”. Şi începe frumos, într-o covată din lemn, cum nu mai vezi prin bucătăriile multor gospodine, să frământe faină cu apă călduţă. După ce face o cocă suficientă pentru câteva platouri, începe să aşeze pernele pe pat, să fie blaturi pentru foile de aluat. Şi începe, cu sucitorul, să întindă bucăţi de cocă, în foiţe subţirele, abia se ţineau săracele, le întinde pe pernă, să se usuce un pic şi imediat cum plita era încinsă, le aruncă pe plită, doar cât să le prindă căldura, să le întărească, să nu mâncăm cocă crudă.

După ce se strânge teancul de foiţe coapte, covata e înlocuită de o albie plină de apă călduţă şi zahăr. Siropul de acolo va scălda foiţele de aluat. Eu sunt pe partea cu platourile. Iau foiţele îmbibate şi printr-o ploaie de nucă şi zahăr, le îndulcesc şi mai mult. Încet, încet, fiecare platou capătă formă, să zic că ar fi vreo 6-7 straturi de foi îndulcite şi crocante, cam cât ar fi un blat de tort. Treaba e bună. O prăjitură e gata. Nu vă gândiţi la cine ştie ce miracole culinare, ci mai degrabă să vă fie gândul la faptul că indiferent în ce an aş fi călătorit, Anița ar fi gătit impecabil. Nu avea încotro, fie că era soră cu mulţi fraţi, fie că era mamă de doi copii frumoşi, fie că era bunică de nepoţi năzdrăvani, gătitul ei trebuia să fie la înălţime. Au ieşit vreo cinci platouri, unul va fi dus la biserică, mâine de Crăciun, să fie sfinţit şi dat de pomană la cei sărmani. Pentru că indiferent de an, oamenii sărmani tot vor exista. Paraschiv e pe partea de măcelarie. El îşi capătă povestirea mâine, că sigur are mai multe de pregătit decât Anița. Ce-i Crăciunul fără ceva din porc?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s