Tartă(r) ai?


Ca o premieră, scriu textul înainte să mănânc prăjitura. Mai întâi, titlul este un joc de cuvinte spumos aş zice, prima dată “tartă ai”, că azi asta m-a pus inspiraţia să fac, o tartă cu ganache, apoi “tartă – rai”, că la cât de bine arată şi la ce gust bun sper să aibă, voi apuca pe cărările raiului. Şi ultimul sens mai abscons este “tartar ai?”, în ideea în care a trebuit să mă dau peste cap să îmi iasă aluatul, crema şi toată compoziţia în sine, aproape că dădeam mâna cu Hades de nervi că reţeta părea de grădiniţă şi eu nu ştiam să descânt ingredientele. Ca idee, în fiecare sâmbătă, încerc să rup plictiseala care pluteşte în aer şi încep să fac câte o prăjitură, fie una pe care nu am mai încercat-o, fie o reţetă normală la care încep să fac bazaconii în preajma ei, adaug ingrediente care nu apar în reţetă, o aranjez fix invers cum scrie în catastif, îi dau alt sens şi o transform din macaroane cu brânză, spre exemplu, în plăcintă din macaroane cu prune confiate, coaptă în tavă de cozonac, nicidecum într-un vas de yena.

Acesta a fost preludiul literar. Urmează furcile caudine, povestirea întregului periplu culinar pentru a face ca un ou, micuţ de felul lui, răzvrătit de la găină, cumpărat şi aşezat într-un mod prezentabil în castronul meu să se întâlnească la o șuetă cu două bucăţi de unt, lăsat un pic să se destindă în căldura din bucătărie, să fie maleabil, uşor de convins spre a primi în ograda lui din castronul roşu, câteva linguri, trei la număr, ca şi purceluşii sau fiii împăratului, de zahăr. Şi aici povestea, începe să o ia razna. Reţeta zice, zahăr pudră, fin, să se contopească într-o armonie frenetică toate ingredientele, untul cu oul şi zahărul, pentru că faina să binecuvânteze toată reţeta şi să iasă din cei patru fraţi pătaţi, un aluat, o cocă moale şi pufoasă, cum sunt toate cocuţele din poveşti atunci când se fac plăcinte pentru ca eroii să meargă înainte. Dar nu, am zis să fie zahăr brun, brut, o brută de aromă, îmi juca nasul feste, că simţeam caramel prin bucătărie, şi de la acel zahăr brun, aluatul a început să se revolte, nimic nu se lega, untul şi zahărul se legănau prin castron, oul încerca să îi împace cum putea mai bine, mai ales că era galben la faţă, albeţea fusese păstrată într-o ceşcuţă, că reţeta zice fără albuş.

Şi de la acel zahăr brun, aluatul n-a mai fost aluat, tarta începea să nu mai fie tartă, operaţia eşuată, pacientul în stop cardiac, moralul meu începea să uite că îmi aparţine. Şi atunci, într-un acces de furie gastronomică, bucătarul din mine, a luat iar un ou, cu tot cu albuş şi gălbenuş, zahăr făcut pudră la maşină, tocat mărunt ca o faină dulce, pe lângă faina care avea să curgă valuri, valuri peste untul desfăcut de integritate prin frecatul intens dintre zahăr, ou şi respectiv, unt. Atunci, aluatul, începea să prindă formă, începea să aibă nume, se numea viitoarea tarta încă necoaptă, neacoperită de ganache, acel incest culinar dintre ciocolată amară, zahăr aromat de dulce şi smântână obeză, plină de grăsimi şi texturi fine, care vor face ca tarta să se îmbăieze într-un mod ostentativ de frumos, în crema ganache. Pentru cei mai puţin franţuzi în exprimare ganache în scris, ganaş prin viu grai.

Pentru că basmul nostru bucătăresc să fie detaliat până la bobul de zahăr aşezat cu mândrie în farfurie, crema ganache se face prin a fărâmiţa ciocolata, eu cu moţ fiind, am dat-o pe razătoare, să fie şi mai fină, se pune într-un cazan cu smoală din Tartar, păzit de însuşi Hades, se presară cu abnegaţie zahăr, cât simţi, cât de mult diabet vrei să primeşti după o felie de tartă şi după ce începe să zbiere de căldură, începi să adaugi, dintr-o dată, fără frică, smântâna şi cu mult curaj, cu o mână dreaptă şi un suflet pur, începi să amesteci toată compoziţia până când ochii tăi zăresc că toată magia din cazan se transformă într-o cremă apetisantă, cu care ai putea să îţi ungi iubita şi să o devorezi pe toată, în lipsa altor preocupări nocturne. Totuşi, fără amor la cratiţă, să continuăm periplul culinar. După ce tarta, mai degrabă aluatul a căpătat consistenţă şi curaj de a se întinde lejer în forma sa unsă lasciv cu unt, pentru a nu se lipi şi a înfiripa vreo poveste de dragoste prin cuptor, de nu mai dezlipeşti tarta nici cu şpaclul, toată minunea se aruncă la cuptor, sfârâind a multe grade, pentru o jumătate de ceas. De menţionat, ca să nu aveţi parte de surprize şi alte miracole nedorite, tarta să fie împunsă, frenetic cu o furculiţă pentru a nu creşte prin cuptor, că nu e nevoie, tarta nu-i cozonac şi nici mărul nu-i banană.

Derulăm ceasul după ce aluatul s-a copt la minte şi s-a întărit cu argumente demne de a fi luate în seamă şi mâncate cu poftă, se prelinge, cu şi mai mare abnegaţie, toată crema ganache peste tartă, dezgolită de căldură, aşteptând o păturică foarte cremoasă, foarte pufoasă, care să o ridice la rang de orgasm papilo-gustativ. Şi cum o tartă doar cu cremă ganache nu ar fi suficientă pentru a saliva insistent la ea, începem să anunţăm precipitaţii exotice, mai precis, un mix de fructe non-aborigene, descătuşate dintr-o cutie de aluminiu, devoalate de sucul în care îşi făceau somnul de frumuseţe şi aranjate, cu sens, fără noimă, peste toată crema de ciocolată, de parcă ar fi ştiut săraca de faptul că azi se anunţau ploi dulci şi delicioase. Toată magia înşirată până acum, se înserează într-un frigider, în prealabil, fiind lăsată la rece puţin pe balcon, să nu tuşească frigiderul de atâta căldura degajată şi de la atâtea arome prinse în aburul prăjiturei noastre proaspăt pregătite. După ce limbile ceasului fac câteva ture de cadran, trei-patru la număr, începi să iei o bardă, o secure sau un cuţit, cum are fiecare la palat, şi umezind lama cu lacrimile duşmanilor pofticioşi, începi să despinteci tarta în felii, feliuţe şi felicioare, până când toată minunea din farfurie se transformă în miracole din farfurioare. Ce-i drept, astăzi, am fost blând cu ea şi am sacrificat doar trei felii, pentru cei trei locatari ai curţii domneşti unde îmi duc traiul plin de peripeţii literare. Pe data viitoare, vă doresc poftă mare la citit şi să nu mă înjuraţi prea tare că mănânc atât de bine.

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Tartă(r) ai?&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s