O scrisoare.


Îţi scriu dintr-o cafenea cu sânge albastru. Am oprit timpul să îţi pot povesti drumeţiile mele prin lume. Ţi-am promis că vei auzi veşti de la mine, ţi-am promis că voi pleca departe, să mă reîntorc bărbat. Nici acum nu am uitat când te-am văzut prima dată, erai pe o băncuţă în parc, admirai florile de tei, purtai o eşarfă din mătase, vântul adia uşor, părul tău ca un stindard mândru, mă chema la tine. De atunci, sunt deja câţiva ani buni, şi din acel băiat care te-a abordat cu o timiditate adorabilă, acum, îmi doresc doar să te iau de mână şi să te duc pe cel mai înalt vârf de munte să îţi şoptesc în gura mare că îmi e dor de tine. Dar mai este până ne vom vedea, tu eşti în călătoriile tale, eu în ale mele, şi cumva cumva, ne întâlnim printr-un aeroport, doar ca să ne urăm drum bun şi mergem spre destinaţiile noastre, oarecum similare, la mii de kilometri distanţă.

Cafeaua ta am vrut să o gust, le-am cerut să îmi facă acea licoare cu care te vedeam că îţi petreci dimineţile până să te cunosc. Au încercat barmanii să se apropie de acel gust pe care îl doream pe buzele mele, dar fără tine, fără pasiunea cu care pregăteai cafeaua noastră, niciun barman nu va face o ceaşcă precum o făceai tu. O ţin lângă mine, să îi simt aburii, să te văd prin reflexia cafelei, să îmi aduc aminte de fiecare dimineaţă în care îţi aduceam la pat, micul dejun, cafeluţa magică, făcându-te să radiezi de fericire. Uneori eram gelos să ştiu că o cafea te face fericită şi eu trebuie să concurez cu ea, dar orice semn micuţ care se adăugă la fericirea ta înseamnă totul pentru mine. Pe geam, e forfotă mare, lumea merge agale, o primăvară liniştită se prefigura în micul orăşel de pe malul fluviului simfonic.

Este doar un popas, şederea mea în cafenea, ştiind că o să pot scrie în tihnă ce vreau să îţi zic. În timp ce stiloul curge lin pe foaie, ochii mei încep să sticlească, plini de ploi mărunte. Fiecare cuvânt, e înconjurat de emoţie, îmi cântă melodiile tale cu care mă dezmierdai în timp ce trebăluiam prin bucătărie. Eram o simbioză minunată, o cafea de la mine, o melodie de la tine. Sinestezii gustative, simfonii audio, simpatii vizuale. Încerc să fiu tare, să nu las prea multe emoţii să umezească mica mea scrisoare. O singură lacrimă să stea pe foaie, să ai un gând sincer din partea minţii mele, radiind de dor, de un dor mărunt, din depărtare.

Trebuie să plec, ziua mea abia începe, şi imediat cum dimineaţa îşi pierde din drepturi, vreau să apuc să explorez oraşul, să pot să îţi povestesc toate minunile de care mă voi bucura, de toate experienţele pe care aş fi vrut să le am alături de tine. Dar, ştiu, sunt sigur că unde eşti, te distrezi la fel de bine ca mine, îţi explorezi toate simţurile, te regăseşti şi devii mai sigură pe tine, o femeie mai experimentată şi mai iubitoare decât atunci când ne-am văzut în aeroportul din Londra. Atunci ţi-am lăsat un sărut şi o promisiune.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s