O viaţă afumată.


Trag un fum. Trag încă unul. Mai trag un fum. Trag câte fumuri pot. Dintr-o ţigară. Dintr-un chiştoc. Dintr-un trabuc. Pentru cine îşi permite. Trag un fum dimineaţa la cafea. Trag un fum noaptea după o partidă. Trag un fum în pauză. Trag un fum simandicos. Trag un fum să mă încălzesc. Trag un fum să mă calmez. Trag un fum să socializez. Trag un fum că aşa e bine. Trag un plămân. Şi pe al doilea. Îi trag prin ţeavă. Fiecare fum e un glonţ. Nicidecum orb. Nicidecum ratat. Fiecare fum prelungeşte plăcerea. Fiecare clipă de plăcere afumată este o pată pe gândirea ta lucidă. Fiecare fum e un mic drog. De care poţi scăpa. De care vrei să scapi. Te mănâncă la bani. La sănătate. La mândrie. La miros. Fumezi de mic, de nevoie, de plăcere, din obligaţie, pentru că aşa i-ai văzut pe ai tăi, pentru că aşa făceau prietenii tăi din cartier, pentru că ţi s-a oferit şi n-ai putut să îi refuzi, pentru că merge la o cafea, pentru că fiecare femeie cu care faci sex te provoacă să tragi dintr-o ţigară.

Eu nu fumez. Cel mult, îi suport pe fumători şi mă înec în fumul lor. Sau în fumurile lor, atunci când fumează şi ţigara şi inteligența pe care o au. Oameni cu fumuri în cap, nu doar în plămâni. Am stat să fac studii, să văd de ce fumează lumea, am întrebat, am observat rude, prieteni, prietene, colegi, necunoscuţi. Fiecare fumează pentru fiecare motiv existent înşirat şi deşirat de mine. Fiecare alege să bea cafea aşa cum alege să fumeze lângă acea cafea. Fiecare alege să facă sex şi alege să fumeze după fiecare partidă. Fiecare alege să mănânce un măr aşa cum alege ca în pauza de masă să înghită o ţigară în frig sau ploaie. Fiecare alege să tragă pe nas alte prafuri aşa cum alege să tragă pe gură iarba uscată a tabacului. Fiecare alege să aibă dinţii albi şi să nu fumeze, fiecare alege să facă duş după fiecare ţigară trasă, să nu miroasă a crâşmă de la marginea oraşului. Nu judec omul, cel mult alegerea. Nu judec persoana, cel mult persistența cu care face acest lucru. Voiam să experimentez pe mine. Să le râd în nas, că pot fuma şi mă pot lăsa. Dar mă pot îmbolnăvi din 101 motive şi să nu fie din cauza faptului că aleg să fumez. Mai ales că trebuie să îndur spaţii în care se fumează, în care s-a fumat şi am avut neşansa să fiu prezent.

Să intru şi în sfera ştiinţificului. Nu poţi fuma dacă nu ai toate condiţiile necesare să fumezi. Nu poţi fuma dacă nu ai părinţi care fumează sau au fumat şi le porţi gena, recesivă ce-i drept, dar destul de importantă să te împingă pe acest drum. Nu poţi fuma dacă nu ai fost împins din varii motive, la o vârstă în care până şi mersul pe sticlă în picioarele goale ar părea o idee strălucită. Nu poţi fuma dacă nu eşti curios şi destul de slab încât să raţionezi faptul că fumatul este productiv în vreun mod. Nu poţi fuma dacă nu îţi permiţi, nu ai pe cineva care îşi permite, nu eşti consecvent sau destul de încăpăţânat să te ţii, deşi tuşeşti mai des, ai dinţii ca de mămăligă, hainele împuţite, părul îmbâcsit şi nu te poţi lăsa pentru că ai putea să pui kilograme pe tine. Nu poţi fuma dacă nu ai păţit ceva care să te împingă spre asta. Iubitul fumează şi vrei să fii empatică. Iubita fumează şi nu o poţi refuza. Tatăl fumează şi vrei să împarţi o ţigară în faţa blocului. Jumătate de clasă fumează şi nu vrei să fii tocilarul retras care nu face asta. Fumezi pentru că n-ai bani de heroină şi alcoolul durează prea mult până îşi face efectul.

Te trezeşti, fumezi. Bei o cafea, fumezi. Ai cinci minute libere, ieşi la o ţigară. Ai nişte mărunt, cumperi nişte ţigări. Ai mai mulţi bani, îţi faci provizii de pachete de ţigări. Dacă eşti mai înstărit, fumezi la modul social. Ai un trabuc, mai scump decât o sticlă de şampanie, te afişezi într-un local la stradă şi preţ de câteva ceasuri, trabucul este mai fascinant decât o femeie dezbrăcată. Fumezi în club. În toaletă dacă ninge afară şi eşti prea sus. Fumezi pe hol, când aştepţi vreo veste mare. Fumezi că dă bine, e masculin. Fumezi că ai curaj să o faci și p-asta. Fumezi pentru că te crezi nemuritor şi intangibil. Fumezi din pură pasiune, de plăcere, te poţi lăsa oricând şi te laşi de zece ori pe săptămână. Fumezi pentru că oricum e viciu şi nu mai poţi scăpa. Fumezi şi respiri în acelaşi timp. Fumezi să te inspiri. I-ai văzut pe artişti că fumau şi scriau, pe generali că trăgeau din pipă şi păreau impozanţi. I-ai văzut pe bătrânii din filme că lângă foc, trăgeau din pipă şi citeau o carte. Când fumezi la modul ideal, nu fumezi la colţ de bloc, în frig, dârdâind pe tine de frig, în speranţa că te vei încălzi de la un foc de ţigară. Fumezi în spiritul tinereţii, în obişnuinţa bătrâneţii. Fumezi pe ascuns până află părinţii. Fumezi plin de mândrie că eşti deja adult. Fumezi ca un prost convins de alţi prosti sau fumezi ca un intelectual pe scaunul unei cafenele, în ideea unui fum mai inspirat din care să îţi tragi seva creativă. Fumezi degeaba.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s