La joacă.


Mi-am dat seama, vorbind unor elevi de liceu, ca şi un om care ştie una alta despre comunicare, că atenţia celor tineri o captezi dacă îi faci să râdă, şi după acel punct, ştiind anumite reguli, îi poţi duce în direcţia în care ei vor coopera, vor lucra după cerinţele tale, vor fi creativi şi îşi vor folosi imaginaţia. Titlul este cu „La joacă”. Scopul este să te joci, cu vorbele, să aplici toate cunoştinţele tale, fie ele de comunicare, de marketing, de medicină, de psihologie, de sociologie, orice gram de informaţie, într-un mod în care cei care, fie nu ştiu, fie sunt pe punctul să înveţe, vor reuşi să priceapă ce vrei să le zici. Azi, trebuia să le vorbesc despre comunicare, despre imagine, despre creativitate. Şi am început printr-un joc, prin întrebări simple, şi în loc să mă dau deştept că eu ştiu răspunsul, le repetam că nu există răspuns greşit, şi orice îmi vor zice, vor avea dreptate. De acolo, totul a decurs foarte uşor în direcţia în care am avut nevoie.

În viaţa reală, eu sper şi mă rog să fie aşa cum a fost azi la acea oră de comunicare cu elevi de colegiu naţional. În viaţa reală, legându-mă de simţul umorului pe care este bine să îl ai, cei care activează ca şi vorbitori de meserie, ca şi actori în scenete mai non-conformiste, cei care sunt la stand-up comedy, care îşi cunosc limitele şi le depăşesc prin jocul de cuvinte, mă gândesc că sunt foarte avantajaţi când îşi transmit discursul. Eu pot să ţin minte mult mai uşor ceva când mi se activează anumiţi receptori, şi în loc să mi se bage pe gât ca un pui la îngrăşare informaţia, să primesc boabe de cunoaştere şi eu să încerc să mă duc direct la ştiuletele întreg, să îl devorez. În ziua de azi, comparând posibilităţile lor cu ce epocă de piatră în plină dezvoltare am avut eu, profesorii, de liceu, chiar şi de facultate, ar fi scăpat mai uşor dacă le-ar fi vorbit prin imagini, prin filmuleţe, prin melodii sau discursuri umoristice. Zic asta pentru că le-am oferit o alternativă, să îmi aleagă dintre a scrie zece pagini despre revoluţia din Ucraina sau să îmi realizeze două fotografii despre aceeaşi revoluţie şi să mă convingă de faptul că eu trebuie să fac cumva să susţin evenimentele şi să apăr democraţia aşa cum o fac ei.

Culmea, a fost că majoritatea elevilor şi-au dorit să facă acele două fotografii, şi nu pentru că eram în faţa unei clase de viitori fotografi, ci pentru că detestau să scrie. Deşi în prealabil, i-am întrebat dacă o fotografie le poate asigura un trai decent, comparând fotograful cu cel care scrie pentru a trăi. Au ales două fotografii de făcut, dar mi-au răspuns înainte ca în afară de fotografia de nuntă, nu ai putea trăi decent. Şi apoi, am mers mai departe cu ideea, şi i-am rugat să îmi schiţeze un filmuleţ pe care l-ar face, cu ceea ce ştiu ei, în care eu voi fi informat despre revoluţia din Ucraina. Ca şi cele zece pagini, s-ar fi folosit de cuvânt, încă nu au conştientizat imaginile puternice, sunetele care ţi-ar fi evocat ceva anume. Tot ce am aflat de la ei a fost că vor folosi comparaţii, descrieri, dialoguri, formele clasice de a scrie şi a portretiza un eveniment.

Nu văd nimic greşit, nu au studiile mele din facultate, şi fiecare va merge pe un drum, dar e curios cum în 2014, având internet de mare viteză în toată ţara, având felurite programe care îţi permit să creezi conţinut, fie el video, foto, audio sau text care să te capteze, ei rămân încă formele pe care trebuia eu să le folosesc când eram în liceu, aproape cu 8 ani în urmă, să fiu aceeaşi clasă ca şi ei. Nu învinovăţesc profesorii, ei au destule pe cap să îşi ducă programa până la final, nu am treabă cu sistemul, e greşit de sus, nu de jos şi nefiind resurse să abordeze alte maniere de a preda, mulţi vor cunoaşte un sistem modern de predare învăţare abia prin facultate şi cei mai norocoşi, în ţările vest-europene, mai puţin la noi. Din fericire, nu e totul atât de rău, elevii sunt implicaţi în proiecte creative, puţine, uşor amuzante, fără studii de imagine sau de comunicare în spate, dar eu apreciez, oricând creativitatea peste cunoştinţe seci.

Şi din acest motiv, mi-am băgat coada, de fapt, am acceptat invitaţia la un proiect de comunicare pentru clasele de gimnaziu şi liceu. Cel puţin, să văd că profesorii vor fi dispuşi, prin ceea ce le zic, prin ceea ce voi face alături de elevi, să transforme orele foarte monotone, în întâlniri în care elevii vor crea, vor absorbi informaţie şi nu vor fi hrăniţi cu pipeta. Până acum, rezultatele sunt promiţătoare. Elevii din clasa a V-a sunt foarte comunicativi, mereu au câte o mică idee şi asta mă face dornic să născocesc noi metode prin care să aplic termeni şi proceduri din facultate pentru vârsta lor. Şi funcţionează de minune, din punctul meu de vedere. Din moment ce îşi doresc să vină la final de ore, la bibliotecă, să lucreze cu mine, să îşi exprime ideile, să îşi facă micile teme pe care le ofer de realizat de pe o săptămână pe alta.

Sper că ideea asta, de comunicare şi imagine inserată la mai toate materiile va aduce o schimbare, câtuşi de mică, nu în sistemul de predare ci mai degrabă în dorinţa elevilor de a fi creativi, la fiecare oră, cât o fi ea de plictisitoare. Momentan, am abordat doar domeniile în care mă pot desfăşura cu ochii închişi. Din clipa în care proiectul va fi oficial, şi profesorii vor lua la cunoştinţă de existenţa lui şi ce poate oferi elevilor, sper să colaborez şi să aduc un gând pe care l-am avut din facultate. Şi anume, să începem să predăm noţiuni de comunicare. În loc de materii perimate, pe lângă materii prea seci, să fie o oră, două de comunicare. Sau de fotografie, sau de discurs şi argumentare. În funcţie de clasa la care te adresezi, să vrei să aduci o schimbare în mentalitatea elevilor. E păcat de tinereţea lor să le fie irosită creativitatea. E păcat de toate instrumentele pe care le au la îndemână, să stagneze şi să se apuce de alte vicii. E păcat de tot timpul petrecut la şcoală şi în afara ei, în oraşul în care au crescut, nefăcând ceva care să le aducă satisfacţii pe termen lung. Sper să “îmbolnăvesc” tot oraşul de această poftă de a învăţa în mod creativ, de a te folosi de imagine, sunet şi text în alte maniere, la modul productiv, nu doar să le consumi, de a scoate omul de vorbe din toţi aceşti elevi. Că într-un fel sau altul, ei vor comunica, şi dacă vor ştii să o facă bine sau foarte bine tocmai din gimnaziu, până la facultate, vor avea mari şanse de reuşită profesională şi personală. Să avem succes!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s