A mea.


A mea femeie este un fenomen al naturii. Îţi doreşti să fie doar a ta şi totuşi, îţi doreşti ca fiecare bărbat să fie binecuvântat cu o astfel de femeie. O femeie, soţie fiind, este un cadou zilnic, un ordin de executat din partea vieţii, este un maraton din care vei vrea să nu te opreşti. Când o femeie, te cucereşte şi nu se opreşte din cucerit, tu ca bărbat, o cucereşti şi nu te opreşti din iubit. Femeia mea, iubită fiind, este o muză pentru toate creaţiile noastre. De la ea porneşte viaţa, de la mine porneşte dăruirea, de la ea porneşte dragostea, de la mine porneşte înţelepciunea, de la fiecare din noi pornesc toate bucuriile vieţii. Ne ajutăm să fim mai buni, ne dorim să fim mai buni pentru celălalt.

Don Juan de Marco sau Cassanova cred că au avut sute sau mii de femei, au fost iubăreţi cuceritori şi femeile lor au fost amante pline de dorinţă. Astăzi, eu, nu mă pot lăuda, nu am de gând să o fac, nici nu e cazul să o fac. Fiecare femeie avută, fiecare femeie care va fi, va însemna un nou dans pe care trebuie să îl învăţ. Un tango senzual, alături de o femeie care şi-a descoperit feminitatea, o horă plină de viaţă, alături de o fată care îşi trăieşte fiecare secundă plină de energie, un vals plin de eleganță, alături de o doamnă care îţi traduce toate secretele maturităţii în dorinţe nestăvilite. Fiecare dans, fiecare pas, se face în doi. Pot dansa singur, în faţa oglinzii, până voi desluşi magia unui dans în doi. Mă pot duce la cursuri de dans, să explorez fiecare femeie, fără să mă ataşez, dar şi acolo, orice dans făcut pentru el şi ea va semăna în ei o fărâmă de sentiment. Şi când dansezi la modul profesionist, tot vei avea încredere în partenerul tău. Am dus metaforă puţin mai mult decât era cazul, dar înţelegeţi că o femeie care te ajută să te descoperi, este o femeie care te va face să fii bărbat zi de zi. La fel şi tu o vei face să se simtă femeie împlinită, în fiecare moment când eşti doar al ei, te gândeşti doar la fericirea ei.

Până să ai o femeie doar a ta, vei avea iubite, fete doar ale tale. Vei explora, plin de curaj şi avânt, plin de curiozitate şi poftă de viaţă, fiecare trup, fiecare zâmbet, fiecare unduire a gândurilor ei. Vei face dragoste, vei fi un animal pornit de pofte, vei fi un învăţăcel, vei fi un bărbat experimentat oferind momente de neuitat. Ţi se va lua fecioria, îi vei lua fecioria, o vei respecta, te va respecta, vei fi primul, va fi prima. Într-un moment al vieţii tale, va fi a ta. Niciodată pentru totdeauna, pentru că o femeie nu este obiect să îţi aparţină şi nici tu nu eşti lucru să te posede. O femeie va fi a ta pentru că şi tu eşti al lei. Un jurământ sincer făcut, la modul sacru, la modul sincer, la modul abstract, în care declaraţi ce oricum ştiţi. Că viaţa voastră este o viaţă completă când mergeţi împreună, ţinându-vă de mână, descoperind fiecare experiment pe care viaţa îl are pregătit pentru voi. O femeie a ta va fi imediat după ce ai explorat toate femeile pe care ţi le-ai dorit să le explorezi. Abia atunci, ştii ce păr vrei să îl simţi plimbându-se prin mâinile tale, ştii ce sâni vrei să mângâi, ştii ce buze vrei să atingi clipă de clipă şi ştii ce personalitate vrei să te facă un bărbat mai bun în fiecare zi. Pentru că o femeie pe inima ta, va fi o femeie şi pentru mintea ta. Am descoperit asta explorând şi primind şansa să îmi suprapun inima cu mintea. O femeie inteligentă va fi de-o frumuseţe răpitoare, de-o senzualitate dezarmantă, cu care îţi doreşti să-ţi depăşeşti limitele umane. O femeie pentru tine va fi întregirea ta ca bărbat.

A mea femeie, stă ascunsă într-un loc în care mereu va fi văzută de toţi bărbaţii. A mea femeie, nu se fereşte de privirile celorlalţi. Ştie ce poate oferi, ştie ce vrea să primească, ştie cine este, ştie pe cine vrea. A mea femeie, este prietena mea. Suntem înainte de toate, prieteni, oameni care îşi oferă picături de încredere, până îşi vor forma un ocean de siguranţă. A mea prietenă, este iubită şi sunt iubit. A mea iubită va fi soţie. Nu va trebui să îi fiu soţ, nu va trebui să îi demonstrez că sunt pregătit. În fiecare zi, vom învăţa să trăim împreună, să ne preţuim, să ne respectăm. Nici nu aş vrea să fie a mea pentru că un act zice asta. Vreau să fie a mea la fel de uşor cum sunt al ei. Printr-o muncă neîncetată, printr-un respect neîntrerupt şi printr-o iubire nesfârşită.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s