Povestire. Episodul 12.


Am ajuns la capăt. Trecuseră două zile de prășit şi am terminat cu porumbul. L-am rărit, l-am curăţat de buruieni. Acum aşteptăm ploaia să îl mai spele de praf, să îl convingă să mai crească mare şi frumos, să îi mai putem da o sapă. Acuma, dacă tot aşa ne-a fost înţelegerea, Anița m-a pus la escaladat cireşul. Curtea avea doi cireşi, eu am prins în copilăria mea doar unul, celălalt n-a fost atât de norocos cu timpul şi s-a uscat de la nişte omizi mai persistente. Cireşul în care trebuia să mă cocoţ era unul de mai. Trunchiul era precum o bancă. De la rădăcină, urca un metru, hai poate doi metri şi apoi în loc să se ridice spre cer, o luă în dreapta şi se şerpuia câţiva metri până aproape de acoperiş. Puteam să mă urc cu scara, puteam să pun un scaun şi doar să mă salt, putem să mă urc pe casă şi să mă cobor în cireş. Conta să fiu în cireş, cu găleata lângă mine şi să culeg pentru compot şi dulceaţă.

De menţionat că, sunt în perioada în care în curtea Aniței şi a lui Paraschiv, nu erau nici nepoţi, nici copii de ai lor, aşa că cireşele nu erau mâncate înainte de vreme, compotul care se făcea, se păstra pentru iarnă. Treaba era ordonată. Mai avea de aşteptat cireşul până când va fi cotropit de neastâmpăraţii de copii, fie mama şi unchiul, fie eu şi verii mei. Destulă vorbărie, să mă apuc de treabă. În fond, pentru o iarnă îndestulată, e nevoie de toate cireşele culese, nu doar acolo câteva de poftă cum făceam noi în copilărie. O iau progresiv. Stau chiar pe trunchiul copacului, înainte să o cotească spre dreapta şi mă apuc să “împrumut” cireşele din copac tovarăşei găleată. Timpul ține cu mine. Deşi mai e spre sfârşit, iunie în aşteptare, nu e toropeala pe care o voi resimţi în plină vară. Adie şi o briză dinspre Şiret, nu sunt camioane ca acum să mă zgâlţâie din locşorul meu bine ales. Şi încep, cireaşă cu cireaşă, mai culeg câte un pumn, mai înghit câte una, aşa cu tot cu sâmbure. Merg pe ideea că îmi curăţ colonul şi o fac la modul natural. După trei sferturi de ceas, prima găleată e gata, o chem pe Anița să îmi dea alta.

Altă găleată, alt locşor. Acum deja fac acrobaţii arboricole. Stau pe băncuţa trunchiului cotit la dreapta. Stau în picioare, găleata atârna de o cracă mai golaşă, devoalată de cireşe pentru a face loc toartei de la găleată. Treaba merge mai greu, culeg doar cu o mână, cu cealaltă încerc să mă ţin. Oricât de tânăr şi flexibil aş fi, gravitaţia mereu tot îşi face datoria şi nu am chef să culeg cireşe de pe jos degeaba. Încet, ba cu mâna dreaptă, ba cu stânga, mă mai întind încolo şi încoa’, şi găleata începe să se umple, ce-i drept mai greu, abia după un ceas şi ceva, dar treaba-i treabă şi găleata era plină. Iar strig după Anița, iar facem schimb de găleți. Una de cireşe pe una aşteptând cireşe.

Acuma vine treaba cea mai interesantă. Să mă cocoţ fix în vârf. Să stau ca un bebeluş în scaun cu centură. Erau crengile de aşa natură întortocheate că stăteam cu fundul pe una, cu spatele mă rezemam de alta şi cu ambele mâini puteam să culeg cireşe de peste tot. Singura treabă greu de înghiţit era înălţimea şi faptul că puteam să pic la orice întindere mai curajoasă. Norocul meu că fiind un călător în timp, ştiu copacul foarte bine din copilăria mea şi atunci ştiu ce îi poate trunchiul şi cât rezistă la maimuţărelile mele. Iar se umple găleata, iar fac schimb, de data asta, o cobor cu o sfoară pe care i-am cerut-o înainte. Ştiam că mai am puţin şi ating cerul din cireş şi nu voiam să mă risc. Într-un final, ajung chiar pe acoperiş, să culeg de pe crengile unde nu aveam acces.

Mai culeg şi de acolo vreo două găleţi să zic, mai repede, că puteam să mă întind cât mă ţineau picioarele şi mâinile. În timpul în care eu făceam pe eroul copacului, Anița mai retuşa crengile de pe margine, să nu mă chinui şi cu alea, să fie cireşul defrişat complet de cireşe. Toată treaba să zic că m-a ţinut vreo cinci ceasuri ocupat, dar m-a ţinut şi sătul. Şi dacă stau să mă gândesc bine, la cât compot va ieşi şi câte clătite voi savura cu dulceaţă, mai să mă plâng că nu mai am cireşi de cules prin curte. Mâine, sigur mă pune Anița să îi fac curat prin casă sau prin grajd, să mai am diversitate. Poate scap ieftin doar cu un măturat prin ogradă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s