Ca la vânătoare.


Evoluţia este o damă de companie. Faci cum zice ea sau te duci naibii de tot. Dispari, eşti mâncat, devorat, uitat de istorie. Mai mult, în cazul oamenilor, istoria este scrisă de cei care câştigă. Partea de adevăr a pierzătorilor există doar în legendele din popor. Revenind la evoluţie, încă de acum câteva milioane de ani, şi nu 6000 de ani cum zic unii fundamentalişti creaţionişti, cel mai rapid, cel mai adaptabil, cel mai versatil, cel mai inteligent, cel mai iscusit îşi procură o masă, un cuib, culcuş, o femelă, femeie, îşi prelungea viaţa cu încă o zi. Astăzi e general valabil, atât în cazul animalelor, atâta timp cât oamenii nu ies la vânat şi le reduc şansele considerabil, cât şi în cazul oamenilor din momentul în care se nasc şi până se culcă între patru scânduri. Ca să fie simplu până şi pentru cel mai puţin înzestrat, cine are cu ce, o duce bine. Cine nu are, să se roage să reziste cât mai mult.

Acuma, să stabilim o regulă simplă, valabilă pentru orice mamifer, fie el urs, lup, câine, pisică, balenă sau om. Există dorinţa nativă, genetic inerentă că fiecare mascul să îşi arate dominanța şi fiecare femelă, mai ales dacă este sănătoasă fizic şi mental în cazul oamenilor, să poarte mai departe specia în pântecele sale. Doar să castrezi masculul sau doar să împuşti femela şi să o pui la frigare, înainte să fie gestantă, altfel, regula rămâne în picioare cât mai mult posibil. La oameni, e mai simplu, reproducerea e disociată între două principii: reproducerea legală, maritală, consensuală şi reproducerea fără scop final, respectiv sexul făcut pe unde se poate, cu cine se poate, cât se poate, în orice poziţii se va putea. Până te însori sau te măriţi, după cum vă simţiţi, reproducerea este sinonimă cu sexul. După măritiş, cel puţin până la primii copii, maxim doi pentru majoritatea, cel puţin trei pentru alte pături sociale, sexul reproductiv intervine până când unul dintre cei doi participanţi simte nevoia.

Deşi, am stabilit că nevoia există de ambele părţi, până în momentul în care se anulează funcţia reproductivă din cauze naturale sau artificiale, în cazul oamenilor. Bine, există menopauza, dar asta nu anulează sexul. Aşa că nu merge. Ca să continuăm pe firul narativ reproductiv, femeia a reuşit cumva, în anii de civilizaţie, din lunga noastră istorie în care ne-am descoperit afinitatea către celălalt sex, că ea este mai presus ca mamifer şi trebuie să îi demonstrăm că merităm să facem sex. În junglă, în pădurea tropicală, în savană, în orice scorbură şi cuib, masculul îşi rupe toţi nervii să o cucerească, să îi fie acordat dreptul de a se reproduce, nu de plăcere, ci din pură nevoie. Încă suntem la mamifere, nu includem păianjenii care îşi omoară masculii după reproducere sau alte cazuri macrabe. Stăm la mamifere şi la clasica imagine în care un leu îşi face toate poftele cu doamna leu.

După ce şi-a atras de partea lui, de partea leului, să nu scap glumă din privire, o leoaică, în puteri, cu pui în așteptare, leul nu mai trebuie să aştepte alinierea planetelor pentru o altă partidă. Cel mult va căuta altă leoaică, dacă simte că este în putere şi are cu ce. La oameni, nu doar că trebuie să cucereşti femeia, dar până la sexul cu pricina, trebuie să inventezi roata, să descoperi focul şi ocazional să primeşti, fie Nobelul pentru romantism, fie Pulitzerul pentru noroc. De mic copil, trebuie să fii într-un anume fel să intri în graţiile unei fete. Timpul trece, aceeaşi treabă. Pentru cine a avut răbdarea să citească până aici, mă refer la situaţia exactă în care masculul şi femela de sorginte umană fac sex sau dragoste atunci când trebuie, după ce îşi dau seamă pe ce lume trăiesc. Nu iau în considerare prostiile de la vârste fragede, din ce în ce mai des întâlnite, sau beţiile în care masculul crede că are drept asupra femelei.

Mă refer la situaţiile, ce-i drept, puţin utopice, când el ajunge să o convingă pe ea, că merită, că are toate motivele să îşi petreacă timpul cu el. Mă refer la cazurile, puţine sau greu de găsit în care bărbatul e chiar un cavaler şi femeia este chiar o doamnă. Celelalte ipostaze le încadrez la sex animalic, fără conştiinţă, dar fără perpetuarea speciei. Mai degrabă, refularea nervilor, a neuronilor captivi prin te miri ce cotloane ale creierului forţat să gândească mai mult de 1+1=2. Revenind, sexul pentru bărbaţi trebuie să fie primit doar dacă femeia este de acord, îşi doreşte, are chef, simte nevoia, este de părere că meriţi, vrea, îi face plăcere, se pricepe, are timp sau toate înşirate deodată. Scuzele câtuşi de simple, combătute cu argumente medicale nu merg. Mă doare capul zis din partea unei femei este literă de lege, să nu vă gândiţi să îi explicaţi că sexul eliberează hormoni care pot înlătura, într-o proporţie covârşitoare migrenele.

Iar dacă migrenele durează jumătate din timpul unei relaţii, femeia nu are dureri, are deja o boală serioasă la cap. Să iau totuşi apărarea femeii. Are tot dreptul. Ca şi în regnul animal, masculii trebuiau să se bată între ei să îi demonstreze femelei din figura alăturată că unul din cei doi e mai tare în cap sau în altceva şi atunci are întâietate în reproducerea speciei, celălalt rămânând în căutare de refulări animalice. La oameni e cu atât mai evidentă treaba, doar că masculul nu doar că se bate, metaforic cu un altul, dar se bate şi cu alte femele. Cazurile cele mai elocvente sunt ale bărbaţilor deja cuceriţi sau care au cucerit şi nu rezistă tentaţiei să îşi arunce ochii şi alte organe spre alte femei. De obicei, această filosofie merge pe tiparul: dacă am un teanc de bancnote, toate valoroase, eu de ce să mă mulţumesc doar cu cardul de credit.

Când suntem o planetă de 7 miliarde de suflete, mai e cineva de părere că un bărbat se va opri la o singură femeie? Când într-un oraş, mai mare, mai studenţesc, raportul de femei la bărbat este de 9:2, ce bărbat, student sănătos la cap credeţi că va avea o singură relaţie în toată perioada lui de studenţie? Pentru încheiere, deloc apoteotică, rămân la ideea că bărbatul are aceleaşi drepturi ca femeia, precum şi aceleaşi obligaţii. Din moment ce primeşti sâni şi alte bunătăți de la ea, trebuie să oferi, dacă nu în raport egal, aceleaşi lucruri, ceva să compenseze faptul că ea şi-a oferit trupul în alte scopuri decât cele de a perpetua specia. Reciproca e valabilă, dacă bărbatul şi-a irosit, ironic spus, cele câteva sute de milioane de “ocazii” reproductive într-un sac de latex, pentru a te face pe tine să ţipi prin pat sau să îl zgârii pe spate, cred că merită măcar un time-out să doarmă, pentru a fi în stare să presteze munci în folosul amândurora data viitoare.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s