Eos, chip duios.


Răsari dimineaţa şi faci ca ziua să aibă sens. Eos, zeiţa răsăritului sau a dimineţii, este o prezenţă persistentă şi consecventă. Nu pentru că aşa vrea ea, ci pentru că aşa este cursul naturii. Lucrurile se întâmplă, iar din poziţia mea de muritor, nu prea am cum să îi cer lui Eos să se oprească din răsărit. Mai ales că nu mă supăr că o face. Sau că a făcut-o sau că va începe să o facă şi mai frumos din vara aceasta. Pentru că un răsărit, devine mai frumos în momentul în care se apropie de vară. Îţi arată că ziua este plină de idei şi acţiuni, îţi demonstrează că te poţi distra imediat cum se crapă de ziuă şi că a te trezi în zori pentru a vedea un răsărit la mare se merită mai mult decât o noapte petrecută admirând stelele.

Eos este o fiinţă duioasă. Mai ales pentru că este tânără. Şi nu tânără ca vârstă, că toţi suntem tineri, este doar o percepţie asupra timpului să zicem că suntem bătrâni, dar Eos este tânără în suflet. Răsărind în fiecare dimineaţă, este plină de viaţă, de energie, de dorinţă şi poftă de a face ca ziua în cauză să aibă sens. Şi asta mi-a făcut şi mie. Sau îmi face. Sau îmi va face. Eos este fără început şi fără sfârşit. În fond, nu ştiu când am început să mă simt mângâiat de Eos sau când se va termina mângâierea ei din moment ce răsăritul este doar un moment din întreaga zi. Dar până la finalul finalurilor, Eos dăinuie pentru întreaga zi. Mai ales că încă nu s-a întâmplat ca Eos să mă trezească chiar la răsăritul soarelui, dintr-o postură care să o transforme într-o femeie. Poate n-a venit răsăritul care merită, poate nu sunt pregătit să am parte de cel mai frumos răsărit de până acum. Nici nu mă grăbesc. În fond, răbdarea unui om este răsplătită atunci când ea devine ceva absolut normal, nu când rabzi şi te întrebi când o să vină şi la tine nectarul zeilor.

Eos este o fiinţă gingaşă. Mai ales pentru că are grijă de zâmbetul ei. Spre admiraţia mea, zâmbetul ei este contagios de frumos. Zâmbeşte cum îmi doresc să zâmbească orice femeie din viaţa mea sau din viaţa altui erou. Zâmbeşte cu poftă, zâmbeşte cu drag, zâmbeşte cu dor şi jale, zâmbeşte fără încetare. Şi asta face că prezenţa ei lângă prezenţa mea să fie un remediu pentru singurătate. Pe Eos nu trebuie să o iubeşti să fii fericit, nu e cazul să o urăşti că nu te iubeşte, nu e cazul să te urăşti că nu o poţi iubi aşa cum merită. Eos trebuie să fie fericită, indiferent ce scrib, erou, zeu sau titan încearcă să îi fure un răsărit de Soare. Mai ales dacă vrei să o cucereşti cu un apus pe un munte, să o faci să pice pe spate de admiraţie pentru tine. Eos în fond, este un nou început în viaţa cuiva. Chiar şi în viaţa ei. Eos acceptă că tot ce vine în ziua respectivă este ceva ce trebuie transformat în cel mai bun lucru cu putinţă. Altă zi nu vei avea să te bucuri de ceea ce ai în clipa respectivă. Eos mă învaţă că ceea ce îţi este dat, trebuie savurat, înţeles şi transformat în experienţe de moment, fără gânduri sumbe de trecut sau premoniţii abstracte de viitor.

Eos este o fiinţă isteaţă. Pentru că învaţă în fiecare zi. Se transformă în fiecare zi. Fiecare răsărit de al ei este unic, irepetabil, irecuperabil şi ireproşabil. Eos îşi dă seama de asta şi se prezintă mereu unică şi de nereprodus sub alte circumstanţe. Imediat cum ai ratat ocazia să o faci fericită, alta la fel nu vei mai avea. Eos te face să înţelegi că tot ce scoţi pe gură, gândeşti cu mintea sau simţi cu inima trebuie să fie un lucru frumos şi unic în felul lui. Nu ai de ce să copiezi de la un apus de soare, nu ai de ce să te superi pe o noapte plină de stele dacă răsăritul tău are emoţia lui aparte. Eos asta m-a învăţat, mă învaţă sau mă va învăţa. Nici eu nu ştiu pentru că mereu se întâmplă ceva nou. Sau se va fi întâmplat ceva nou. Eos este acel răsărit pe care ţi-l doreşti în viaţa ta, zi de zi, alături de o femeie frumoasă, inteligentă şi care te face să aştepţi ziua de azi precum cea mai mare binecuvântare posibilă. Azi este ziua ta, mâine este prea târziu, ieri deja a fost.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s