Liniştea deplină.


Înaintea furtunii, se zice că este linişte. Cel puţin aşa sună clişeul. Dar ce te faci când n-ai nicio furtună, ai doar linişte. O linişte deplină, care te calmează, care te face să priveşti totul mai senin. Liniştea mea de astăzi până luni seară este reprezentată de reîntregirea familiei. A revenit surioara de sărbători, cu tot cu soţ inclus la pachet. Pe lângă prezenţa lor, e vorba de toată atmosfera. La mine în casă e linişte. Nu se ţipă, nu se strigă, se vorbeşte prin semne, muzica are un ton singular şi tot ce înseamnă o duminică în familie se traduce prin fiecare zi pusă la dispoziţie de niscai concediu într-o rememorare a clipelor trecute de la ultima revedere. Liniştea mea este de la liniştea lor. Sora mea este mereu un zâmbet. Are greutăţile ei, am greutăţile mele. Dar nu ne plângem. O văd zâmbind, mă apucă şi pe mine râsul. Ai mei sunt bucuroşi să îşi vadă copiii iar acasă. Nu se întâmplă prea des după ce fiecare ne-am luat căsuţa în spate şi am vrut să ne facem un scop în viaţă. Zilele de sărbătoare sunt zile de linişte sufletească.

Liniştea lor este dată de faptul că așa le este viaţa. Liniştită din punct de vedere sonor. Au aceleaşi provocări, chiar mai mari decât alţii. Au aceleaşi trăiri, poate mai intense prin prisma modului cum şi le exprimă. Liniştea lor este tumultul cu care trăiesc eu de aproape un sfert de veac. Ies în lume cu o voce, stau în sânul familiei cu altă voce. Vociferez prin semne, trăiesc mut, gândesc zgomotos. În seara asta, pe lângă “Românii au talent”, prin pauzele foarte lungi de publicitate, mai râdeam, mai povesteam, mai făceam glume. V-aş provoca să încercaţi să stârniţi un zâmbet sau o repriză de râs unui om care înţelege glumele altfel. Cuvintele prin viu grai sunt oale de tinichea pe lângă expresiile feței, pe lângă emoţia transmisă într-un mod distinct. Îmi acord premiul de cel mai amuzant fiu, de cel mai comic frate, de cel mai curios băiat în plină explorare de noi metode în a provoca râsete familiei. Nu ştiu alţii cum sunt, dar trăiesc ca un om nebun. Am o stare de om mulţumit pentru o familie de neînlocuit. Am o stare de om de nestăruit pentru o familie care m-a amuţit.

Uneori îmi doresc ca din toată liniştea universului, să pot striga mamă, tată sau dragă surioară şi să primesc un răspuns pe măsură. Mama mă poate striga, tata mă poate striga, surioara mă poate striga, eu le pot răspunde. Şi atât. Pot vorbi, putem vorbi. Doar în lumea noastră, doar în felul nostru. Complet liniştit, complet lipsit de zgomot inutil. Ce răzbate din fiecare membru al familiei este dorinţa de a se face auzit într-un fel mai aparte. Tata-i matematician, un ilustru anonim, mama-i pofta de viaţă, o mamă perfectă, surioara-i întruchiparea frumuseţii feminine, o soră ca niciuna de pe lume. Cel mai nou membru este un copil veşnic tânăr, muncitor şi jucător. Dă-i un calculator şi îl vei ţine cuminte multe ore. Dă-i un vapor şi îl vei ţine ocupat multe zile. Dă-i o maşină şi deja vorbeşti pe limba lui. Mie, dă-mi motiv să te fac să râzi şi-ţi gătesc cu zâmbetul pe buze. Liniştea din aceste zile sper să o primiţi şi voi. Aşa cum aveţi nevoie de ea, măcar acum, când ne dorim mai împăcaţi sufleteşte. Să fim cuminţi, liniştiţi şi recunoscători că suntem aşa cum am vrut să fim. Mai departe, e doar “vina” noastră pentru ce primim.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s