Cartea lui Artemis.


O vânătoare iscusită. Nu de animale ci de minţi tinere. Vâna în ele potenţialul de a fi mari. Vâna dorinţa de a evolua. Vâna lenea şi o transforma în poftă de a munci, de a învăţa, de a citi. Artemis a vânat potenţialul pe care îl aveam, l-a scos la suprafaţă şi m-a pus în faţa unei alegeri. Să fiu mare sau să plec acasă. Să fiu primul sau să plec acasă. Să îmi doresc tot ce e mai bun sau să plec acasă. Din păcate, nu am plecat niciodată acasă de la alegerile lui Artemis, nici dacă mă obliga, nici dacă trebuia să fac asta. Mi-am dorit să îi demonstrez lui Artemis că pot, că vreau şi că sunt în stare ca dintr-un vânat mă voi transforma în vânător. Din cel care este observat cum se comportă, să devin cel care observă cum evoluează propria persoană. Artemis mi-a arătat asta, într-un mod mai greu de înţeles pentru mintea mea fragedă de la acea vreme, dar la trecerea anilor, metodele ei de vânătoare, fără arc şi fără suliţă, au arătat c-a ales cea mai nobilă vânătoare posibilă.

Artemis ca multe zeiţe, a fost o prezenţă constantă, şi dacă n-a fost cazul să mai fie prezentă fizic și-a lăsat urma să vorbească mai clar şi mai coerent decât ar fi făcut-o pe moment. Artemis, puţin înrudită cu Demeter la capitolul importanță mentală şi educaţională, a rezistat testul timpului. O văd, o întâlnesc în drumurile mele cotidiene, are parte de respectul meu şi de salutul graţios şi plin de smerenie pe care mi l-a insuflat. Mai mult, încă stau la pândă pentru momentul oportun să sar din adăpostul anonimatului timid şi să mă prezint în faţa lui Artemis ca şi prada perfectă, devenită o vânătoare încununată cu succes. Cât timp am fost sub spectrul minţii lui Artemis, propria mea minte a avut de suferit la modul pozitiv. A fost sucită, întoarsă, desfăcută şi refăcută să gândească mai critic, mai obiectiv, mai academic, mai intrinsec. Credinţele despre lume au fost şi ele arse pe rug, întoarse şi imprimate într-un mod care a evoluat în timp. Iniţial, Artemis era doar o zeiţă care trebuia să existe. Mai ales că eram conştient de existenţa ei din pricina credinţelor la care eram supus.

Când timpul mi-a relevat că prezenţa ei este necesară şi fără de care nu voi reuşi să acced la o treaptă superioară în evoluţia mentală, am considerat-o pe Artemis dintr-o vânătoare înfricoşătoare, mereu cu cătarea pe mine, mereu sub o ploaie de foc într-o fiinţă protectoare, un gardian al pădurii din faţa mea. În fond, eu nu vedeam copacii de la atâta frunziş, de la atâtea detalii care îmi descriau pădurea. Artemis este pentru fiecare din noi, genul de zeiţă, genul de femeie de care te sperii, nu vrei să accepţi că există, nu te ajută cu nimic. Pentru că eşti orgolios, lipsit de experienţă, lipsit de dorinţa de a lăsa noul în viaţa ta. Am fost indiferent la învăţăturile ei despre univers, am considerat înţelepciunea ei ceva de care mă pot lipsi. Acum, aş întoarce clepsidra, să stau în preajma ei, cu înţelepciunea de acum, să o storc de informaţii. Ştiu sigur, acum ca şi atunci, că Artemis va fi un duş rece de informaţii. Atunci le oferea într-un stil pe care nu puteam să îl înghit, erau lucruri de care nu voiam să aud, nu voiam să ştiu, cu toate că nu stricau să le ştiu, mă ajutau enorm să le aplic.

Acum acele lucruri vreau să le ştiu despicate de-a fir a părul, să le ştiu tranşate şi analizate în stilul ei specific. Acum aş vrea să stau la pândă cu Artemis, să urmărim o pradă inteligentă, să stăm focusați pe ea şi să rămânem captivaţi de întreaga aventură, nu de ceea ce se găseşte la final. Pentru fiecare zeiţă care m-a făcut bărbat, Artemis m-a făcut scrib. Mi-a înfipt în mână pana de gâscă, a inventat pentru mine hârtia, când încă nu ştiam că scrisul există din propria mea minte, m-a pus să greşesc, m-a pus să mă enervez, m-a pus să vânez fiecare greşeală, fiecare cuvânt cruciş, fiecare idee nelalocul ei. Artemis a stat la baza devenirii mele ca scrib. Nu cred că vrea să ştie asta, nu cred că o ajută cu ceva. Ea şi-a făcut datoria de vânător de minţi. Le-a sculptat, le-a definitivat, le-a înlesnit o viaţă mai altfel. Multe dintre ele au rămas impasibile, câteva au primit darul de a fi critici asupra lucrurilor de la Artemis. Şi pentru asta, merită toată mulţumirea mea, n-aş fi fost în stare să îi aduc ofrandă literară, n-aş fi fost în stare să contemplez idei creatoare fără gândul că Artemis mi-a insuflat pofta de a scrie bine.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s