Tinereţea lui Hebe.


Se zice că e bine să fii mereu copil, pentru că atunci îţi trăieşti cea mai frumoasă perioadă din viaţă. Dar ce te faci când eşti mereu copil, deşi trupul creşte, mintea se dezvoltă şi vremurile vin peste tine. În acel caz te numeşti Hebe, sau zeiţa veşnic tânără. Hebe chiar este veşnic tânără, cel puţin în momentul în care scriu despre ea, îşi păstrează aceeaşi tinereţe molipsitoare pe care o ştiam încă de când eram un copil mic, mult mai tânăr ca ea. De atunci şi până acum, la fiecare zi, an şi secol trecut, Hebe rămâne intactă. Acelaşi zâmbet sincer, provenit din cele mai fascinante izvoare comice, acelaşi temperament care te face să radiezi de viaţă. Hebe a avut grijă de mine în felul ei, nu trebuia să îmi zică, nu aveam nevoie să ştiu, pur şi simplu am crescut şi ne distram în momentele când împărtăşeam aceeaşi copilărie, acelaşi leagăn din curte, aceeaşi dimineaţă în care mâncam din bunătăţile făcute de Rhea.

În fond, Hebe alături de mine, de Aphrodites şi de Apollo făceam ca perioada scurtă în care aveam voie să ne simţim copii, să fie una memorabilă, mărturie stând dorinţele fiecăruia din noi să reclădim acel lăcaş al copilăriei noastre, în alt loc, sub altă formă dar cu aceeaşi ardoare de a rememora clipe imemoriale. Astăzi, Hebe păstrează aceeaşi distanţă de vârstă dintre noi doi, singura diferenţa fiind că acum o văd la fel de vivace şi de dibace în a scoate râsete din oameni ca şi atunci când nu ştiam cine sunt şi ce vreau. Hebe a râs cu mine, a plâns cu mine, cred că şi puţin din cauza ei, fără voia ei totuşi, să nu fim atât de răi cu ea. A păpat aceleaşi dulciuri când împărţeam empatia de a lăsa câte o porţie pentru fiecare. Dacă ne înduram să lăsăm ceva prin farfurie pentru cei care întârziau la minunile culinare făcute de buna noastră. Datorită ei, am avut acces, încă din vremuri timpurii, la nimfele şi grațiile cu care îşi petrecea timpul atunci când se satura de copilăriile mele.

Astfel, pui de om fiind, m-am îndrăgostit în mintea mea, fără reciprocitate, de câte o nimfă sau o muză pe care o vedeam precum o rază de soare venită pe pământ. Şi datorită lui Hebe, cred că am început să trag de coadă poeziile, să le transpun în texte care să stoarcă câtuşi de puţin, un zâmbet de la acele grații din preajma lui Hebe. Totuşi, Hebe este zeiţă, prietenele ei erau doar nimfe, cel mult grații, dacă eu mă înduram să mă îndrăgostesc prosteşte de ele. Privind retrospectiv, prezenţa lui Hebe mi-a prins bine atunci. Mă lăsa să mă afund în mocirla unei îndrăgosteli precoce şi mă scotea imediat când începea să mă înec în propriile mele sentimente. Într-un fel, m-a protejat prin faptul că mă lasa să particip la războiul dintre sexe. Măcar să ştiu, încă de mic, cum funcţionează relaţia dintre o fată şi un băiat. Pentru asta, îi sunt recunoscător, deşi nu sunt sigur că a făcut-o cu intenţie sau pur şi simplu nu voia să mă lase singur prin curte să stric vreo ceva.

Anii au trecut, Hebe a crescut cu anii, eu cu înălţimea, ea nu, amândoi am rămas la fel de zâmbitori. Am împărţit şi un dans, măcar să ştim că unul din noi e înzestrat şi cu picioare ascultătoare unui ritm impus. Am împărţit un ecran pe care ne jucam când plictiseala se dovedea prea de tot. Am împărţit momente de relaxare, în care mi-am dat seama că fără familia de zeiţe, cele cu care am crescut, cele care m-au crescut, cele cărora îmi datorez viaţa, orice izbândă profesională păleşte în faţa unei după amieze petrecute cu cei dragi rememorând copilăria. Hebe, astăzi, împărtăşeşte o inimă alături de eroul ei, Heracles, un gigant cu inimă de aur. Te sperii de prezenţa lui dar afli că este un om la fel de zâmbitor, la fel de săritor şi la fel de plin de viaţă precum Hebe. Amândoi fac un tot unitar, plin de râsete şi glume nesărate. Pentru prezenţa ei, pentru învăţăturile ei, voite sau nu, pentru afecţiunea ei, recunoscută sau nu, pentru faptul că suntem din acelaşi neam de nemuritori, pentru faptul că are încredere în mine, pentru faptul că îmi gâdilă orgoliul prin laudele ei, formulate într-un mod sarcastic, pline de adevăr, nu pot decât să îi mulţumesc şi să îi spun că încă aştept să o văd când s-a hotărăt să îl “înrobească” pe viaţă pe Heracles.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s