Pandora


Eşti prima femeie. Primul miracol creat, găsit şi regăsit după atâtea războaie pierdute cu mine însumi. Eşti ultima femeie. Eşti cea mai feminină femeie pe care zeii au fost destul de darnici să mi-o dăruiască. De la tine, din cutia minţii tale, s-au revărsat toate dezastrele asupra mea. Chipul tău frumos, lipsit de păcat, plin de gingăşie, m-a fermecat din prima clipă. Nu apucasem să îl desluşesc, nu îmi reveneam din normalitate. Prima dată când te-am întâlnit, aşa necunoscută cum mi-ai fost, te ştiam de o viaţă de zeu. Timpul începea să nu aibă sens când ne aliniam în jurul unei conversaţii înflăcărate. Pandora, ai descătuşat câteva principii rămase ascunse. Căutam femei în viaţa mea, căutam iubire, căutam provocări. Căutam degeaba, ea, femeia era în viaţa mea. Trebuia doar să deschid ochii suficient să aflu unde este, cine este şi ce îşi doreşte. Pandora, doar o clipă ţi-am atins sufletul şi doar pentru un moment, am uitat de mine.

Pandora, împarţi omenirea cu toate femeile care au fost şi care vor fi. Pentru mine, pentru modul copilăresc în care te văd, pentru jindul animalic pe care îl am pentru tine, nu împarţi nimic. Nu mai există nicio femeie lângă tine, nicio femeie deasupra ta, niciuna care să vină după tine. Cele care au fost erau creaţii în aşteptarea ta. Tot ce a fost până la tine a fost preludiul actului care s-a consumat înainte de începerea spectacolului. Tot ce însemni, tot ce te defineşte, n-are transpunere în cuvinte. Încerc şi simt că îmi bat joc de calităţile pe care le ai, de tot ce emani. Niciun cuvânt, nicio silabă scoasă pe gură nu îţi face cinste. Credeam că am văzut femei frumoase. Doar văzusem chipuri frumoase. Femeie ca tine, nu mi-a fost dat să întâlnesc. Frumoasă, duioasă, gingașă, suavă, delicată, puternică, hotărâtă, inteligentă, creativă şi imaginativă. Asta doar ca să îţi descriu calităţile din prima secundă în care am vorbit. Timpul pe care mi l-ai dăruit în preajma ta m-a făcut să mă îmbolnăvesc de dragoste. Respiram chipul tău, visam chipul tău, în stânga erai tu, în dreapta iarăşi tu. Şi asta fără să faci prea mult efort. Ca un păcat de care nu vrei să scapi, pe care nu vrei să îl recunoşti, ai fost patima pe care şi acum o duc în suflet. Accept cu mare căldură să merg la pas pe un drum bătătorit cu dor decât să îmi îngheţ sentimentele pe care le am pentru tine.

Pandora, din cutia ta de miracole umane, regăsesc plăcerea jocului. Te joci cu toate jocurile lumii, le stăpâneşti, le subjugi cu un haz şi o naturaleţe nemaiîntâlnită. Iarăşi, dintre toate femeile, eşti singura ce reuşeşte asta. Să fie ludică, simpatică, amuzantă şi totuşi provocatoare şi pasională fără pereche. Din cutia ta zboară mii şi mii de cântece. Fiecare cu povestea lui, cu ritmul purtat în paşi domoli de dans. Fiecare cântec, fiecare ritm te face mai spontană, mai frumoasă, mai de dorit. Puteam şi pot să te doresc doar pentru faptul că ai o ureche mai fină decât a mea, ai o curiozitate mai exacerbată decât cea cu care credeam că mă laud. Am căutat şi atunci, îţi caut şi acum defecte. Te-am întâlnit prea târziu, te-am întâlnit prea devreme, te-am întâlnit exact când nu trebuie. Cred că asta ţi-ar fi defectul. Te-am întâlnit prea târziu să realizez că tot ce a fost până la tine a fost o muncă pentru recompensa finală. Te-am întâlnit prea devreme să îmi dau seama că mai am de îndurat să îţi câştig inima. Te-am întâlnit exact când nu trebuie pentru că nicio inimă n-a fost în stare să se împartă între două minţi prea nestatornice pentru un dans în doi.

Pandora, din cutia ta cu miracole, ai scos plăcerea de a vorbi. Ştiu să vorbesc, ştiu să scot cuvinte pe gură. În preajma ta, simţeam că fiecare silabă valorează cât o perlă din şiragul de perle pe care ţi l-am promis la gât. În preajma ta, urechile mele primeau cele mai calde şi suave cuvinte de la o voce unică. Făceam ochi de copil. Făceam pe dracu’ în patru să prelungesc timpul cu încă o secundă. Făceam orice, doar să mă binecuvântezi cu prezenţa ta, cu vocea ta, cu modul tău de a fi. Prima noastră discuţie a început şi a uitat să îşi pună capăt. Următoarea a început şi cu greu am convins-o să accepte ca buzele să îşi urmeze cursul firesc al dialogului sentimental. Ultima discuţie am început-o şi refuz să cred că am terminat-o. Cred că suntem abia la a doua frază de la prima idee exprimată. Refuz să cred că ne-am întâlnit şi ne-am pus capac atât de uşor. Mai ales că sticla de vin încă n-a fost desfăcută, de capac nici nu poate fi vorba.

Pandora, timpul nu iartă pe niciunul. Trece, impasibil, îşi face datoria, necruţător. Timpul tot trece, noi tot tăcem. Deja sunt ani şi ani, epoci trecute, anotimpuri cernute şi noi nu reuşim să convingem o nouă conversaţie să se nască la o nouă masă, cu cea mai nouă şi cea mai dulce cafea izvorâtă din mintea ta. Nici vinul nu îşi mai are rostul, nici tangoul nu mai are melodii să-l ducă pe culmi nebănuite. Nimic nu mai are formă şi sens. Toate trec într-o normalitate cruntă. Pandora, ţi-ai deschis cutia cu miracole şi doar dezastre au venit. Mai întâi, inima unui muritor a murit. Bate doar într-o doară. Îşi aşteaptă resuscitarea, ticăitul precis şi preţios care să o facă să tresalte. Mintea mea e posedată. De fantomele trecutului. Conştiinţa mea este inconştientă. Ştie că focul e stins şi totuşi, suflă în bucăţică de jar rămasă. De la câte o melodie ascultată şi repetată obsesiv, de la câte o imagine fără cusur, de la o dorinţă de a-ţi provoca un surâs surprins de emoţie.

Pandora, din trecut îţi scriu, din prezent îţi vorbesc. Fiecare cuvânt să fie cântecul de adormit durerile singurătăţii. Fiecare propoziţie să fie jocul foametei de tine. Tânjesc după trupul tău, după atingerea ta. Am un jind sărac în exprimare, vreau doar să te îmbrăţişez. Fiecare rând pe care îl parcurgi să arunce distanţa dintre noi. Fiecare zi trecută să se adune la un viitor prea bucuros. Pandora, cu un dor mărunt, explicat doar în vis, cu o poftă sălbatică să te fac să râzi până îţi roşesc obrajii, vreau să nu închizi cutia ta cu miracole. Să eliberezi cât de multe, cât mai des, tuturor. Să aibă fiecare muritor o idee, câtuşi de mică, de femeia care există în tine. Cutia cu miracole, deschisă cu cea mai mare curiozitate de tine, a devenit un trandafir brodat din iţele timpului trecut. Ceaşca aburindă să rămână lângă patul tău, cu aroma unui muritor care s-a dorit cuprins de păcatul femeii eterne. Pandora, dispari din visele mele şi îmbrăţişează-mă ca în ultima zi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s