Cu metroul.


Aş compara mersul cu metroul ca şi zburatul cu avionul. Dacă înveţi să apreciezi ce îţi oferă, fiecare drum pe care îl faci este o nouă oportunitate să trăieşti viaţa din clipe mici şi fericite. Prima dată am mers cu metroul când mi-am vizitat surioara la grădiniţă, acu’ foarte multă vreme, când nu aveam habar în ce tren întunecos mă bag. Cea mai recentă călătorie a fost înainte de sărbători şi am început să agreez ideea de a mă bucura de acel drum, deşi scurt, destul de interesant. În fond, stau într-o cutie mergând cu vreo 80 km/h, văd foarte mulţi oameni de-a stânga şi de-a dreapta, majoritatea şezând pe scaune, alţii mai tineri, mai grăbiţi, prin picioare, în clipe aglomerate, vezi doar un ocean de oameni aliniaţi la întâmplare în acea cutie.

Totuşi, pentru bucureştenii obişnuiţi cu această tradiţie de a merge cu metroul, nu cred că drumul în sine, prezența în metrou, toţi paşii pe care trebuie să îi faci mai au vreo însemnătate. Pentru mine, ideea să găsesc gura de metrou care trebuie, să mă hotărăsc dacă vreau bilet de o zi, de o oră, de un număr anume de călătorii, dacă vreau să mă plimb pur şi simplu, dacă e foarte important să ajung unde trebuie să ajung în cel mai scurt timp posibil însemnau trăiri scurte, dar intense. Ajungând la pasul următor, să mă hotărăsc la care magistrală, pe unde să o iau, dacă stau să admir oamenii foarte grăbiţi, foarte plictisiţi de acel drum, dacă încerc să îmi asum o față serioasă sau merg pe gândul meu că în oraş nou, trăiri noi. Următorul pas, cel mai fascinant este să aştepţi metroul, pe peron, ascultând muzică, dacă ai acel noroc, ascultând discuţii subterane, ascultând diversitate umană, ascultând şuieratul aerului care te va da de gol că o să vină metroul. Şi dacă ai sta doar un minut sau zece minute, tot vei găsi ceva interesant. Cu atât mai mult dacă ai un aparat foto şi te apuci să surprinzi magia metroului, a situaţiilor ivite în metrou.

Fiind deja în metrou, urmează gândul suprem: mă aşez sau mă ţin de bară. Eu nu prea sunt om să stea jos, nici în autobuz nu o făceam, nici în metrou nu m-am găsit să o fac atât de des, doar dacă efectiv picam jos de oboseală sau era atât de gol vagonul că puteam să dorm pentru 30 de minute cât dura drumul. Dar observam, studiam dacă pot zice, cum imediat la deschiderea uşilor, lumea nu doar că se debarca rapid din metrou, dar cei care se urcau, vânau încă de pe platformă un loc liber. Nu am stat să îi întreb, nu îmi dau seama de ce. Nu ar fi faptul că sunt oameni în etate, care au nevoie să se odihnească, ci aproape toate categoriile pe care cred că le ştiu le-am văzut cel puţin o dată să se aşeze ca din puşcă pe un scaun. Înţeleg că mâna pe bară te provoacă să stai în echilibru dinamic la ce viteză are metroul, dar dacă ai noroc, mâna ta poate atinge dintr-o greşeală inocentă mâna unei domnişoare frumoase şi te poţi trezi cu un zâmbet gratuit într-o dimineaţă de mers la birou. Cel puţin o dată mi-a fost dat să zăresc o frumuseţe de fată în metrou şi asta fără să o caut cu lumânarea. Dacă eşti pus într-o cutiuţă mergătoare, mai mult ca sigur vei avea parte de o minune care va dura măcar o staţie, dacă nu chiar două.

Ultimul pas al metroului este să fii atent la ce zice doamna din aer, care te anunţă pentru cei care nu sunt din Bucureşti, pentru cei care nu recită staţiile pe de rost, ce urmează şi pe ce parte, să ştii cum să te poziţionezi şi să nu ratezi staţia. Am păţit-o, din fericire, nu eram în grabă, nu îmi strica drumul, eram tot pe traseu. Dar e uimitor să vezi într-o aglomeraţie cum se pot elibera vagoanele şi cum se pot umple în acelaşi timp foarte scurt. După ce eşti “debarcat” din vagon, te hotărăşti ce ieşire să alegi. De obicei, ieşirile mele erau fie la Gara de Nord, fie la Unirii. Şi acolo, parcă joci la Loto, te gândeşti că oricum vei ieşi la suprafaţă, doar să fie pe partea şi pe strada care trebuie, să nu trebuiască să traversezi sau să ocoleşti absurd pe sus când poţi fi eficient pe jos. Toate aceste mici joculeţe empirice, toate trăirile pe care eşti dispus să le accepţi că le ai, fac din călătoria cu metroul ceva de povestit şi de explorat până ajungi în punctul în care uiţi să te bucuri de ceea ce îţi oferă o zi monotonă de mers la birou.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s