Povestire. Episodul 13.


Treci la treabă. De parcă nu asta am făcut până acum. Dar nu. Treci la treabă prin curte, că atâta curăţenie ce îşi cere curtea, nu am mai văzut, parcă aşa îmi zice Anița când îmi trasează sarcini de lucru pentru proiectul de azi. Curtea e mare, eu sunt unul singur, ea este ocupată, aşa că m-am apucat de dimineaţă. Nu vă gândiţi că sunt albinuţă ca Anița şi mă trezesc înainte să cânte cocoşul sau înainte ca Soarele să răsară. Sunt un albinoi în rodaj. Pe la un 8 şi ceva, cred că bătea 9 dimineaţa ceasul, eram treaz, îmbrăcat, cu micul dejun luat şi cu instrucţiunile trasate în capul meu. Toată treaba e simplă, curtea trebuie curăţată, începi de unde vrei, te opreşti când poţi, dar să fie curăţenie în cel puţin un loc. Nu o interesa pe Anița că făceam grajdul să fie farmacie de curat, că potecile erau lună sau că putea să meargă desculţă prin ogradă de la atâta curăţenie. Nici pe mine nu prea mă interesa, ştiam că am răbdare să fac treabă, îmi trebuia doar poftă să o şi fac.

M-am apucat, ca un om normal fără toate ţiglele pe casă, fix în grajd. Am zis că dacă încep cu cel mai murdar loc posibil, îmi fac curaj să mă ocup şi de curtea în sine, şi de grădină, şi de camerele din casă. Şi să vezi miracol pe mine, nu doar că văcuţele sunt mai igienice decât mă aşteptam, dar nici nu aveam munci herculiene de făcut. Nu trebuia să apelez la rugăciuni divine să izbutesc a curăţa grajdul. Mai mult, Anița a avut grijă ca treaba să fie uşoară, mi-a adus câteva găleţi cu apă la îndemână, dacă vreau să şi spăl un pic pe jos, mi-a pus la dispoziţie coşărci, să car resturile, mi-a dat un halat de inginer zootehnist, să pot fi minuţios în treaba mea. Şi mă apuc mai întâi de iesle, scot afară toţi cocenii nemâncaţi şi lăsaţi acolo să prindă mucegai, i-am pus pe foc direct, că eu în timp ce făceam curat, Anița fierbea apa să spele rufele. Cui pe cui se scoate, ea mă pune la treabă, eu îi pun coceni pe foc, nu paie că alea mai au de aşteptat până la iarnă. După ce ieslea începe să semene a iesle, cu furaje proaspete, coceni luaţi din căruţă de alaltăieri de pe câmp, iau la rost podeaua grajdului, şi cum mulţi vă închipuiţi, e murdară de ţi se întoarce stomacul pe dos.

Din fericire, am văzut atrocităţi la viaţa mea şi o podea murdară e cea mai mică grijă pe care o pot avea. Iau mătura aia mare, specială pentru grajd şi încep să curăţ, de la un cap la altul, tot bălegarul lăsat de două vaci şi un cal. Gândiţi-vă că treaba asta se face cam la fiecare două săptămâni. Vacile mănâncă mult, calul la fel de mult, imediat se umple de compost natural podeaua. După ce fac o grămadă mai consistentă, încep să car cu coşarca până la gunoi bălegarul. Acolo va rămâne până se va usca de la Soare şi apoi o să ducem toată grămada aia mare de gunoi, în mare parte bălegar, pe câmp, să mai încurajăm pământul să fie productiv. După ce termin cu bălegarul, iau o găleată şi dintr-o mişcare bruscă şi determinată, arunc cu apă pe jos, să pot curăţa mai bine podeaua. Treaba începe să se contureze bine. Grajdul începe să fie ademenitor pentru văcuţe şi iapa Doina. Mâine, vă povestesc am continuat treaba. În fond, nu am de ce să mă grăbesc, nici în scris, nici cu treaba. Contează să fie treaba bine făcută şi curtea curăţată.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s