Povestire. Episodul 6.


Casa creşte frumos. Pe lângă casă, mai trebuie să crească şi cei mici. Anii au trecut, Anița şi Paraschiv au luat în creştere doi copii. Şi-au dorit copii mult şi au făcut să îi aibă. Şi au făcut şi fapte bune prin adoptarea celor doi. Fata a avut noroc de o creştere mai bună decât ar fi avut unde era, băiatul a avut noroc de o viaţă mai bună decât cea pe care ar fi trăit-o. Mama şi unchiul meu, acei doi copii. Nu sunt poveşti multe cu ei, dar sunt foarte multe poze cu ei. Nu văd nicio diferenţă între copilăria lor şi a mea. Văd cadouri de la moş, văd portocale, văd dulciuri, văd excursii la mare, excursii la munte. Părinţii fiind oameni tineri, dornici să fie părinţi, le-au oferit tot ce puteau mai bun. Mama mea s-a plâns, dacă te poţi plânge de aşa ceva, că a mâncat prea multe bomboane când era mică şi acum are probleme cu dantura.

Copiii Aniței şi lui Paraschiv au avut parte de tot ce puteau primi în acei ani. Sunt zeci de poze cu ei, îmbrăcaţi frumos, cu jucării alese, mâncare bună. Nu aveau bananele noastre, dar nici chimicalele de acum. Au trăit sănătos până când viaţa s-a scumpit. Au trăit bine până când şi-au oferit viaţa lor copiilor lor. Noi nepoţii, am trăit bine la ţară. Eu n-am ştiut să mă plâng că nu aveam televizor color la ţară dacă aveam de toate. Compoturi de toate felurile în fiecare vară, plăcinte în fiecare toamnă, cozonaci iarnă de iarnă, dulceţuri la început de primăvară, cât era post. Aveam copaci în care să mă urc, din care să culeg fructe, din care să îmi agăţ leagănul, din care să sar, să facă mamaia cu inima că poate păţesc ceva.

Aveam o curte mare, uneori nici nu trebuia să ies pe uliţă, că aveam ce face. Aveam camere în care puteam să mă joc. Aveam jucăriile mele, aveam poveştile lui tataia, aveam legendele din viaţa reală a bunicii mele. De la ea am absorbit ca un burete ce îmi zicea, astăzi tot o întreb, să absorb mai bine poveştile din viaţa ei, din viaţa mamei mele, din viaţa mea înainte să am idee de mine. Cea mai interesantă cameră din toată casa, era camera în care dormeau bunicii mei. Şi acum doarme bunica mea. Atunci dormeam doar eu cu bunica mea şi bunicul dormea în camera alăturată, că era vară. Iarna, când mă duceam, dormeam toţi 3 în cameră, tataia desfăcea patul pliant, cel cumpărat de pe vremea lu’ împușcatu, şi eu dormeam cu bunica mea în pat. Nu cred că aveam mai mult de nouă ani. Şi ştiam că adormeam într-una din cele două ipostaze.

Ori mamaia îmi povestea ceva din copilăria mea, de prin legendele ei, ori mă uitam la jocul focului pe tavan. Având o sobă cu plită în cameră, avea o mică crăpătură, ochiul de la plită era dat şi vedeam cum focul face umbre şi lumini pe tavan. Niciodată nu ştiam cum adormeam, că mă trezeam dimineaţa când mamaia aprindea becul, să pună pe foc, să fie cald când trebuia să mănânc de dimineaţă. Fiecare seară era unică, deşi se repeta obsesiv. Ştiai că vei vedea ceva la televizor, doar pe canalul 1. Dar ce vedeai, când adormeai, ce mâncai, ce îţi mai povestea tataia, nu puteam să mă simt plictisit în copilăria mea. Mai ales că în afară de televizor, nu îmi imaginam eu de internet, jocuri pe telefon sau alte năzbâtii. Mai ales că vacanţele mele la ţară erau o pauză de la toată tehnologia de acasă. Aici era o refulare. Trăiam în linişte şi mă simţeam liber.

Să nu uit de camera în sine. Nu e mare. Până şi dormitorul în care scriu acest text se simte mai încăpător decât camera de la ţară. Un pat vechi, ulterior schimbat pentru că salteaua deja văzuse prea multe războaie şi anii trecuseră peste ea necruţător. O masă, mai simplă nu se putea, cu un mic sertar pentru furculiţe şi linguri. Acoperită de o față de masă din pânză brodată, cu iz bătrânicios pe ea. O noptieră pe care stătea un televizor Braşov, aşa ştiu că îi zicea, alb-negru, mai bătrân ca mine atunci. Prindea TVR-ul şi când era Alladin şi cu Teleenciclopedia, eu eram cel mai fericit copil în sâmbăta aceea. Sobă cu plită şi cuptor mic. Acea sobă a fost un cazan de emoţii. M-am ars când am vrut să scot un măr din cuptor, am adormit pe focul din sobă şi muzica în surdină făcută de jar, am copt mămăligă şi turte pentru poftele mele de copil. Am încălzit apa să fac baia de sâmbătă, am fript câte-o bucăţică de miel atunci când aveam, făcusem bulz cu mămăligă şi brânză. Am făcut de toate, am simţit de toate. Şi acum, dacă aş fi ajuns şi soba era caldă, aş fi stat iar cu picioarele sus pe sobă, cu pernă lângă cap şi pisica pe burta mea, dormind, făcând timpul să nu mai însemne nimic.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s