Rhea era buna.


Nu e greşit titlul. Nu voiam să zic bună ci buna, sau bunica. Pentru că deşi zeiţele ar trebui să fie secrete, cele care merită toată aprecierea mea, au nevoie de toată mulţumirea de pe lume. Rhea precum Gaia a fost una din cele două bunice pe care fiecare le avem. Deşi norocul meu face să am mai multe bunicuţe şi să fiu mai binecuvântat ca majoritatea. Rhea era buna mea, deşi în toată viaţa mea nu i-am zis buna ci mamaia. Dar era bună ca mamaie. Ca şi Gaia, fără să le compar, datorită lor, copilăria mea de la ţară a fost una memorabilă. Şi nu sunt singurul care va zice asta, ceilalţi părtaşi ai verilor mele vor confirma până la ultima silabă că fără existenţa lui Rhea, în acest caz particular, multe nu s-ar fi întâmplat. În speţă, nu ar fi fost Zeus care să o întâlnească pe Hera din care să rezulte Aphrodites şi subsemnatul. Asta la modul egoist.

Rhea totuşi are o mai mare însemnătate, nu este doar mama zeilor în mitologie, ci este mama tuturor prăjiturilor, pâinilor scoase din cuptor, plăcintelor, dulceţurilor, compoturilor, mâncărurilor naturale şi hrănitoare de suflet şi stomăcel. Asta doar dacă o văd pe Rhea precum apoteoza bucătăriei feminine, exprimată într-un mod profund matern, cu toată dragostea pe care o poate avea pentru copiii ei sau ai copiilor acestora. Rhea, în toată viaţa ei foarte lungă şi trăită alături de copii şi nepoţi şi strănepoţi, a fost o fiinţă iubitoare. Şi-a iubit bărbatul în tinereţe, copiii până la veşnica bătrâneţe, nepoţii cu toată inima. S-a îngrijit de fiecare. Eu, un mic scrib curios de poveştile zeilor şi zeiţelor din viaţa mea, întrebam şi aflam răspunsuri precum marile legende din istorie. Priveam în ochii ei mândria când îşi povestea viaţa ei, viaţa copiilor ei, viaţa celor care erau în jurul meu. Ca un copil, rămâneam cu ochii aţintiţi asupra tehnicilor narative inepuizabile ale ei. Şi crescând, ea povestea mai domol, mai blând, eu înţelegeam mai profund şi lăcrimam pe dinăuntru. Rhea m-a crescut în verile şi vacanţele când poposeam prin curtea ei. Dar datorită ei, zeii mei părinteşti, nimfele şi eroii din extinsa mea familie sunt cum sunt, mândri şi bucuroşi cu ceea ce au. Rhea i-a crescut şi i-a iubit ca şi când fiecare ar fi un copil etern.

Rhea n-a fost doar o bucătăreasă, n-a fost doar o povestitoare. A fost o femeie muncitoare. Niciodată în copilăria mea jucăuşă nu am înţeles de unde poţi avea atâta energie să te trezeşti cu păsările şi să adormi după apus de soare, să ai răbdare cu propriul trup mâncat de bătrâneţe, să ai grijă şi de nepoţi, să faci treburile curţii, mâncăruri de trei ori pe zi, mers prin vecini cu discuţii şi totuşi să ai putere să te rogi ca a mai trecut o zi şi să fii mulţumitoare că le-ai făcut pe toate. Copilăria mea s-ar traduce prin jocuri şi joacă, jucării şi copii cu care mă jucam. Dar copilăria mea se preschimbă acum la frageda mea tinereţe matură în respectul şi grija pe care au avut-o Gaia şi Rhea pentru mine. Şi nu doar pentru mine. Fiecare zeu şi zeiţă crescând alături de mine, înainte sau după mine, a avut aceeaşi grijă din partea lor. Nu eşti iubit cu măsură. Eşti iubit pur şi simplu de Rhea şi Gaia.

Rhea nu a fost doar ce se vedea cu ochiul liber. Ea a rămas un simbol din care încep amintirile mele alături de oameni dragi mie. Nu mă închin la idoli, dar îmi permit să îi aduc o mulţumire eternă pentru câte a făcut. Regretul meu este că am avut o conştiinţă prea târziu în bătrâneţea ei să îmi dau seama cât de binecuvântat sunt eu. Alţi eroi şi alte eroine şi zeiţe au avut partea de iubirea lui Rhea cu câteva secole înaintea mea, o ştiu mai bine. Zeus şi Hera o ştiu şi mai bine ca mine. În fond, mamaia era mama zeilor. Nu am avut habar de mama soacră sau soacra. Era mama mamei şi mama tatei. Altfel am crescut cu multe mame, mai tinere, mai bătrâne, mai vorbăreţe, mai tăcute, mai harnice, mai gospodine. Dar fiecare a iubit sau iubeşte cu aceeaşi intensitate. Nu am putut şi nu voi reuşi să le măsor iubirea pentru copiii lor. În fond, când eşti mamă, trăieşti prin copiii tăi şi prin miracolele pe care aceştia le fac. Fiind copil mic, m-am bucurat doar de prezenţa ei. Acum fiind copil în suflet, mă bucur că am trăit pe acest pământ şi am fost iubit de către Rhea. Tot ce mi-a oferit, ce ne-a oferit a însemnat mai mult decât gustul unei prăjituri sau emoţia unei poveşti spuse. A fost dragoste pe pâine sau o dragoste demnă de povestit nepoţilor şi strănepoţilor.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s