Povestire. Episodul 8.


Şi dimineaţa, şi seara. Fie iarnă, fie toamnă. An după an, zi după zi, mereu trebuie mulsă o vacă. Supermarketul nu s-a inventat când am poposit la bunicii mei, dar vacile dau lapte mai proaspăt decât cel pe care îl poţi găsi. Anița, ca şi ieri, ca şi mâine, ca şi în fiecare zi, fără greşeală, va avea vaca de muls. De fapt, vacile. Că sunt două, ambele dau lapte bun, proaspăt şi de amândouă trebuie să te îngrijeşti foarte mult ca să ai parte de foloase de pe urma lor. Joiana şi Florica, doar v-am zis cum se numesc, sunt fabricile de lapte din curtea bunicilor mei. Asta ani foarte buni din acel moment, cu mici scăpări prin perioadele mai negre.

Destule generalităţi şi descrieri. E timpul ca în această dimineaţă, să iau parte la un muls. Şi dacă nu sunt mulţumit, mai mult ca sigur seara va fi mai spectaculos. Pentru mine, acum că sunt călător, acest proces arhaic, nu are prea multă însemnătate în această clipă, am văzut cum se mulg vacile. Copil fiind totuşi, bunica mea avea vaci de lapte pentru a putea să îşi hrănească nepoţii în fiecare dimineaţă cu ceva proaspăt, la prânz cu mămăligă cu brânză şi smântână sau seara cu o cană de lapte acru, mai bun decât orice Danone pe care îl poţi cumpăra. Eram prin preajma vârstei de 8 anişori, era Florica, altă Florica decât cea pe care o văd acum, în negura timpului, avea şi un viţel. Îl chema Monel, că l-a fătat lunea şi după tradiţiile din sat, cei fătaţi lunea poartă numele lunii, Monel. Bunica mea, dimineaţa când mulgea vaca, nu era deranjată de curiozitatea mea să iau parte la acest proces. Dar seara, seara era cu totul altă treabă. Eram treaz, eram plin de energie, vacile erau sătule de la cireadă, mai primeau şi de la tataia un balot de lucernă şi stăteau frumuşel, cuminţi la muls.

Ca şi orice ritual, mulsul are pasi respectaţi cu stricteţe, în ordine, fiecare însemnând că laptele muls va fi proaspăt, curat, atât cât trebuie şi să rămână şi pentru viţel. În primul rând, viţelul avea prioritate. Noi aveam lapte şi de dimineaţă şi din alte zile, niciodată nu consumam găleata din ziua respectivă, aşa că viţelul stătea la supt atât când considera mamaia că îi ajunge. Avea semne după care îşi dădea seama de asta, când începea viţelul să împungă ugerul, deja treaba era clară, era aproape de saturaţie, de acum, ca orice copil, începea să facă nazuri. După ce viţelul era luat de la ugerul vacii, legat să nu facă stricăciuni în timpul mulsului, urma ca mamaia să vină cu apa călduţă şi puţin seu de oaie şi să spele ugerul. Acum există tehnologie. Eu am crescut cu ugerul de vacă spălat la mână, dat cu seu să alunece mână mai uşor, să nu se infecteze laptele cu resturi vegetale de prin preajma ugerului.

După  ce spăla și ungea cu seu, îşi lua scăunelul, mai mic decât un scaun normal, sau dacă nu avea, un tamburel trântit pe-o parte şi se punea pe muls. Prima dată, încerca fiecare țâță de la vacă, să vadă cum curge laptele şi abia după ce ştia cu ce are de-a face, începea să mulgă printr-o mişcare, încă şi acum foarte magică, fiecare țâță a vacii, făcând găleata să se umple încet şi sigur. Uneori, după nevoile ei sau după cum mânca vaca, lăsa doar ¾ de găleată, să fie şi pentru dimineaţa. Rolul meu, ca şi eu aveam un rol, era să ţin coada vacii în mână, să nu îi dea bunicii mele peste ochi. Şi în acelaşi timp, pe lângă coada ţinută în mână, aveam şi un plici ca să îndeplinesc rolul cozii. Pliciuiam toate muştele pe care le vedeam pe spatele vacii sau pe lângă ochii ei. Tataia, veşnicul gardian din grajd, avea grijă să nu mă sperii degeaba, se uita şi la găleată, poate ar fi dat vaca peste ea. Uneori, în cazuri extreme, se cerea să lege cu frânghia, picioarele vacii, dacă era neliniştită din cauza viţelului şi ar fi avut intenţii de a dărâma găleata.

După ce procesul era gata, mai ungea puţin cu seu, să nu rămână mirosul de pe mâinile bunicii pe uger, să nu cumva să respingă viţelul țâța dimineaţa. Toată găleata de lapte, de menţionat că nu era o găleată normală, era una din fier, cu o toartă specială, cu o deschizătură mai mare, să sară laptele mai uşor în ea. Laptele era pus la fiert aproape imediat. Strecurat printr-o strecurătoare, direct în ceaunul de mămăligă, să fiarbă. Dacă ştia că vrea să facă brânză, strângea lapte din mai multe zile şi îl fierbea în albie. Dar pentru azi, laptele se fierbe să îl mâncăm cu mămăligă şi restul ce rămâne, să fie pentru dimineaţă, cu puţină pâine şi dulceaţă. Aşa a fost destui ani pentru mine, să văd mulsul ca pe un proces magic. Indiferent ce vacă ar fi fost, dacă aveam viţel în acea vară, dacă prindeam şi mulsul de dimineaţă, în caz că mergeam pe câmp, mulsul vacii din grajd era magic. Atât prin ce însemna pentru noi, doritorii de lapte proaspăt, cât şi prin modul cum toţi paşii se înlănţuiau în faţa mea şi rezultau în ceva delicios şi hrănitor, ca în reclamele de la televizor. Mâine, poate mă pune Anița să îi culeg niște cireșe, pentru un borcan de dulceață să meargă cu laptele de azi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s