Muncim cu drag şi spor.


Sunt în buricul târgului. Am venit să conving mai multe companii să-mi arunce bani şi eu să le arunc timp şi fiecare să aibă ceva de câştigat din aceste aruncări benevol forţate. După zile de relax, plimbări şi căutări profesionale, o relaxare filmică, astăzi a fost izbăvirea sufletului. Cu toată gaşca de la bloc, ne-am sustras de la ideea de a sta în casă, să ne bucurăm de un weekend liber, să ne tolănim în pat admirând frigul de afară şi am purces spre un sat falnic, liniştit şi în căutare de sine. Maestrul de ceremonii, domnu’ inginer, maistrul de munci agricole, subsemnatul, doamna mama lui Pateuț, Pateuțul, tuşica şi tușul au făcut drum lung şi cale neasfaltată până în satul cu pricina. Nu-i drumul atât de lung pe câtă muncă are nevoie moşia de la curtea regelui Stejărel. Mai ales că, aveam destule semnale meteo care ne indicau să rămânem nişte oameni leneşi, cu o ploaie mocănească, absurdă pentru o zi de sâmbătă productivă, cu un vânt care ne bătea în cap cu cea mai mare nesimţire posibilă.

Ajunşi la locul în care crima lenei a fost săvârşită, am început să trebăluim în stilul nostru specific. Mai întâi cu un curaj sec, că e musai de făcut, ajungând progresiv spre eroism demn de preaslăvit în cădiţa plină de apă fierbinte, în care îţi poţi obloji rănile. Gaşca a fost completată şi de un brav suflet dornic să îşi demonstreze că sadismul poate lua alte forme decât cele bine împământate în mentalul colectiv. În loc să caute o leneveală prin mall, cu puţin noroc nu s-a făcut de nămol. În loc să caute o tolăneală în pat, la căldură, cu mare îndârjire a preferat o grebleală iscusită pe câmpul muncii. Demnă de admirat, greu de înţeles de ce această alegere, dar cine sunt eu să refuz omul care e dispus să rabde vântul, frigul, ploaia, vremea neprielnică per total dacă vrea să se relaxeze muncind. Mai ales că fiecare era pe treaba lui, cu ceasul ticăind într-un alt ritm muncitoresc, ajungând să intre în sincron după masa de prânz, când toate s-au aşezat, atât mâncarea în stomac, cât şi curajul la săpat, greblat şi curăţat.

După ce ne-am făcut poftă să îndurăm iar reprize de vânt şi ocazional picături răzleţe doar ca să îţi sară ţandăra, am început să negociem prezenţa noastră pe câmp cu abilităţile de arhitecţi devenit tâmplari cu iz de ingineri trecuţi prin cursul instant de feng-shui rural. Fiecare cubicul util din bucătărie îşi căuta rostul, noi încercam să îl păcălim cu alte rosturi, dibluri şi şuruburi. Am început să pângărim peretele cu nişte găuri bine ochite, măsurate şi creionate în spaţiul de lucru. Apoi am continuat ca dintr-o cameră albă, să o facem o cameră albă complet utilată. Forma şi funcţia să fuzioneze într-un melanj casnic de excepţie. Nici prea sus, nici prea jos, puţin la stânga, hai mai la dreapta, cam astea au fost strigătele de luptă în timp ce am convins 4 bucăţi de dulap să stea cum era cutuma din bucătărie. După toată aventura de la căldurică, am zis că e rost să căutăm iar frigul. Nu că vrem, ci că trebuie. Nu venim atâta cale nebătuta de soartă ca să facem umbră sobei. Am continuat cu acelaşi curaj nebunesc să ne achităm de datoria muncitorească din acea zi. Şi cu chiu, cu vai, cu frig, cu tremurat, toată plata a fost făcută.

Curtea arată a curte, noi eram cu toţi tremuricii de pe lume, timpul căuta să ne trimită cât mai repede acasă. Nu am căutat motiv de ceartă cu orele de pe ceas, am început să împachetăm ce am despachetat, să pregătim moralul pentru duşul fierbinte, băiţa din cădiţă, hrana mâncată stând pe un scaun la căldurică, fără grabă, pe îndelete, răsuflând a mulţumire patriotică. Fiecare erou de pe plantaţie a plecat cu o satisfacție interioară. Muncă s-a făcut, încet încet planul ajunge să capete o formă uşor de înţeles, actele de binefacere s-au prezentat cu cea mai mare onoare. Drumul înapoi spre casă a fost lung, întunecos, alunecos, dureros de obositor pentru trupul fiecăruia. Căutam patul, căutam apa caldă, căutam alinarea unui somn bine meritat. Eu, maistrul, care ieri era la cravată căutând joburi, eram cu ciulinii Bărăganului pe mine, cu încălţările ude, cu spatele desfigurat şi cu un moral ridicat. În timp ce scriu, ochii îşi fac datoria pentru ultima dată pe azi, nu se închid, mă păstrează lucid, să pot termina povestioara de adormit toţi oamenii muncii. Mâine, ne oblojim rănile, ne bucurăm de o duminică liniştită, la căldura casei noastre, cu planuri pentru următoarea sâmbătă când vom munci cu drag şi spor.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s