Povestire. Episodul 4.


Nemţii privesc spre răsărit. Sovieticii privesc spre fetele noastre cu părul în culoarea Soarelui. E plin război. Vizita mea în zi de sărbătoare, la foarte puţini ani după, s-a transformat în corespondență de război. Nu sunt Adelin Petrişor, dar felul cum mi-a povestit bunica mea, felul cum am perceput din documentare războiul mă face să îmi dau seama că pentru omul de rând, războiul avea părţi mai rele decât moartea. O mamă ar putea muri de foame, doar ca ai ei copii să aibă ceva de mâncare. Dar o mamă va muri sigur de tristețe, dacă un copil i-ar fi fost furat de către trupele cotropitoare.

Bunica mea, fiind cea mai mare dintre fraţi, era şi cea mai vizibilă faţă de furat pentru soldaţi. Nemţii, treceau prin ţara noastră doar să îşi facă plinul. Aflaseră că avem benzină ieftină şi nu avem prea multe motive să ne opunem. Sovieticii ştiau de acest lucru şi au venit în întâmpinarea lor. Cosmeşti, satul de poveste, este la graniţa dintre Galaţi şi Vrancea, atunci era pe malul Siretului şi podul de peste râu era un punct strategic. Trupele ruse, fiind mai aproape de malul Siretului decât nemţii, au crezut de cuviinţă că ar fi bine să îşi facă proviziile. Să mănânce bine pe spinarea ţăranilor, să le fure câteva animale, să aibă ce duce acasă, să fure câteva fete, să le distreze sau să le ţină de urât. Anița, bunica mea, copilă fiind, avea puţin peste şapte ani. Ruşii au trecut pe acolo şi au pus-o pe străbunica Gârleanu să aleagă. Toate animalele din curte, toate proviziile sau pe Anița. Alegerea a fost simplă. “Luaţi tot, lăsaţi-mi fata în pace!” Ăsta a fost strigătul de durere al unei mame care nu voia să piardă cea mai de preţ comoara. Dacă alta ar fi fost alegerea, nu eram să vă scriu despre alegerea făcută. Poate eram nepot de rus.

Printr-un salt brusc în timp, războiul s-a terminat, ţara noastră s-a înecat la mal. Am primit ce-i mai rău din ambele părţi, dar viaţa mergea înainte. Casa din vis, a bunicilor mei, căpăta formă. Bunica mea, Anița a fost găsită, s-a găsit sau l-a găsit pe Paraschiv. Un tânăr fecior din sat, muncitor, cu mai multă carte ca ea, cu mai multă putere de muncă. Paraschiv în tinereţe concura lejer la postul de cel mai frumos bărbat din sat. Şi în a doua tinereţe, concura şi câştiga la fel de lejer titlul de cel mai amuzant tată şi de cel mai darnic soţ. În ultima lui tinereţe, a fost apoteoza bunicului emblematic. Dar până la acele tinereţi, tinerii noştri trebuiau să îşi facă o viaţă. Casa din chirpici trebuia refăcută. Viaţa lor implica mai mulţi copii. Urmau şi nepoţii. Străbunica va avea nepoţi, bunica mea va avea nepoţi.

Trebuia curte mare, casa straşnică, copaci mulţi, vie, garduri trainice, poziţie de vază în sat. Moşia numită curtea în care am stat veri de-a rândul stă chiar în colţul uliţei. Priveşte cu mândrie spre şosea. E lungă şi lată. N-o cuprinzi într-o singură poză. Atât de mare s-a găsit să fie, încât locuiesc două familii acolo. Atât de mare este, că avem trei porţi separate, din trei modele diferite. Atât de mare este, că avem intrarea din faţă şi intrarea din spate, cu uşi diferite. Avem grajduri, vie în faţă doar pentru struguri de masă, vie în spate doar pentru struguri de vin. Copaci la poartă, copaci în curte, copaci în fundul curţii, copaci pe care îi împărţim cu vecinii. Au plantat, ştiind cu bună ştiinţă, că se vor urca în copaci atât copiii cât şi nepoţii.

Meri dulci de vară, un păr care se cocea toamna, de îţi lăsau gura să plângă de poftă. Cireş de mai, să fii copil răsfăţat, vişini mulţi, să mănânci compot toată vara, zarzări şi caişi, să mai alternezi compotul şi dulceaţa. Pruni, mici sau mari, să îi descotoroseşti de fructe înainte să se coacă. Un nuc. Mare, să îţi facă umbră când stai pe piatra la poartă, aşteptând să vină Joița şi Florica de la cireadă. Un gutui, prea mic să conteze, dar important pentru că în fiecare an făcea o singură gutuie, deci îşi dorea să existe şi el în curtea noastră. Toate acestea au fost darurile lăsate încă din tinereţea lor pentru noi, copiii şi nepoţii care avem să povestim cu atâta drag despre Anița şi Paraschiv. Asta-i toată treaba despre curte. Casa, palatul plin de camere şi cufere cu amintiri urmează a fi deşirat de poveşti mâine.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s