O zi.


O zi normală. Trezit cu o răceală tânără, în plină creştere. Nasul şi-a adus aminte că există şi lichide de furnizat pentru starea mea de spirit. Căldura din camera îşi bătea joc de frigul şi vântul de afară. Ziua de luni plictisită îşi făcea curaj de a sta cu capul sus, plină de ambiţie, plină de aplomb. Cu un somn neobosit, cu o pernă lascivă, cu o sete de peste noapte uşor de satisfăcut, mă retrag din gloria leneviei şi mă arunc înspre pofta comunicării şi facerii de bine. Un mic dejun rapid, din trei felii şi două îmbucături, îmi fac poftă de a merge spre liceu. Din fericire, nu trebuie să repet liceul, am absolvit cu bine anii adolescenţei, dar din cea mai mare fericire, trebuie să transmit unor minţi mai tinere şi dornice de învăţare, noţiuni de comunicare.

Astăzi, m-am gândit că dragii copilaşi de gimnaziu, după ce au învăţat să compună texte, să răscolească idei despre un subiect dat, după ce au analizat şi au realizat fotografii pline de idei, trebuiau să îşi dea seama ce miracole se ascund sub spectrul comunicării. I-am pus să scrie ce înseamnă pentru ei ziua de 24. Orice zi de 24, din tot anul şi din toată vieţişoara lor. Bineînţeles că este Ajunul Crăciunului, Unirea Principatelor, Dragobetele, zilele lor de naştere, zilele de naştere a celor dragi, ziua de 24 este o zi până la ziua de 25, când e Crăciunul, e la o zi după 23, când e altă zi de naştere. Acest lucru mi-a arătat că fără a le oferi aceste informaţii la început de exerciţiu, ziua aceasta de 24, ar fi fost doar zile de naştere speciale, zile în care îşi părăsesc iubitul, îşi regăsesc pisica dragă. Totuşi, subliniez că exerciţiul nu avea niciun rost să îmi scrie texte impecabile, ci să le transmită, şi noi, publicul, să simţim ceea ce ne transmit. Şi după ce au prins curaj, după ce au înţeles cât de important este şi modul cum comunici o idee, nu doar ideea pe care o comunici, am mers cu un pas înainte, deşi la nivel de idee, este cu un pas prea în faţă pentru ei.

I-am rugat să scrie orice îşi doresc ei, cu singura menţiune, că indiferent ce vor scrie, trebuie să ne transmită ceva, să fie o emoţie, un sentiment, o nouă informaţie. Şi din fericire pentru mine, din fericire pentru ei, ceea ce au scris a contat prea puţin, ci dorinţa lor de a transmite a fost cireaşa din vârf. Mi-au transmis în prea multe moduri de a reuşi să le cuprind în scris, cum se poate comunica litera “A”, mi-au zis alfabetul până la litera “E” plini de tristeţe, de bucurie, de nostalgie, plini de frică. Asta pentru că îi rugăm eu să se adapteze, fiecare literă să însemne o emoţie pentru ei. Am avut un comentariu a la Ilie Dobre, ce-i drept, unul mai puţin efervescent şi totuşi, cu o mare abnegaţie, de a transmite mesajul, şi anume goooooooooolul de la finalul textului. Am avut o ceartă închipuită între mamă şi fiică, având plămâni foarte buni pentru a transmite emoţiile dintre o asemenea ceartă pe subiectul vase spălate. Fiecare dintre participanţi, a înţeles că ideea pentru acel exerciţiu, nu era să aibă un text plin de idei revelatoare, ci să aibă o comunicare plină de trăiri şi emoţii transmise. Mai mult ca sigur data viitoare, vom combina o idee bine argumentată, un discurs realizat pentru nivelul lor dar şi o comunicare a acestor lucruri într-un mod în care să fie convingător atât pentru ei cât şi pentru public.

Apogeul comunicării de astăzi a fost o vizită la cei de clasa a IX-a, unde acelaşi exerciţiu a fost realizat, doar că l-am dus un pas mai în faţă, rugându-i să îmi exprime, prin gesturi şi prin cuvinte, emoţii pe care în mod normal nu le-ar simţi sau nu ar fi nevoiţi să le exprime într-un mediu controlat. Asta după ce am realizat că, pentru avansarea în vârstă, ajuns fiind la liceu, te gândeşti că ceea ce vei scoate pe gură, ar putea să fie greşit şi eşti prea puţin dornic să îţi exprimi o părere, care, sub spectrul comunicării şi a exerciţiului în cauză, nu ar fi lăsat loc de greşeli. În fond, nu greşeşti, eşti aici să înveţi, nu te notez, îţi arăt doar ce ai de făcut. Mai ales că, eu merg pe ideea că ce este foarte bine merită aplaudat, ce este mai puţin bine merită încurajat pentru a fi îmbunătăţit. Prezenţa mea în rândul lor m-a făcut să realizez că ceea ce îmi doresc eu are o bază solidă în sistemul educaţional. Să înveţi, să îţi fie o a doua natură, actul comunicării, mai ales când e vorba de o comunicare cu sens, cu trăiri, cu argumente. În fond, din moment ce trăieşti într-o civilizaţie care comunică zi de zi, prin intermediul mesajelor, prin intermediul serviciilor de tip Facebook, Twitter, Instagram, este destul de normal să ştii bazele acestei comunicări, pentru a furniza un mesaj clar şi coerent. Pentru data viitoare, atât ei, care au de realizat câteva exerciţii de imaginaţie, cât şi eu, care trebuie să le găsesc noi metode de a le capta atenţia şi de a-i învăţa cum să se exprime cât mai bine, eu le doresc, dacă vor apuca să citească acest text, să renunţe la simţul penibilului şi să încerce să comunice ce simt că e bine într-un mod pe care îl consideră adecvat vârstei lor. Sau măcar să încerce!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s