Inteligenţa umană.


E un serial, pe română i-ar spune “Inteligență”. Teoretic se preaslăveşte ingeniozitatea americană, cât de buni sunt ei în a descoperi noi metode de a-şi apăra ţara, dar pentru mine e mai uşor de explicat principiul şi de scos câteva păreri şi simptome personale despre acest serial. Nu cred are o notă foarte mare, nu ştiu să fi făcut atâta tam-tam precum alte seriale precum „Breaking Bad” sau „Game of Thrones”. E un fel de serial la care te uiţi când îţi iei micul dejun sau aştepţi să se usuce rufele pe sârmă. E vorba de un bărbat, soldat decorat, eroul al ţării şi purtător al unei mutaţii genetice foarte interesante. Nu e mutant precum cei din X-Men dar acea mutaţie îi permitea să fie un cobai voluntar pentru a se implanta un chip în căpşorul său capabil să se conecteze la toate reţelele de comunicaţii din acest univers cunoscut al nostru. Respectiv, Gabriel, că aşa îl cheamă pe acest internet ambulant, are acces la reţele de telefonie, reţele de satelit, tot ce are o legătură cu internetul sau e legat la un sistem de telecomunicaţii. Tot ce pe lumea asta este făcut în format digital, acest individ are acces la ele, pur şi simplu ştie unde se află, le accesează şi se foloseşte de acele informaţii pentru a opri răufăcătorii.

Asta e ideea de bază, un nene are un procesor mai interesant implantat în cap şi datorită acestui procesor, a devenit cel mai interesant soldat sau cea mai puternică armă pe care o are statul care îl deţine. În epoca în care ne aflăm, cu mai toate lucrurile aflate în aer, în nouri, în cloud, digitalizate, internetizate, interconectate, acest erou de serial îţi oferă nişte percepţii despre ce înseamnă să mergi cu internetul după tine. Şi acum pornesc părerile mele. Cea mai interesantă părere este cum ar fi ca aşa ceva să existe în realitate, şi dacă este să fie, cât de etic este să cuplezi un om la tot ce înseamnă rețelistică şi telecomunicaţii. Am auzit de operaţii ale unora foarte curioşi care şi-au implantat microcipuri de a fi detectaţi din satelit, dar asta joacă rolul omului pasiv, el fiind lucrat de microcip, nu lucrând împreună cu microcipul pentru un bine comun sau folosindu-te de acea jucărie implantată ca şi cum te-ai folosi de internet sau toate instrumentele existente în acelaşi timp într-o simbioză perfectă. Că asta e fascinant la serial, pe lângă ideea aproape de ficţiune, că Gabriel se foloseşte de tot ce înseamnă informaţie într-un mod fluent, natural, nu o face la modul rosteşte sau caută pe google informaţiile în cauză. El fiind antrenat în toate manierele de a accesa informaţia, este ca şi cum eu voi căuta un fişier anume în calculator ştiind ce fel de fişier este, în ce folder este şi ce cuvinte cheie are. Doar că el o face la modul: identificări faciale, interceptări telefonice instant, geolocații, hack-uit camere sau sisteme de supraveghere interconectate. Acest lucru poate naşte dezbateri etice sau mai grav, te face să te gândeşti care este limita lui şi ce vei face când nu îl poţi controla.

Pentru mine, serialul mă face să am răbdare cu el săptămână de săptămână pentru că vreau să văd cât de variate sunt metodele prin care te poţi folosi de informaţii. L-aş considera o metaforă foarte elocventă pentru puterea informaţiei în era actuală. Până la urmă, cine deţine informaţii, deţine puterea. Şi nu orice fel de informaţii, ci acele tipuri de informaţii clasificate la care au acces doar cei care le-au produs. Un om implantat cu acel microcip având acces la astfel de secrete, devine o comoară ambulantă din perspectiva informaţiilor deţinute. La nivel realist, un om care este capabil într-o conversaţie, într-o situaţie limită să acceseze propriul bagaj de cunoştinţe şi experienţe exterioare îl va face un adversar redutabil pentru cei care se folosesc doar de reguli, fără adaptări, fără sclipiri de geniu. Mă menţin la ideea că filmul este o preamărire a sistemului american de securitate internă şi externă, dar este şi o lecţie pentru viitor, când ştii că oricum cine va tot va face asta, dacă nu cu un microcip implantat în tine, cu tehnologiile care se prefigurează, încep să le dau crezare. Google Glass, ceasurile inteligente, tehnologiile la purtător sunt precursori al acelui microcip. Şi dacă nu vei fi un soldat care va avea acces la date sensibile, dar vei fi un om conectat la tot ce înseamnă informaţiile care te ajută să fii cu un pas înaintea celorlalţi. Deşi e vorba de specia umană şi toţi suntem oameni printre oameni, când folosim tehnologia mai bine decât alţii, suntem c-un pas înaintea evoluţiei inteligenţei umane. În fond, nu contează doar ce ştii ci cum foloseşti ceea ce ştii.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s